Новости

Ratele de referință în cadrul Programului ”373”

 

În perioada 17 mai – 30 iunie curent, potrivit informației publicate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, la creditele noi acordate în cadrul Programului ”373”, se vor aplica următoarele rate de referință:

  • 4,19% anual pentru creditele acordate în monedă națională;
  • 1,95% anual pentru creditele acordate în valută străină.

 

Rata de referință este calculată ca rata medie ponderată a dobânzilor la depozitele noi atrase în monedă națională cu termenul de la 6 la 12 luni, total pe sectorul bancar (sursa: www.bnm.md)

 

Amintim, recent, Guvernul a aprobat noi modificări la acest program, printre care: extinderea Programului și pentru întreprinderile mici și mijlocii din sectorul comerțului (cu excepția celor care comercializează băuturi alcoolice și tutun), dar și pentru cei din domeniul întreținerii și reparației autovehiculelor și motocicletelor. O altă îmbunătățire se referă la majorarea sumei maxime ce poate fi acordată unui singur beneficiar, de la 15 la 40 de milioane de lei. De asemenea, va fi permisă finanțarea achiziției de materie primă și materiale necesare în producție sau prestare de servicii, în limita de 30% din valoarea proiectului investițional.

 

Conform datelor, până în prezent, în cadrul Programului „373”, peste 300 de beneficiari au contractat 363 de credite, cu o valoare investițională totală de 1,46 miliarde de lei.

 

Mai multe detalii despre cum poate fi accesat Programul „373” aici.

Учреждения:

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA)

694 просмотры

Дата публикации:

29 Май /2024 08:00

Catalogul tematic

Налоговые новости

Ключевые слова

acreditare | dobânzi de referinţă | activitate antreprenoriala | program de susținere

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon