Новости
Totul despre protejarea secretului comercial în cadrul proceselor judiciare
Codul de procedură civilă stabilește că ședințele de judecată au loc în mod public. Totodată, cu titlu de excepție, pot avea loc ședințe închise numai în scopul protejării informației ce constituie secret de stat, taină comercială ori a unei alte informații a cărei divulgare este interzisă prin lege.
În acest context, așa cum potrivit regulilor procedural civile, ședințele judiciare au caracter public, în ediția din iunie a revistei „monitorul fiscal FISC.md” este publicat articolul Valeriei Sorocean „Protejarea secretului comercial în cadrul proceselor judiciare”, în care autorul examinează ce posibilități acordă legea pentru a asigura protejarea secretului comercial în cursul procedurilor judiciare.
Mai întâi de toate, autorul precizează cum este definit secretul comercial. Potrivit Legii nr. 384/2023 privind protecția secretelor comerciale, secret comercial reprezintă informațiile care îndeplinesc cumulativ următoarele cerințe:
a) sunt secrete în sensul că nu sunt, ca întreg sau astfel cum se prezintă ori se articulează elementele acestora, cunoscute la nivel general sau ușor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informații în cauză;
b) au valoare comercială prin faptul că sunt secrete;
c) au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, date fiind circumstanțele, luate de către persoana care deține în mod legal controlul asupra informațiilor respective, pentru a fi păstrate secrete.
Astfel, în scopul protejării unui secret comercial în cadrul examinării unui litigiu, persoana interesată urmează să adreseze o cerere motivată instanței de judecată care examinează cauza judiciară, în vederea desemnării informației corespunzătoare ca fiind secret comercial. Doar deținătorii unui abonament al „monitorului fiscal FISC.md” vor găsi, în nr. 4 (88), explicații la acest subiect.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
407 просмотры
Дата публикации:
11 Июнь /2024 07:58
Catalogul tematic
Налоговые новости
Ключевые слова
activitate de comert | proces | şedinţe | protejare
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии