Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Compania efectuează lucrări de construcții conform contractelor de antrepriză. Care vor fi formulele contabile privind: - procurarea materialelor utilizate în procesul de efectuare a lucrărilor de construcții;
Guvernul urmează să aprobe Reglementarea tehnică cu privire la stabilirea unor norme armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții, proiectul căreia a fost elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, responsabil de elaborarea politicilor în domeniul construcțiilor și urbanismului, a elaborat proiectul de lege privind Fondul național pentru dezvoltarea sistemului de documente normative în construcții (SDNC), scopul căruia este crearea unui fond
Cum urmează a fi aplicate prevederile art. 102 alin. (4/1) din Codul fiscal (în continuare – CF) în cazul construcției clădirii de către investitor ce nu deține devizul de cheltuieli? În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (4/1) din CF, în cazul achiziţiilor destinate construcţiei clădirilor care includ spaţii ce constituie atât obiecte impozabile, cât şi scutite de TVA fără drept de
La virarea la bugetul de stat a defalcărilor pentru finanţarea sistemului de documente normative în construcţii de către contribuabili urmează a fi consultate prevederile Legii nr. 721/1996 (Lege nr. 721/1996) privind calitatea în construcţii.
Guvernul acordă ajutoare materiale celor 74 de localități din 6 raioane ale țării care au fost afectate de intemperiile înregistrate în perioada 25-26 iulie curent. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale și aprobată în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.
Persoana juridică rezidentă a prestat serviciu de proiectare, design și consultanță (mobilă) unei persoane juridice nerezidente. Bunul pentru care a fost prestat serviciul se află peste hotarele RM.
În vederea realizării eficiente a activităților din sectorul construcțiilor și crearea de condiţii pentru asigurarea informaţională calitativă a autorităţilor administraţiei publice, persoanelor fizice şi persoanelor juridice Guvernul, în cadrul ședinței din 31 ianuarie curent, a aprobat hotărârea cu privire la instituirea Sistemului informațional „Portalul documentelor
Potrivit art.93 pct.4 din Codul fiscal, livrare (prestare) de servicii reprezintă activitate de prestare a serviciilor materiale şi nemateriale, de consum şi de producţie, inclusiv darea proprietăţii în arendă, locaţiune, uzufruct, leasing operaţional, transmiterea cu plată sau gratuit a drepturilor privind folosirea oricăror mărfuri, obiecte ale proprietăţii industriale şi
Clinica stomatologică formează „pachete medicale turistice” pentru pacienții străini care vin și se tratează la Chișinău, ce includ: servicii stomatologice, servicii de transport avia persoane și servicii de cazare. Care este regimul fiscal a unor asemenea operațiuni, inclusiv prin prisma veniturilor impozabile și TVA?
În Chișinău colectarea și transportul deșeurilor din construcții, reabilitarea și demolarea clădirilor, din reparații în locuințe sau spații comerciale să se efectueze numai în recipiente standardizate, de tip containere sau bene tip container de diverse capacitați. Se va permite refolosirea deșeurilor, prin reutilizare directă sau indirectă, în calitate de materiale de construcție pe același amplasament sau valorificare prin reciclare energetică.
Activitatea întreprinderii este "Broker vamal" (perfectarea declarațiilor vamale). În procesul activității acordă agenților economici serviciu "Garanția achitării plăților vamale pentru mărfuri în regim de import temporar". Care va fi cota TVA pentru acest serviciu? În conformitate cu prevederile art. 93 pct. 4)
Entitatea X a procurat de la entitatea Y utilaj (termenul de garanție 3 ani), care ulterior a fost vândut consumatorului final. Obligațiunea de reparație în perioada de garanție aparține entității Y. Însă, în decursul perioadei de garanție, utilajul a ieșit din funcțiune, iar entitatea Y a eliberat în
În conformitate cu prevederile art.102 alin.(81) din Codul fiscal, suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pentru mărfurile procurate, precum şi pentru mărfurile, serviciile procurate care au fost utilizate la fabricarea mărfurilor care în procesul activităţii de întreprinzător au fost distruse ca urmare
Micii producători, dar și persoanele fizice care planifică înființarea unei afaceri, vor putea beneficia de suport financiar în cadrul Programului de sprijin al micilor producători. Acest program are ca scop consolidarea sectorului micilor producători și stimularea investițiilor în dezvoltarea produselor locale,
Care este regimul fiscal al TVA aferent plăților suplimentare percepute pentru depășirea concentrațiilor maxime admisibile la deversarea apelor uzate în rețelele de canalizare în contextul noilor prevederi ale Legii nr. 303/2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și canalizare, în vigoare din 13 ianuarie anul 2025?
Deși reflectarea în evidența contabilă a autorităților/instituțiilor bugetare a cheltuielilor de reparații curente/capitale, la prima vedere, pare a fi una destul de simplă, totuși încă mai există interpretări diferite cu privire la modul de contabilizare a acestor operațiuni economice.
În conformitate cu prevederile art.3 din Legea cu privire la condominiu nr. 187/2022, condominiul reprezintă ansamblu format dintr-un teren cu una sau, în condițiile art.10, mai multe clădiri în care există unități care fac obiectul dreptului de proprietate exclusivă și părți comune care fac obiectul dreptului de proprietate comună,
Scutirea de TVA fără drept de deducere acordată la construcția și montarea centralelor ce produc energie electrică din surse regenerabile ( conform art.103 alin.1, punct.30) se referă și la producătorii care au ca scop consumul propriu?
În conformitate cu art.93 pct.4) din Codul fiscal, livrare (prestare) de servicii reprezintă activitate de prestare a serviciilor materiale şi nemateriale, de consum şi de producţie, inclusiv darea proprietăţii în arendă, locaţiune, uzufruct, leasing operaţional, transmiterea cu plată sau gratuită a drepturilor privind
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *