Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Prim-ministrul Iurie Leancă a emis o dispoziție prin care cere eliminarea taxei de 1,5 la sută la exportul de nuci. Șeful Guvernului a cerut Ministerelor Agriculturii și Industriei Alimentare, Finanțelor și Economiei să elaboreze un proiect de modificare a cadrului normativ, astfel încât taxa la exportul nucilor să fie scoasă.
Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor de consum (IPC) în aprilie 2014 faţă de martie 2014 a constituit 100,5%, iar faţă de aprilie 2013 – 105,8% (informativ: în aprilie 2013 faţă de martie 2013 IPC a marcat 100,4% şi faţă de aprilie 2012 – 104,5 %)2. Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,5 la sută a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,9 la sută, la mărfurile nealimentare – cu 0,4 la sută şi la tarifele pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,2 la sută (Tabelul 1).
Pînă la operarea modificărilor, în conformitate cu prevederile art. 20 lit. y) din CF, veniturile obţinute de persoanele fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier),
Stat au fost încasate venituri la bugetul public național în sumă de 10 481,07 mil. lei, ceea ce reprezintă 101,6% față de nivelul planificat. Corespunzător componentelor bugetului public național sumele încasate în valoare absolută şi valoare procentuală față de nivelul planificat se prezintă după cum urmează:
Deși în 2014 Agenția de Intervenții și Plăți a rămas datoare producătorilor agricoli cu circa 200 de milioane de lei, recepționând 5295 de cereri de subvenționare în sumă totală de circa 880 de milioane de lei, rezultatele înregistrate și ajutorul acordat agricultorilor este palpabil. Raportul AIPA face un bilanț al utilizării fondului de subvenționare în valoare de 564 de milioane, 700 de mii de ei.
Biroul Naţional de Statistică informează, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile populaţiei) în anul 2013, conform estimărilor preliminare, a marcat 138,3% faţă de anul 2012. Majorarea producţiei globale agricole a fost determinată de creşterea accentuată a producţiei vegetale — cu 61,8%, producţia animalieră a crescut cu 0,7%.
Fermierii, care vor comercializa fructe și legume proaspete, ar putea achita la stat un impozit de 2% din veniturile obținute. Oamenii vor fi obligați să achite aceste taxe, chiar dacă fructele și legumele au fost recoltate în gospodăria casnică sau colectate din copacii din zonele de protecție a drumurilor naționale și locale.
Producătorii de struguri, mere, nuci şi alte fructe şi legume în stare proaspătă nu mai sunt obligaţi să obţină documente de origine de la primăria din localitate. Aceştia pot vinde produsele destinate exportului semnând doar actul de achiziţie în care va fi inclusă o declaraţie pe propria răspundere precum că mărfurile sunt obţinute integral pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, prin semnarea Actul de achiziție, producătorii garantează că fructele şi legume înscrise în acesta sunt produse în ţară, iar exportatorii taie un document de pe lista actelor necesare trecerii frontierei.
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în noiembrie 2014 faţă de octombrie 2014 a constituit 100,8%, iar faţă de noiembrie 2013 – 104,8% (informativ: în noiembrie 2013 faţă de octombrie 2013 IPC a marcat 100,8% şi faţă de noiembrie 2012 – 104,9%)2.
Miliardarul britanic Richard Branson, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din lume, susţine că angajaţii ar trebui să-şi poată lua concediu atât timp cât doresc ei şi că o astfel de măsură nu ar afecta compania la care aceştia lucrează. Fondatorul Virgin Group, care se ocupă de diverse afaceri, de la companii aeriene la telefonie mobilă, a scris într-un extras din noua sa carte, care se va numi «The Virgin Way: Everything I know About Leadership/Stilul Virgin: Tot ce știu despre leadership», că angajatul trebuie să fie cel care decide de cât timp de odihnă are nevoie, informează Daily Mail.
La care categorie urmează a fi atribuit terenul respectiv în scopul impozitării: la pct. 1 lit a) din Anexa nr. 1 la Legea pentru punerea în aplicare a Titlului VI din Codul fiscal „toate terenurile, altele decît cele destinate fînețelor şi păşunilor: care au indici cadastrali — 1,5 lei pentru un grad hectar;care nu au indici cadastrali – 110 lei pentru 1 grad-hectar” sau la pct. 5 din Anexa nr. 1 la Legea pentru punerea în aplicare a Titlului VI din Codul fiscal „terenurile din extravilan pe care sunt amplasate clădiri şi construcții, carierele şi pămînturile distruse în urma activității de producție, neevaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate — 350 lei pentru un hectar” În conformitate cu prevederile art. 36 din Codul funciar, din categoria terenurilor cu destinaţie agricolă fac parte:
Сapitolul 1. Oferta internă Analiza obiectivă a datelor statistice dezavuează ideea că creșterea economică din 2013 ar fi fost determinată integral de agricultură. Agricultura a avut un rol foarte important, dar componentelor non-agricole le revin circa 50% din sporul de PIB realizat, iar creșterea acestora a accelerat în comparație cu anul 2012.
Ieri, 14 august, la Reședința de Stat a avut loc ceremonia oficială de învestire în funcție a noului ministru al Finanțelor. Anatol Arapu a depus jurământul în fața președintelui Republicii Moldova și a jurat să-și „dăruiască toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova”, relatează UNIMEDIA. „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a ţării”, a jurat Anatol Arapu.
Revista «Monitorul fiscal FISC.md» a fost creată pentru a reflecta poziţia oficială a Serviciului Fiscal de Stat. De la apariţia publicaţiei ne-am propus să oferim cititorilor nu doar materiale oficiale, ci şi comentarii ale experţilor, analize şi statistici fiscale, informaţii despre practicile fiscale ale altor ţări.
Factorul principal în fenomenul insolvabilităţii este responsabilitatea faţă de creditori. Interesele tuturor creditorilor în procesul de insolvabilitate sunt reprezentate de Adunarea creditorilor, precum şi de Comitetul creditorilor. Atribuţiile exclusive ale Adunării creditorilor sunt reglementate de prevederile art. 54 alin. (1) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012 (în continuare – Legea), şi sunt următoarele:
La nivel macroeconomic, procedurile insolvabilităţii permit societăţii a se dispensa de intreprinderile care au devenit un balast pentru o economie sănătoasă. La nivelul unei întreprinderi, procesul de insolvabilitate poate fi varianta optimă, iar uneori şi unică alternativa de soluţionare a dificultăţilor întreprinderii, prin lichidarea acesteia sau prin aplicarea instrumentelor de depăşire a crizei şi stării de insolvabilitate. Nu sunt rare cazurile cind iniţierea procedurii de insolvabilitate se soldeaza cu revigorarea afacerii agenţilor economici.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *