Мнения

Concurenţa neloială împiedică funcţionarea eficientă a economiei pe piaţă

Mediul concurenţial din Moldova se confruntă cu probleme majore şi asta în pofida faptului că în 2012-2014 au fost iniţiate un şir de reforme de ordin legislativ şi instituţional. Este opinia experţilor de la IDIS Viitorul. În cadrul dezbaterilor economice on-line desfăşurate de IDIS, a fost prezentată o analiză a domeniului concurenţei şi modul în care concurenţa neloială perturbă funcţionarea eficientă a economiei de piaţă. Potrivit experţilor, printre problemele cu care se confruntă mediul concurenţial din RM se numără funcţionarea incorectă a unor companii de stat în majoritatea sectoarelor economice, şi asta datorită unor reglementări excesive şi poveri administrative sporite în anumite sectoare. Conform analizei, existenţa monopolurilor, înţelegerilor de cartel, preţurilor duble sau triple pe care le achită consumatorii din Republica Moldova la energie, combustibili, gaze naturale, medicamente au un impact negativ asupra consumatorilor, cei care în continuare achită preţuri nejustificat de mari. Experţii au venit cu recomandări pentru Consiliului Concurenţei, pentru îmbunătăţirea mediului concurenţial din RM. Astfel, ei au propus implementarea unui sistem de monitorizare a rezultatelor şi progreselor obţinute, de raportare anuale efectuate de instituţie. Atît sistemul de monitorizare, cît şi procesul de evaluare a rezultatelor trebuie să fie cît mai transparente. Experţii sînt de părere că cultura concurenţială se află la un nivel extrem de scăzut în societate, motiv pentru care sînt necesare eforturi consolidate din partea autorităţilor de reglementare, administraţiilor publice centrale şi locale, dar şi a mass-mediei, societăţii civile şi experţilor din domeniu, în scopul promovării culturii concurenţiale.

via | www.infotag.md

2436 просмотры

Дата публикации:

08 Февраль /2016 10:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

concurența | economia de piata | Reforme | IDIS Viitorul

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon