Новости

Parlamentul a aprobat extinderea stării de urgență

Parlamentul a aprobat în ședința din 26 mai, extinderea stării de urgență, începând cu data de 4 iunie, pe o perioadă de încă 60 de zile. 

 

Conform notei informative a proiectului, se menține în continuare pericolul de survolare neautorizată a spațiului aerian național al Republicii Moldova. De asemenea, pe baza analizelor informațiilor disponibile, se constată că țara noastră este în continuare expusă amenințărilor asimetrice și unui larg spectru de manifestări ale războiului hibrid.

 

Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.


În acest context, amintim că, pe perioada stării de urgență, se prelungește și termenul de aplicare a cotei reduse a TVA în mărime de 6% la produsele alimentare și/sau la băuturi, cu excepția producției alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoțite de serviciile conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităților care se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului activităților din Economia Moldovei.

 

Starea de urgență a fost instituită la 24 februarie 2022, odată cu izbucnirea conflictului din Ucraina.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

742 просмотры

Дата публикации:

29 Май /2023 07:42

Ключевые слова

stare de urgenta

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon