Новости
Membrii consiliilor întreprinderilor de stat: modalitatea de selectare și condițiile de remunerare
Ministerul Economiei a elaborat proiectul Regulamentului privind modul de selectare și numire a membrilor consiliului întreprinderilor de stat și societăților cu capital majoritar și condițiile de remunerare a acestora, pentru a asigura un proces de selecție transparent și competitiv din punct de vedere decizional. Documentul poate fi consultat până la 15 martie curent.
Prevederile Regulamentului se vor aplica în cazul companiilor de stat care au o cifră de afaceri de peste 20 mil. lei sau un număr de peste 100 angajați și o cifră de afacere de cel puțin 10 mil. lei. În cadrul consiliilor acestor companii vor fi incluși reprezentanți din cadrul Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor, ministerului de ramură de competența căruia ține politica din domeniul de activitate al companiei de stat și/sau Agenției Proprietății Publice și, în mod obligatoriu, membri independenți. Atunci când componența numerică o va permite, fiecare din instituții va avea un membru ales prin concurs, care vor concura separat pentru cotele atribuite fiecărei categorii de membri în cadrul consiliilor companiei de stat. Selectarea candidaților se efectuează prin concurs organizat de entitatea care acționează în calitate de Fondator.
În același timp, selectarea candidaturilor pentru celelalte companii de stat se va efectua în baza unor reglementări proprii ale ministerelor menționate sau Agenției Proprietății Publice.
Astfel, conform proiectului, cel puțin 1/3 din consiliu întreprinderilor de stat/ societăților cu capital majoritar va fi format în mod obligatoriu din membri independenți, selectarea cărora va fi realizată de către un Comitet de nominalizare.
Regulamentul mai stabilește că membrii consiliului în companiile de stat beneficiază de plata indemnizației lunare, în formă fixă, stabilite în actul administrativ (ordin) și de o componentă variabilă stabilită în din Legea nr.1134/1997 privind societățile pe acțiuni. Indemnizația lunară nu se achită în cazul în care compania de stat își suspendă activitatea, membrul consiliului se eschivează de la îndeplinirea atribuțiilor stabilite, la decizia consiliului, pentru membrii consiliului care au lipsit nemotivat la 2 ședințe consecutiv, fapt consemnat în procesele verbale ale ședințelor consiliului.
De asemenea, membrii consiliului beneficiază de recompense anuale (variabile) din profitul net obținut de compania de stat. Remunerația variabilă a membrilor consiliului se revizuiește anual, în funcție de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanță stabiliți de către organul abilitat și ținând cont de specificul activității desfășurate de compania de stat. Modalitatea de calcul a componentei variabile a recompensei se bazează pe îndeplinirea/neîndeplinirea indicatorilor de performanță financiari şi nefinanciari stabiliți pentru determinarea acestei componente.
Mărimea recompensei anuale a fiecărui membru al consiliului respectiv se aprobă de Fondator/adunarea generală a acționarilor/asociaților societății comerciale, la propunerea consiliului și nu poate depăși mărimea de 6 salarii medii brut lunare pe compania de stat respectivă pe ultimele 12 luni.
În cazul în care, conform situației financiare anuale, valoarea activelor nete, este mai mică decât capitalul social sau va deveni mai mică în rezultatul plății componentei variabile, precum și în cazul în care compania de stat este insolvabilă sau plata componentei variabile va duce la insolvabilitatea ei, aceasta nu se va plăti. În cazul în care întreaga sau o parte din componenta variabilă este acordată pe baza unor date care se dovedesc ulterior a fi incorecte, compania de stat este obligată să ceară ca acea parte din componenta variabilă să fie returnată.
Conform datelor din informației din Registrul patrimoniului public, la data de 1 ianuarie 2021, în administrarea autorităților publice centrale se află 184 întreprinderi de stat, din care 17 se află în proces de lichidare și 24 în procedura de insolvabilitate și în administrarea administrației publice locale – 592 întreprinderi municipale. Concomitent, la 1 ianuarie 2023, în administrarea statului se află 58 societăți comerciale cu capital majoritar de stat, din care – 8 în proces de lichidare, 11 în procedura de insolvabilitate și 5 dispun de active.
Având în vedere faptul că actualmente nu există norme clare și nu sunt stabilite criterii conform cărora sunt desemnați membrii consiliului de administrație/consiliului societății, pentru eficientizarea procesului de administrare a bunurilor proprietate de stat, se propune ca proiectul dat să intre în vigoare din data publicării.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1199 просмотры
Дата публикации:
10 Февраль /2023 07:57
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
Regulamentul | Proiect | întreprinderi de stat | consiliu de administrare
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии