Analitica și statistica

Investiţiile străine în piaţa valorilor mobiliare au crescut cu 72 la sută

Investiţiile străine în piaţa valorilor mobiliare a Republicii Moldova au crescut în anul 2014 cu 72,2 la sută, peste aşteptări, faţă de anul precedent, și au însumat 843 milioane de lei, potrivit Raportului Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), prezentat astăzi într-o conferinţă de presă, informează Moldpres. Volumul investiţiilor străine a fost atras exclusiv prin intermediul emisiunilor suplimentare, în special a societăţilor cu capital străin. La majorarea capitalului social au participat, în fond, acţionarii existenţi, a precizat pentru Moldpres Nina Dosca, vicepreşedintele CNPF, care a menţionat, în particular, investiţia Moldcell. Dacă în 2013 cele mai mari investiţii în valori mobiliare pe piaţa primară le-au făcut investitori din Italia, Cipru, Marea Britanie şi Germania, în anul 2014 în emisiunile de acţiuni au investit cu preponderenţă oameni de afaceri din Olanda, Italia, România, Austria şi Iraq, constată CNPF. Vicepreşedintele Comisiei Naţionale a afirmat că este dificil de făcut prognoze privind investiţiile străine în valori mobiliare pentru anul 2015. Totul este imprevizibil, va depinde de planurile de afaceri ale investitorilor şi dorinţa lor de a dezvolta afacerile, a mai spus Nina Dosca. Pe parcursul anului 2014 au fost înregistrate în total 62 de emisiuni de valori mobiliare, în volum de 1 miliard 249,6 milioane de lei. Piaţa financiară a avut anul trecut o dezvoltare neunivocă pe diferite segmente ale pieţei. Cea mai dinamică creştere au înregistrat-o organizaţiile de microfinanţare, cu un avans de peste 45 la sută a creditelor şi împrumuturilor, Asociaţiile de economii şi împrumut au avut o creştere cu 22,2 la sută a depunerilor de economii atrase de către asociaţi şi, respectiv, o majorare cu 17,8 la sută a creditelor şi împrumuturilor. Raportul CNPF mai denotă că piaţa asigurărilor a fost în stagnare, la un nivel al primelor subscrise de 1,2 miliarde de lei. Pe piaţa valorilor mobiliare a fost înregistrată o descreştere a numărului total de emisiuni de valori mobiliare, însoţită de o creştere a volumului emisiunilor de emisiuni cu peste 31 la sută.

via | moldpres.md

1224 vizualizări

Data publicării:

10 Iunie /2015 16:24

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

investiţii | piata valorilor mobiliare | CNPF | capital

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon