BGPF

6.6.6.1 Care este termenul de achitare şi unde se achită taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii?

Taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii se achită de către subiecții impunerii, cu excepția întreprinzătorilor individuali, gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) și persoanelor fizice care practică activitate independentă, trimestrial, pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului gestionar (art. 292 alin. (1) din Codul fiscal, Anexa la Titlul VII al Codului fiscal).


Întreprinzătorii individuali, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA, achită taxa în termen de pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune (art. 292 alin. (1) din Codul fiscal).
Persoanele fizice care practică activitate independentă în afara piețelor sau amplasamentelor create în condițiile Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior, achită taxa, anual, în termen de până la data de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune (art. 292 alin. (11) din Codul fiscal).


Cu titlu de excepție, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 94/2004 pentru punerea în aplicare a titlului VII din Codul fiscal, pentru perioada fiscală 01.07.2023-31.12.2023, categoria respectivă de subiecți ai impunerii achită taxa în termen de până la 25 octombrie 2024.

 Taxa se achită la bugetul local în raza căruia se află obiectul impunerii, la codul clasificației economice 114418.
[modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul completării art. 4 din Legea nr. 94/2004 pentru punerea în aplicare a titlului VII al Codului fiscal, prin Legea nr. 214 din 31.07.2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală) (publicată în Monitorul Oficial, 2024, nr. 355-357, în vigoare 15.08.2024)]

Ordinul SFS nr. 447 din 17-09-2024

Data publicării:

19 Septembrie /2024 10:57

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon