Новости

Modificările la IALS21, în vigoare

Joi, 19 septembrie curent, fiind publicat în Monitorul oficial, a intrat în vigoare Ordinul ministrului Finanțelor nr. 103 din 17 septembrie anul 2024 cu privire la modificarea OMF nr.140/2017 privind aprobarea unor formulare tipizate de declaraţii cu privire la impozitul pe venit și OMF nr.95/2020  cu privire la aprobarea formularului tipizat (Forma IALS21) „Nota de informare privind salariul şi alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajaților, precum şi plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decât salariul şi impozitul pe venit reținut din aceste plați” și Modul de completare a acesteia.

 

Necesitatea elaborării modificărilor operate în actele normative menționate a fost condiționată de faptul că la data de 31 decembrie 2023 a expirat termenul de aplicare a facilității stabilite la impozitul pe venit de care beneficiau angajații agenților economici a căror activitate de bază este realizarea de programe şi corespunde activităților din anexa nr.1 la Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr. 1164/1997.

 

Astfel, angajații menționați, începând cu 1 ianuarie 2024 sunt în drept să beneficieze de scutirile la impozitul pe venit stabilite la art.33-35 din CF. În acest context, a fost modificată prevederea din Instrucțiunea, aprobată prin OMF nr.95/2020, care stabilește necompletarea câmpurilor din Nota de informare forma IALS21 ce vizează scutirile la impozitul pe venit pentru angajații menționați.

 

Concomitent, ținând cont de faptul că potrivit modificărilor operate la Codul fiscal prin Legea nr. 212/2023 (în vigoare 1 ianuarie 2024), prevederile ce țin de deducerea primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală a fost stabilită prin art.352 din Codul fiscal (anterior - art.36 din CF) a fost operată o ajustare în acest sens a Anexei nr.5 la OMF nr.140/2017 (Informația privind veniturile calculate şi achitate în folosul persoanei fizice şi impozitul pe venit reţinut din aceste venituri).

 

De menționat, că prima perioadă fiscală pentru care se vor aplica modificările intrate în vigoare, este perioada fiscală ale anului 2024.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

1925 просмотры

Дата публикации:

20 Сентябрь /2024 07:59

Catalogul tematic

Новости | IALS21

Ключевые слова

domeniul IT | Impozitul pe venit | ials21

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon