Concursurile comerciale și investiționale reprezintă una dintre modalitățile de atragere a investițiilor private în societățile comerciale cu capital public sau public-privat. Astfel, prin concurs comercial sau investiţional pot fi privatizate pachete de acţiuni sau părţi sociale care constituie mai mult de 50% din capitalul social al societăţii comerciale cu capital public sau public-privat, precum și complexe de bunuri imobile.   Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice (Legea nr. 121/2007) definește concursul comercial drept concurs a cărui condiţie de bază este preţul maxim propus pentru bunul expus la vânzare, iar concursul investițional - concursul la care cumpărătorul, pe lângă preţul maxim propus pentru bunul expus la vânzare, își asumă obligaţii investiţionale, în mare parte capitale.

Continuare. Partea I – nr. 2 (57), 2020) Desfășurarea unei activități eficiente și profitabile a întreprinderii depinde de politicile și capacitățile manageriale ale conducerii acesteia. În acest context, administratorul întreprinderii reprezintă veriga cea mai importantă care are menirea să asigure buna funcționare a entității, astfel încât aceasta să ofere produse și să presteze servicii de calitate, care într-un final vor contribui la maximizarea valorii de piață a întreprinderii și va reprezenta eficient statul în toate sectoarele.

Odată cu adoptarea Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală (Legea nr. 246/2017) a fost inițiat un proces amplu de reformare a sectorului întreprinderilor de stat atât la nivel de politici, cât și la nivel de întreprinderi. Legea în cauză a venit să substituie Legea nr. 146/1994 cu privire la întreprinderea de stat (Legea nr. 146/1994) și a avut drept scop asigurarea unei abordări echitabile a activităţii întreprinderilor de stat (ÎS) și întreprinderilor municipale (ÎM).

Investițiile sunt acea verigă a ciclului de viață a unei societăți, fără de care succesul în activitate nu poate fi atins. Indiferent de mărimea entității comerciale, genul de activitate, investițiile sunt cele ce fac ca o entitate sau alta să aibă un mod de activitate eficient, pot să genereze o impulsionare prin creșterea producției sau a volumului de servicii prestate, să îmbunătățească calitatea acestora, să condiționeze extinderea entității și diversificarea activității desfășurate.

În activitatea oricărei entități survin situații în care utilajele, echipamentele deținute nu produc efectele economice corespunzătoare sau randamentul scontat și, prin urmare, este necesară casarea acestora. Procedura de casare presupune totalitatea operațiunilor aferente scoaterii definitive din folosință și din inventar a unui bun a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai este economică.  Cu toate acestea, anumite elemente sau părți componente ale unui bun, ce necesită a fi casat, pot fi comercializate sau reutilizate. Astfel, complexitatea procesului de casare a bunurilor, intervențiile atât în structura bunului, cât și la nivel contabil, necesită reglementare riguroasă în vederea asigurării principiului eficienței în gestionarea activelor unei entități, în special acelei unde statul este proprietar.

Autoritatea administrației publice centrale doreşte să transmită o clădire, aflată în gestiunea Întreprinderii de stat X, în proprietatea publică a unei unități administrativ-teritoriale, aflate în gestiunea Întreprinderii municipale Y. Cum are loc această transmitere şi ce aspecte trebuie să ia în considerare părțile care transmit şi primesc bunul respectiv?

În condițiile în care unele bunuri ale entităților publice nu le aparțin cu drept de proprietate, ci se află doar în gestiune, acestea sunt obligate să urmeze anumite proceduri şi să se conformeze anumitor cerințe în procesul de circulație a acestora.