Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, a discutat marţi cu mamele tinere şi cele însărcinate amendamentele operate la Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă. În urma discuţiilor şi disputelor, mamele au fost deacord cu necesitatea de a opera modificări la lege, insistând ca modificările să fie introduse până ca legea să intre în vigoare.
Prin derogare de la art. 23 din Legea nr. 489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale, nu se calculează contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii (inclusiv contribuţia individuală de asigurări sociale de stat obligatorii de 6% din salariu şi din alte drepturi plătite de angajator angajatului sau în folosul lui) din următoarele drepturi şi venituri:
Potrivit prevederilor art.24 alin. (21) din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal, nr. 1164 din 24.04.1997, pentru a beneficia de înlesnirea fiscală la impozitul pe venit prevăzută de articolul menţionat, pentru angajaţii,
Privind modificările operate în art. 103 al Codului fiscal prin Legea nr. 62 din 30.03.2012 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în temeiul art. 133 alin. (l) lit. d) din Codul fiscal, prin prisma modificărilor operate în art. 103 al Codului fiscal prin Legea nr. 62 din 30 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 64 din 03 aprilie 2012, art. 215), comunică următoarele.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din CF, fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire personală în sumă de 9 516 lei pentru anul 2014. De asemenea, art. 33 alin. (2) lit. e) din CF prevede că suma scutirii personale, stabilită la alin. (1), va constitui 14 148 lei pe anul 2014 pentru orice persoană care este invalid de război, invalid din copilărie, invalid de gradul I şi II.
Reglementările legale specifice procedurii falimentului sunt prevăzute în Capitolul IV al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2013 (în continuare – Legea). Astfel, conform prevederilor art. 2 al Legii, procedură a falimentului – procedură de insolvabilitate concursuală colectivă și egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării patrimoniului acestuia pentru acoperirea pasivului.
Stimați cititori, ținem să va prezentam sinteza modificărilor şi completărilor legislaţiei fiscale aparute în luna iunie 2014.
Conform art. 827 alin. (1) Cod civil, prin contract de donaţie, o parte (donator) se obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte părţi (donatar). Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive strîns legate între ele, aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate (art. 284 alin. (1) Cod civil). Toate bunurile persoanei fizice sau juridice fac parte componentă a patrimoniului ei (art. 284 alin. (2) Cod civil).
Conform legislaţiei fiscale, persoanele fizice care au mai multe surse de venit sunt obligate să prezinte anual Declaraţia cu privire la impozitul pe venit (CET08). Declaraţiile sunt depuse anual, iar ultima zi de prezentare a acestora se consideră 31 martie.
China a anunţat un plan extins de urbanizare ce ar reprezenta prima încercare a ţării de a coordona una din cele mai mari migraţii umane la nivel mondial ca parte a unui proiect mai larg de orientare a economiei chineze dinspre exporturi spre consumul intern, scrie The New York Times. Planul estimează că 100 de milioane de locuitori din mediul rural se vor muta în oraşe până în 2020 iar prin acesta autorităţile de la Beijing vor încerca să asigure acces mai bun la sistemul de educaţie şi de sănătate pentru 100 de milioane de foşti ţărani care locuiesc deja în mediul urban dar cărora le este blocat accesul la serviciile de bază.
În Săptămâna Mare, tot francezul primeşte prin poştă formularul de plată al impozitelor. Să le completezi e un adevărat martiriu. Fericiţi cei careşi plătesc impozitele în România!… În Franţa, declararea impozitelor e un eveniment național. Înaintea datei fatidice sunt organizate zile speciale în media: comentarii, interviuri, trezorieri şi consilieri fiscali umplu emisiunile de la radio. Toţi te sfătuiesc cum să faci ca să plăteşti în mod legal mai putin impozit; ce abateri, reduceri, deduceri şi combine au mai apărut în hăţişul fiscal deja existent.
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei propune extinderea perioadei de probă la angajare pentru muncitorii necalificaţi – până la 30 de zile, comparativ cu 15 zile în prezent. Potrivit autorilor proiectului de iniţiativă, extinderea termenului va asigura verificarea efectivă a aptitudinilor profesionale ale candidaţilor, transmite IPN.
În conformitate cu prevederile art. 35 al CF (în redacţia de pînă la 01.01.2014), contribuabilul era în drept să utilizeze scutirea pentru persoana întreţinută, dacă aceasta întrunea cumulativ cîteva condiţii:
Pe data de 1 iulie anului curent, Serviciul Fiscal de Stat a sărbătorit 24 de ani de activitate. Cu această ocazie pe prima pagina a revistei citiți mesajul de felictare al şefului IFPS, Ion Prisăcaru, către toţi inspectorii fiscali. Tot aici găsiți și scurta prezentare grafică a unor noi abordări în administrarea fiscală, care se aplica actualmente în comparatie cu anii precedenți.
În conformitate cu prevederile art. 35 din CF, scutirea pentru persoanele întreţinute se acordă din luna următoare lunii apariţiei acestui drept, în condiţiile respectării cerinţelor de mai jos:
Raportul auditului conformității administrării taxei pe valoarea adăugată de către Serviciul Fiscal de Stat în anul 2013 a fost examinat în cadrul şedinţei publice a Curţii de Conturi din 24 iulie 2014.
În Republica Moldova, ca şi în alte state ale lumii, factura reprezintă un document contabil întocmit în cadrul unei tranzacții (operațiuni) economice de către partea furnizoare în favoarea părții beneficiare. Factura, de regulă, conține elemente prestabilite, necesare identificării şi evidenței contabile a operațiunii economice, precum şi deducerii impozitelor prevăzute de lege. Aceste elemente, pot include lista cu mărfurile (bunurile) vîndute sau serviciile prestate beneficiarului (clientului) de către furnizor, datele de identificare fiscală ale clientului, datele furnizorului, prețul unitar, cota TVA, cantitatea şi suma totală a facturii.
La comanda Centrului de Guvernare Electronică, al doilea an consecutiv se realizează sondajul național anual “Percepția, asimilarea și susținerea, de către populație a e-Transformării Guvernării în R. Moldova”. Rezultatele Sondajului pentru anul 2013 denotă o creștere cu 6 puncte procentuale (p.p.) față de anul 2012 a ponderii gospodăriilor care dispun de cel puțin un calculator. Astfel, 64% dintre respondenți au declarat că dispun de cel puțin un calculator în gospodărie.
În activitatea sa, Serviciul Fiscal de Stat operează zilnic cu un număr semnificativ de documente fiscale arhivate. Astăzi, SFS dispune de o arhivă în volum de circa 14 mln. de documente, acumulate şi păstrate pe parcursul a 6-7 ani de zile de la data recepţionării. Astfel, volumul foarte mare de documente fiscale face ca managementul documentelor, datelor şi informaţilor din ele să constituie una dintre funcţiile importante ale administrării şi întreţinerii arhivei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Stimaţi contribuabili! Vă informăm că a demarat perioada depunerii declaraţiei cu privire la impozitul pe venit („CET08”), care urmează a fi prezentată la oficiul fiscal nu mai tîrziu de 31 martie curent. Corespunzător art. 83 din Codul Fiscal al RM — obligaţiunea de prezentare a declaraţiei menţionate o au persoanele fizice care:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *