Analitica și statistica

Organizația Internațională a Muncii prognozează o creștere ușoară a ratei șomajului în Moldova

Potrivit raportului Organizației Internaționale a Muncii rata șomajului va acrește în următorii ani, fiindcă economia globală a intrat într-o nouă fază, care este caracterizată prin încetinirea creșterii economice, majorarea inegalității sociale și o instabilitate socială, afirmă autorii raportului. În raportul „Perspectivele evoluției șomajului la nivel global pentru 2015”, se prognozează în 2019 vor fi 212 milioane de șomeri. În prezent această cifră este de 201 milioane de persoane. „De la criza din 2008, la nivel global au fost pierdute peste 61 de milioane de locuri de muncă, iar potrivit prognozelor noastre, nivelul șomajului va crește până la sfârșitul acestui deceniu. Ceea ce înseamnă că criza șomajului nu se va sfârși degrabă și noi nu avem dreptul să stăm liniștiți,” a declarat directorul Organizației Internaționale a Muncii, Guy Rider. Situația în privința șomajului s-a ameliorat doar în SUA și Japonia, dar rămâne una dificilă în țări cu economie dezvoltate precum cele din Europa. Reducerea prețurilor la petrol și la gazele naturale poate să amelioreze perspectivele șomajului în țările dezvoltate, dar va avea un efect negativ pentru țările producătoare de petrol și de gaze naturale. Reducerea remiterilor reprezintă un pericol pentru Republica Moldova, fiindcă ele au o pondere importantă în Produsul Intern Brut. Astfel situația economică din Federația Rusă și recesiunea a economiei Ucrainei pot contribui la micșorarea remitențelor în Republica Moldova. Fapt ce va duce la micșorarea consumului, reducerea creșterii economice și a dezvoltării sociale țării noastre. Potrivit prognozelor Organizației Internaționale a Muncii rata șomajului din țara noastră va crește ușor în următorii ani.

via | agora.md

1275 vizualizări

Data publicării:

23 Ianuarie /2015 09:52

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

şomaj | şomeri | Moldova | Organizația Internațională a Muncii | rata șomajului | prognoza economică

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon