Новости
Piața internă de produse alimentare va fi protejată mai bine
Un proiect de lege, elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, a fost discutat într-o ședință cu reprezentanții asociațiilor producătorilor de carne și lactate din Moldova. Acesta definește principiile, cerințele și responsabilitățile, care reglementează informațiile referitoare la produsele alimentare, în special etichetarea produselor alimentare. Totodată, în cadrul ședinței a fost prezentat și un plan de măsuri, în care sunt stabilite responsabilitățile de implementare a acţiunilor de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, cît şi Ministerul Economiei. Astfel, ANSA urmează să intensifice controalele la frontieră pentru produsele alimentare de origine animală de import. Proiectul de lege a fost elaborat pentru protejarea producătorului autohton şi a pieţei locale a produselor de origine animală în contextul unui eventual pericol al importurilor masive de produse de origine animală din Ucraina pentru piaţa locală. Proiectul urmează să fie transmis pentru avizare şi plasat pe site-ul ministerului pentru consultări publice. Concomitent, a fost luată decizia de a efectua, o dată la două săptămîni, întîlniri în cadrul MAIA cu producătorii şi asociaţiile de profil întru monitorizarea situaţiei privind protejarea pieţei locale de importurile produselor de origine animală. Recent, producătorii de carne şi de lactate din Moldova a sezisat guvernul, că nu pot face faţă concurenţei produselor similare din Ucraina. Aceasta pentru că de la 1 ianuarie 2016 Federaţia Rusă a introdus embargo la importul mai multor mărfuri din Ucraina, inclusiv la produsele lactate şi cele de carne, iar 35 de companii ucrainene au primit autorizaţii pentru a exporta produse animaliere în Moldova. Producătorii de carne moldoveni achită 20% TVA, față de 5% cei din Ucraina și nutrețurile în țara vecină sunt mai ieftine cu 30%. Mai mici sunt și tarifele la energia electrică și gazele naturale, utilizate de producători. Din aceste motive, întreprinderile producătoare de carne și lactate din Moldova nu pot fi competitive. În acest context asociațiile producătorilor de carne și lactate au cerut instituirea și aplicarea unei taxe vamale speciale pentru producția respectivă din Ucraina.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1275 просмотры
Дата публикации:
20 Январь /2016 10:30
Тематика:
Новости
Ключевые слова
Proiect | producatori de carne | import de carne | produse alimentare | protejare | Ucraina | ANSA
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии