Новости

Garanțiile financiare emise de ODA vor fi extinse și în sectorul nebancar

Garanțiile financiare, emise de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), pentru accesarea creditelor investiționale de la instituțiile bancare, vor putea fi aplicate și pentru creditele de la organizațiile de creditare nebancară (OCN).

 

ODA informează că în cadrul unei ședințe cu reprezentanții OCN, a fost analizat conceptul unui nou Produs de garantare al Fondului de Garantare a Creditelor (FGC), destinat colaborării cu sectorul nebancar, care urmează a fi aprobat și pus în aplicare în timpul apropiat de către ODA.

 

Astfel, ÎMM-urile, care solicită credite nebancare, vor putea beneficia de  garanții financiare de până la 50% din valoarea creditului, iar valoarea maximă a garanțiilor va fi de până la 1 mil. lei.

 

Reamintim, Fondul de Garantare a Creditelor (FGC) este un instrument de suport antreprenorial, creat și gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, care are misiunea de a emite garanții financiare ce garantează creditele solicitate de Întreprinderile Mici și Mijlocii de la instituții bancare.

 

În prezent, FGC are parteneriate stabilite cu toate cele 11 bănci din țară, iar valoarea garanțiilor acordate prin intermediul Fondului este de 1,27 mld. lei, care au facilitat acordarea creditelor în valoare de cca 3 mld. lei și au generat investiții în valoare de peste 3,5 mld. lei.

 

Учреждения:

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

855 просмотры

Дата публикации:

20 Март /2023 07:58

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

activitate antreprenoriala | sector nebancar

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon