Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Banca Națională a Moldovei (BNM) a dat curs solicitărilor venite de la cetățeni de a extinde termenul pentru prezentarea conceptelor de design al monedei comemorative de argint dedicate lucrătorilor din domeniul sănătății cu denumirea „Medicul meu – eroul meu”. Astfel, persoanele interesate au posibilitatea să transmită lucrarea până pe 11 septembrie 2020 (inclusiv). În acest context, Banca Națională încurajează toți cetățenii care au atins vârsta de 18 ani, precum și persoanele juridice să își exprime viziunea grafică asupra viitoarei monede pentru a realiza o piesă monetară distinctă de o valoare estetică, ideatică și de sensibilizare sufletească.
Legea nr.356/2022 pentru modificarea unor acte normative (publicată în MO nr. 456-459 din 30 decembrie 2022) ce vizează politica fiscală și vamală pe anul 2023 vine cu modificări/completări la mai multe acte legislative, inclusiv și la Codul fiscal. În continuare vom prezenta noile prevederi,
În practica agenților economici deseori survin situaţii, când angajaților, fie cu ocazia sărbătorilor, fie sistematic (lunar, trimestrial), în temeiul regulamentului intern, li se oferă cadouri, inclusiv prime în formă nemonetară. În momentul de față a rămas nemodificată prevederea de la pct. 12 din Anexa nr. 3 la Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489/1999 (în continuare – Legea 489/1999), conform căreia nu se calculează contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare – ASSO) aferente sumelor ce constituie valoarea cadourilor (premiilor în obiecte) primite de către angajaţi sau de către foștii angajaţi la locul de muncă de bază.
Piața criptomonedelor a înregistrat în ultimii ani o creștere în ceea ce privește interesul investitorilor, datorită randamentelor ridicate pe care aceste instrumente le oferă, dar și a potențialului pe care acestea le manifestă.
Întreprinderea X SRL beneficiază de servicii prestate de persoane fizice interdependente rezidenți ai RM. Care este modalitatea de aplicare a impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat în aceste circumstanțe? Când și în ce condiții întreprinderea este în drept să deducă cheltuielile aferente serviciilor prestate? Cum se reflectă cheltuielile în cauză în Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru agenții economici (forma VEN12)?
Conform art. 12 pct. 3) din Codul fiscal (CF), dividend este venitul obţinut din repartizarea profitului net între acţionari (asociaţi) în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social, cu excepţia venitului obţinut în cazurile lichidării complete a agentului economic. În continuare o să analizăm care este impactul fiscal asupra operațiunii economice de calculare și achitare a dividendelor către persoanele juridice și persoanele fizice, atât rezidenți, cât și nerezidenți ai Republicii Moldova.
Fiecare plătitor de cîştiguri urmează să reţină şi să verse la buget un impozit în mărimea stabilită la art. 901 alin. (33) din Codul fiscal din cîştigurile de la jocurile de noroc, cu excepţia cîştigurilor de la loterii şi/sau pariuri sportive, în partea în care valoarea fiecărui cîştig nu depăşeşte 1% din scutirea personală stabilită la art.33 alin.(1) din Codul fiscal.
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis, pe 14 martie 2019, cu vot unanim, să mențină neschimbate valorile principalelor instrumente de politică monetară. Astfel, este menținută rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6,5% anual. În același timp, se mențin ratele de dobândă la creditele overnight la nivelul actual de 9,5% anual și la depozitele overnight la nivelul actual de 3,5% anual. La fel, se menține norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul actual de 42,5% din baza de calcul.
Organizația de creditare nebancară preconizează la sărbătorile de iarnă să desfășoare o tombolă, în cadrul căreia clienții-persoane fizice vor câștiga vouchere în sumă de 1000 lei, care le vor putea folosi la achitarea ratei. Cum se vor contabiliza aceste cheltuieli și dacă vor fi deductibile? Ce acte trebuie de îndeplinit? În conformitate cu art. 5 pct. 38) din Codul fiscal, campanie promoțională este modalitate de promovare a vânzărilor prin organizarea de concursuri, jocuri, loterii anunţate public şi desfăşurate pe o perioadă de timp limitată, cu acordarea de cadouri, premii, câştiguri, precum şi organizarea de către autorităţi şi instituţii publice a acestor activităţi în alt scop decât cel de promovare a vânzărilor.
Criza pandemică a provocat pierderi la nivelul economiei locale și internaționale, dar, în același timp, a accelerat dezvoltarea comerțului electronic. Provocările cauzate de COVID-19 la capitolul fiscalitate și digitalizare a administrațiilor fiscale au fost puse în discuție în cea de-a doua zi a Conferinței internaționale e-TAXCON’20, organizată de AmCham Moldova. Pentru aplicarea corectă a legislației fiscale, trebuie să existe o colaborare permanentă și eficientă între autoritatea fiscală și contribuabili, a menționat directorul Serviciului Fiscal de Stat, Ludmila Botnari, care s-a referit la aspectele importante ce vizează deductibilitatea cheltuielilor, dar și la cele mai frecvente erori depistate în cadrul controalelor fiscale.
Aspecte generale Organizație necomercială (ONC) reprezintă o persoană juridică al cărei scop este altul decât obţinerea de venit şi care este înregistrată în modul prevăzut de legislaţie. ONC sunt în drept să desfăşoare orice gen de activitate neinterzis de lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut. Venitul obţinut de ONC se utilizează doar în scopuri statutare concrete pentru organizarea şi realizarea obiectivelor acesteia şi nu poate fi distribuit fondatorilor, membrilor sau angajaților organizației.
Prin Legea nr.60 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative sunt introduse măsuri ce vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2020 și vizează comasarea contribuțiilor obligatorii de asigurare sociale (CAS) datorate de angajator și de angajat la nivel de angajator, iar obligațiile aferente primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală (PAM) vor fi excluse de la angajator, aceste plăți devenind obligație a angajatului. Astfel, în vederea eficientizării administrării fiscale, modificările au drept scop unificarea a patru obligații în două. Respectiv, repartizarea acestora impune operarea modificărilor în formularele de raportare a obligațiilor.
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 6 februarie 2019, a adoptat prin vot unanim următoarea hotărâre: 1. Se menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6,5% anual. 2. Se mențin ratele de dobândă: — la creditele overnight la nivelul actual de 9,5% anual; — la depozitele overnight la nivelul actual de 3,5% anual. 3. Se menține norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul actual de 42,5% din baza de calcul.
(Continuare. Partea I/ continuare partea I în nr. 7 (62)) Determinarea și deducerea cheltuielilor pentru reparații Atribuirea cheltuielilor/costurilor ulterioare aferente reparației sau dezvoltării la cheltuieli curente ori la costuri ulterioare care urmează a fi capitalizate se efectuează în conformitate cu SNC sau IFRS (pct. 20 din Regulament). Cheltuielile/costurile ulterioare care, potrivit prevederilor SNC sau IFRS, urmează a fi capitalizate, în scopuri fiscale se vor capitaliza prin majorarea valorii de intrare cu suma cheltuielilor/costurilor ulterioare suportate (pct. 22 din Regulament). Vom prezenta schematic cheltuielile/costurile ulterioare suportate ce urmează a fi deduse sau capitalizate în scopuri fiscale (Figura 2). Situația cea mai complicată pentru contabil apare atunci când acesta urmează să califice care costuri aparțin costurilor de întreținere și asistență tehnică, costurilor cu reparația curentă sau costurilor cu reparația capitală.
La momentul actual Societățile cu Răspundere Limitată (SRL) constituie cea mai utilizată formă de desfășurare a activității de întreprinzător înregistrate în Republica Moldova, fiind determinată de procedura relativ simplă de înregistrare, precum și de posibilitatea creării acestei forme organizatorico-juridice de către asociatul unic. Totuși, indiferent de numărul de asociați, SRL și asociații acesteia, în raporturile de interdependență, precum și în relațiile cu terții sunt priviți ca subiecți distincți cu drepturi și obligații distincte.
Banca Națională a Moldovei anunță că Comitetul executiv al BNM a votat unanim, în cadrul ședinței extraordinare din 20 martie, diminuarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 1,25%, până la 3,25 la sută anual. La fel, au fost micșorate ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight până la 6,25 la sută și, respectiv, 0,25 la sută anual. Totodată, a fost micșorată cu 2,5% norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă și majorată cu 1,0% norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă.
În conformitate cu prevederile art. 901 alin. (33) din Codul fiscal, fiecare plătitor de cîştiguri urmează să rețină și să verse la buget un impozit în mărime de 12% din cîştigurile de la jocurile de noroc, cu excepţia cîştigurilor de la loterii şi/sau pariuri sportive, în partea în care valoarea fiecărui cîştig nu depăşeşte 1% din scutirea personală stabilită la art.33 alin.(1) din Codul fiscal.
Legislația în vigoare prevede că, Serviciul Fiscal de Stat perfectează materialele pentru a restitui contribuabilului suma plătită în plus şi dobânda calculată la această sumă (inclusiv mijloacele decontate ilicit de pe conturile contribuabilului conform dispoziţiilor SFS), în modul stabilit (art.11 alin.3 din Codul fiscal (CF)). Modul și termenele de calculare sunt indicate în art. 176 alin. (3) și (4) din CF1. În sensul normelor precitate, este de înțeles că calculul dobânzii, pretinse spre încasare, urmează a fi prezentat de către contribuabilul organului cu atribuții de administrare fiscală, iar ultimul, la rândul său, verifică și, în cazul în care se aprobă de conducerea acestui organ, se anexează la ordinul de plată care prevede plata dobânzii.
Prin Legea nr. 204/2021 pentru modificarea unor acte normative ce vizează politica fiscală și vamală au fost operate modificări și completări la Codul fiscal, inclusiv la compartimentul ce ține de reținerea impozitului pe venit la sursa de plată. În continuare vom examina aspectele ce sunt puse în aplicare începînd cu 1 ianuarie 2022. Reiterăm, că obligația privind reținerea impozitului pe venit la sursa de plată apare în următoarele situații: 1. La plata salariului (art. 88, parțial 881 din CF); 2. La efecuarea altor plăți efectuate în folosul rezidentului: 2.1. reținerea prealabilă (art. 90,89 din CF)
1. (29.1.7.3.17) Apare la persoana juridică obligația de reținere a impozitului pe venit în mărime de 12%, în cazul procurării unui activ de capital de la o persoană fizică, din numele căreia acționează persoana juridică (creditorul gajist) conform contractelor de gaj sau ipotecă? 2. (29.1.7.3.16) Urmează de a fi reținut la sursa de plată impozitul pe venit în cazul achitării în folosul persoanelor terțe a remunerațiilor pentru jurizare în cadrul concursurilor raionale?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *