Мнения

GET Moldova: economia Moldovei continuă să crească

Economia moldovenească a revenit, în ultima perioadă, pe o traiectorie de creștere. Conform proiecției actuale, tendința se va menţine și anii viitori, estimează autorii analizei publicate de German Economic Team (GET). Experții GET susțin că economia moldovenească a fost recuperată în mare măsură, iar principalii indicatori macro-economici se dezvoltă pozitiv. Analiza denotă că potențialul de creștere, nevalorificat încă pe deplin, poate fi atins prin intermediul reformelor structurale, similare celor derulate în prezent în sectorul bancar cu sprijinul FMI. În 2017, există posibilitatea reluării și consolidării investițiilor publice , de rând cu creșterea creditării agenților economici prin intermediul sectorului bancar. German Economic Team Moldova (GET Moldova) reprezintă un grup de economiști care oferă consultări analitice pentru sectorul public, privat, ONG-uri. Începând cu 2010, GET Moldova menține dialogul cu privire la politicile economice cu Guvernul Republicii Moldova și este finanțat de Ministerul Federal al Economiei și Energiei din Germania. Potrivit Biroului Național de Statistică, produsul intern brut, pe serie brută, a crescut cu 3,1% față de perioada similară a anului precedent, până la 29,67 mld. lei, în prețuri curente. Ministerul Economiei și Infrastructurii se așteaptă în acest an la o creștere de 4,5%. Pentru anii 2017-2020 se prognozează o creştere a Produsului Intern Brut de 3,5-4,5% anual. Creşterea va fi determinată de îmbunătăţirea contextului economico-financiar la nivel mondial, promovarea mai intensă a exporturilor, dezvoltarea şi susţinerea întreprinderilor din sectorul privat din partea statului, continuarea reformelor structurale și alți factori, consideră Ministerul Economiei și Infrastructurii.

via | www.moldpres.md

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1012 просмотры

Дата публикации:

26 Август /2017 10:30

Тематика:

Новости

Ключевые слова

crestere economica | BNS | GET Moldova | Economia Moldovei

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon