Новости

Programul FISCALIS, ce urmează a fi implementat de către SFS, aprobat de Parlament

În cadrul ședinței plenare de astăzi, 11 mai, Parlamentul a aprobat în ambele lecturi, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea RM la programul FISCALIS al UE pentru cooperare în domeniul fiscal.

 

După cum a explicat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, scopul Acordului este armonizarea sistemului fiscal din Republica Moldova la standardele UE. Programul va asigura implementarea angajamentelor RM de integrarea fiscală europeană, prin sprijinirea cooperării cu administrațiile fiscale ale statelor membre UE și va contribui mai eficient la colectarea impozitelor și combaterea evaziunii fiscale, prin instituirea unor sisteme informatice eficiente, schimbul de bune practici, instituirea unor acțiuni comune de gestionare a riscurilor, precum și stimularea competitivității prin promovarea inovării și facilitarea implementării noilor modele economice.  

 

Astfel, Programul prevede sprijinirea autorităților fiscale în vederea îmbunătățirii funcționării pieței interne, stimulării competitivității și a concurenței loiale în UE, protejării intereselor financiare și economice ale UE și a statelor membre. Totodată, va oferi suport în consolidarea capacității administrative, inclusiv în ceea ce privește competența umană și dezvoltarea sistemelor electronice europene.

 

Valoarea totală a programului este de 267 mil. Euro, iar contribuția Republicii Moldova constituie circa 20 de mii de Euro. Programul urmează a fi implementat de către Serviciul Fiscal de Stat în perioada 2023-2027.

 

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Государственная Налоговая Служба

944 просмотры

Дата публикации:

11 Май /2023 13:17

Catalogul tematic

Налоговые новости

Ключевые слова

acord de cooperare

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon