Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Constatarea amiabilă de accident reprezintă o procedură simplificată şi benevolă de soluţionare a daunelor provocate în cazul accidentelor minore, fără victime și fără a apela Poliția, doar cu implicarea companiei de asigurări. Constatarea amiabilă de accident reprezintă un proces convenabil pentru ambii șoferi implicați în accident, în contextul în care părţile implicate în accidentul rutier nu mai trebuie să apeleze autoritățile (Poliţia) pentru a stabili circumstanțele evenimentului.
La data de 1 aprilie anul curent a intrat în vigoare Legea nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative (în continuare Legea nr. 34/2024), lege care vine să stabilească cadrul normativ de bază privind efectuarea decontărilor aferente operațiunilor de plată pe teritoriul Republicii Moldova, modul și limitele de efectuare a decontărilor, controlul respectării noilor prevederi, precum și sancțiunile aplicabile.
Salariatul este obligat să achite primele de asigurare obligatorie de asistenţă medical (AOAM) în modul stabilit de legislaţie. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice cu privire la сondiţiile de asigurare medicală a angajaților. La determinarea obiectului impozabil privind impozitul pe venit pentru persoana fizică se permite deducerea sumelor pentru primele de AOAM achitate de persoanele fizice în
Compania a definitivat construcția unui lac de acumulare a apei pentru irigare (construcție hidrotehnică) și a altor obiecte de infrastructură (drumuri și rețele electrice) aferente acestuia. Depunând la I.P. Agenția Servicii Publice cererea privind înregistrarea lacului de acumulare a apei pentru
În domeniul siguranței rutiere începând cu 1 ianuarie 2026 ar putea fi efectuat audit, cu scopul de a spori gradul de siguranță a circulației pe drumurile publice,
Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința din 27 octombrie curent proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la Programul de Susținere a Antreprenoriatului Feminin.
În practică, este frecvent întâlnită situația în care un angajat activează la doi angajatori: unul ca loc de muncă de bază, iar celălalt prin cumul. Pot exista cazuri când salariatul dorește să înceteze activitatea la locul de muncă de bază și să desemneze locul de muncă prin cumul ca nou loc de muncă de bază. Această
Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2025 a fost aprobat în lectură finală (lectura III) în cadrul ședinței Parlamentului din 31 iulie curent.
În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 264-267 din 21.06.2024 a fost publicat Regulamentul privind modul de evidenţă, de pregătire, de păstrare, de transmitere şi de nimicire a arhivei executorilor judecătoreşti, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 168 din 13.06.2024 (în continuare – Regulament), care stabilește regulile de evidenţă,
Procedura de certificare a specialiștilor în domeniul achizițiilor publice/sectoriale se va desfășura în două etape, ce includ un program de instruire în domeniul achizițiilor publice/sectoriale și examenul de evaluare a cunoștințelor.
În țara noastră urmează a fi creat un parc de tehnologii avansate. Legea nr. 206 din 10 iulie privind reglementarea regimului special de creare și funcționare a Parcului de Tehnologii Avansate „Moldova HiTech Park”.
Persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor vor putea alege, la cerere, în schimbul compensației prevăzute1 la art.49 alin.(2) din Legea nr.60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, dreptul de a importa, o dată la 5 ani, cu scutire de drepturi de import, un mijloc de transport (reutilat în mod corespunzător), clasificat la poziția tarifară 8703 (cu capacitatea cilindrică a motorului de până la 2500 cm3 inclusiv), indiferent de termenul de exploatare.
Legea nr.1134/1997 privind societățile pe acțiuni se propune a fi completată cu un articol nou ce va stabili particularitățile de exercitare a votului acționarilor pentru remunerații bazate pe acțiuni. Un proiect de lege în acest sens ce se referă la aspectele conexe aplicării politicii de remunerare a persoanelor cu funcții de răspundere a societății, este propus pentru consultări de Ministerul Finanțelor,
Contractul de formare profesională în învățământul dual (în continuare – ÎD) se încheie pentru o perioadă determinată, de minimum un an și de maximum 3 ani, conform cadrului normativ: instruirea teoretică se realizează în instituţia de învățământ, iar cea practică – la întreprindere. În tabelul de mai jos găsiţi norme
La data de 3 noiembrie 2023 a avut loc workshopul „Prețurile de transfer: Cum să înțelegem și să interpretăm legislația", organizat de PwC Moldova în parteneriat cu Monitorul Fiscal. Doamna Olga Golban, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor, a fost invitat special.
Modul de aplicare al impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar este reglementat de titlul VI al Codului fiscal și de Legea nr. 1056/2000 pentru punerea în aplicare a titlului VI al Codului fiscal.
Contractele între rezidenți și administrațiile zonelor economice libere (ZEL) vor fi aprobate direct, fără obligativitatea de a le coordona cu Ministerul Economiei, cum preevde la moment legislația în vigoare, fiind eliminată o procedură birocratică inutilă.
Prin Legea nr.187/2025 pentru modificarea unor acte normative au fost aprobate modificări la Codul fiscal care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, prin care se permite deducerea cheltuielilor suportate
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) informează plătitorii de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat că, potrivit Anexei nr.1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale,
Serviciul Fiscal de Stat acordă o atenție sporită prevenirii și contracarării fenomenului muncii „la negru” și a practicii de achitare a salariilor „în plic”, iar acțiunile autorității în acest sens au drept scop creșterea gradului de conformare a contribuabililor din domeniile de activitate economică cu risc sporit de a recurge la asemenea practici.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *