Новости

Măsurile de sprijin ale fermierilor afectați de seceta anului 2024: categoria beneficiarilor, extinsă

Din 10 ianuarie anul curent, odată cu publicarea în Monitorul Oficial și intrării în vigoare a Legii nr. 321 din 26 decembrie 2024 cu privire la modificarea Legii nr. 240/2024 cu privire la unele măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024, categoria beneficiarilor legii menționate a fost extinsă.

 

Astfel, în temeiul Legii nr. 321/2024, prevederile Legii nr. 240/2024 se aplică debitorului care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

 a) a obținut credite/împrumuturi, bunuri în leasing sau inputuri utilizate pentru activități agricole în baza unor contracte sau acorduri adiționale încheiate începând cu data de 1 septembrie 2022 (anterior – 1 septembrie 2023) și până la data de 1 septembrie 2024;

b) culturile agricole ale acestuia au fost afectate în proporție de cel puțin 40% (anterior – 60%) de seceta pedologică și atmosferică din anul 2024, și suprafața prelucrată afectată constituie cel puțin 40% (anterior – 50%).

 

Totodată, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor, alte condiții înaintate debitorilor stabilesc că aceștia urmează să aibă în gestiune terenuri cu destinație agricolă cu o suprafață totală de cel mult 1800 ha și să nu se afle în procedură de insolvabilitate confirmată printr-o hotărâre a instanței de insolvabilitate.

 

În raport cu debitorii care îndeplinesc condițiile specificate supra, conform art. 4 din Legea nr. 240/2024, se va suspenda de drept, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 321/2024, adică din 10 ianuarie 2025 și până la 31 octombrie 2025, obligația de plată a datoriilor restante, indiferent de data nașterii acestora, acumulate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și a ratelor/plăților care vor deveni scadente până la 31 octombrie 2025, născute din actele juridice cu creditorii.

 

Se mai prevede că datoriile și plățile suspendate în conformitate cu Legea nr. 321/2024 nu se vor raporta la birourile istoriilor de credit în calitate de restanțe pe perioada acțiunii actului normative și vor putea fi renegociate cu creditorii.

 

Conform modificărilor intrate în vigoare, în raport cu subiecții Legii nr. 240/2024, din data în care aceștia vor notifica toți creditorii despre incidența art. 4 din legea menționată asupra lor și până la data de 31 octombrie 2025 se suspendă executările silite sau alte măsuri de recuperare a creanțelor, inclusiv înaintarea cererilor de intentare a procedurii de insolvabilitate pentru datoriile scadente, născute din contractele de credit și leasing încheiate până la 1 septembrie 2024 cu bănci, organizații de creditare nebancară sau asociații de economii și împrumut, precum și din contractele de vânzare-cumpărare sau de furnizare a produselor fitosanitare și a semințelor folosite la înființarea culturilor agricole încheiate până la 1 septembrie 2024.

 

Totodată, în raport cu debitorii prevăzuți de Legea nr. 240/2024, până la 31 octombrie 2025 se interzice cesionarea creanțelor către terți creditori fără acordul debitorului.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

166 просмотры

Дата публикации:

14 Январь /2025 08:00

Catalogul tematic

Новости | Cельское хозяйство | Subvenționarea în agricultură

Ключевые слова

subvenţia | seceta | fermierii | Cельское хозяйство

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon