Новости

Programul FISCALIS urmează a fi implementat de către Serviciul Fiscal de Stat

În Monitorul Oficial de astăzi, 20 aprilie, a fost publicată Hotărârea nr. 218 din 19 aprilie 2023 cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea RM la programul „FISCALIS” al Uniunii pentru cooperare în domeniul fiscal, semnat la Bruxelles la 7 februarie 2023.

 

Programul ”FISCALIS” va sprijini cooperarea cu administrațiile fiscale ale statelor membre ale UE și va contribui la colectarea impozitelor, combaterea fraudei fiscale și a evaziunii fiscale prin instituirea unor sisteme informatice eficiente, schimbul de bune practici, instituirea unor acțiuni comune de gestionare a riscurilor, precum și stimularea competitivității prin promovarea inovării și facilitarea implementării noilor modele economice.  

 

 

Obiectivele Programului sunt:

  • să sprijine politica fiscală și punerea în aplicare a dreptului Uniunii în domeniul fiscal;
  • să promoveze cooperarea între autoritățile fiscale, inclusiv schimbul de informații fiscale;
  • să sprijine consolidarea capacității administrative, inclusiv a competențelor umane, precum și dezvoltarea și operarea sistemelor electronice europene.

 

Programul urmează a fi implementat de către Serviciul Fiscal de Stat, în perioada 2023-2027.

 

Totodată, prin intermediul Programului, țara noastră va beneficia de sprijin în vederea îmbunătățirii funcționării pieței interne, stimularea competitivității și a concurenței loiale.

 

Conform Acordului, prin intermediul acestui Program,  Moldova va beneficia de suport financiar în sumă de 269 de mil. Euro.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

958 просмотры

Дата публикации:

20 Апрель /2023 08:51

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

fiscalitate | acord de cooperare

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon