Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Cota redusă a TVA de 8% ar urma să fie aplicată pe tot lanțul de producere și livrare a biocombustibilului solid. Aceasta este una din măsurile prevăzute în proiectul documentului de politică fiscală și vamală pentru 2017, aflat în proces de consultări publice.
Potrivit art.117 alin. (1) din CF, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul țării este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariției obligației fiscale, stabilit prin art.108 din CF, cu excepția cazurilor prevăzute de CF.
1. (29.1.11.11) Poate fi constatat casa de schimb valutar ca subiect al impunerii în conformitate cu prevederile alin. (1) art. 54/1 din Codul fiscal dacă venitul activității respective nu se supune TVA și venitul din activitatea operațională în anul precedent a constituit o sumă de pînă la 100 000 lei? 2. (29.1.11.8) Se consideră venituri operaționale pasibile impozitării cu 4% veniturile sub formă de dobînzi aferente depozitelor bancare?
Potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) pct. 5) din Codul fiscal, livrarea mărfurilor, serviciilor instituțiilor de învățământ publice și private, legate de desfășurarea nemijlocită a procesului de învățământ conform Codului educației serviciile de instruire a copiilor și adolescenților în cercuri, secții, studiouri; serviciile prestate copiilor și adolescenților cu folosirea instalațiilor sportive; serviciile legate de întreținerea copiilor în instituții preșcolare; serviciile de pregătire și perfecționare a cadrelor sunt scutite de TVA
Dacă subiectul impozabil la momentul efectuării livrării impozabile nu dispune de facturi fiscale și eliberează marfa în baza facturilor, după apariția facturilor fiscale, el trebuie să anuleze facturile?
Potrivit prevederilor art.110 alin (1) din Codul fiscal, locul livrării mărfurilor se consideră locul de aflare a mărfurilor la momentul predării (transmiterii) sau la momentul trecerii lor în posesia cumpărătorului (beneficiarului). [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul art. 110 alin. (1) din Codul fiscal]
În contextul intrării în vigoare la 1 iulie 2016 a Acordului de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora (Acordul), pe de altă parte, semnat în septembrie 2014 la Vilnius, Lituania, un interes sporit îl prezintă atât prevederile acestuia, cât şi baza juridică şi procesuală europeană la care urmează a fi ajustate legislația şi procedurile autohtone.
Potrivit art. 5 pct. 361) din Codul fiscal, activitate independentă reprezintă activitatea de comerț desfăşurată de către o persoană fizică rezidentă doar în mod individual, fără a constitui o formă organizatorico-juridică, în urma desfășurării căreia se obține venit.
Sistemul de determinare a valorii în vamă stabileşte principiul aplicării consecutive a celor şase metode de determinare a valorii în vamă. Pornind de la această regulă, metoda de determinare a valorii în vamă ,,în baza valorii tranzacției cu marfă identică” (Metoda 2) se va aplica în cazul în care valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi determinată „în baza valorii tranzacției, respectiv în baza prețului efectiv plătit sau de plătit”(Metoda 1). Iar metoda ,,în baza valorii tranzacției cu marfă similară” (Metoda 3) se va aplica doar atunci când valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi determinată potrivit prevederilor de aplicare a metodei ,,în baza valorii tranzacției cu marfă similară”.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (3) din Codul fiscal, deducerea cheltuielilor de delegații, de reprezentanță, de asigurare a agenților economici se permite în limitele stabilite de Guvern.
Ediția nr. 4 (38) a revistei a ieșit de sub tipar. Tradițional, vă propunem o serie de articole elaborate de autorii noștri, în care veți găsi răspunsuri și exemple practice la anumite situații întâlnite în activitatea cotidiană, fie că sunteți specialist practician – contabil, auditor, finansist sau contribuabil.
Furnizorul de energie electrică eliberează fondatorului întreprinderii individuale factura fiscală în care se reflectă totalul consumului energiei electrice, care se utilizează atât în cadrul activității de întreprinzător (activitate de comerț cu amănuntul), cât și în scopuri personale. Care sunt condițiile de atribuire la deducere a cheltuielilor pentru activitatea de întreprinzător?
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a comunicat datele privind exportul produselor de origine vegetală din Republica Moldova pentru anul 2017. Conform datelor ANSA, exporturile sunt în continuă creștere ca volum și mai variate ca piețe de desfacere. Sortimentul produselor cuprinde fructe și legume în stare proaspătă și uscată, plante medicinale uscate pentru ceai, semințe de nuci, cereale cu bob integru precum și prelucrate mecanic, semințe pentru însămânțare, material săditor (pomicol, viticol, decorativ), produse de cofetărie care conțin cacao, produse din lemn și materii vegetale.
Principiile privind determinarea obiectului impunerii, modul de calculare şi achitare a taxelor pentru resursele naturale sunt stabilite prin titlul VIII din Codul fiscal. Din sistemul taxelor pentru resursele naturale reglementate prin acest titlu fac parte: 1. taxa pentru apă; 2. taxa pentru efectuarea prospecțiunilor geologice;
Ministerul Economiei propune spre consultare un proiect ce vizează modificarea Legii cu privire la comerţul interior, precum şi a Codului contravenţional,ca urmare a discuţiilor cu participarea reprezentanților asociațiilor patronale ale producătorilor locali și a rețelelor de magazine în vederea găsirii unui echilibru de interese economice și a unui mecanism viabil de aplicare a legii.
La 12 ianuarie 2018, entitatea „Lider” SRL, care desfășoară activitate de export și aplică IFRS, a primit de la un client din Taiwan un avans în mărime de 120 000 euro, ceea ce reprezintă 100% din valoarea contractuală a mărfurilor, cursul oficial de schimb valutar la această dată fiind de 20,363 lei/euro. La 16 februarie 2018, când cursul de schimb valutar comunicat de B.N.M. era de 20,9077 lei/ euro, mărfurile au fost livrate. Cum trebuie recunoscute și evaluate veniturile din această operațiune de export în contabilitatea entității „Lider” SRL? Ce efecte privind impozitul pe venit va avea entitatea în cazul dat? În Declarația TVA entitatea declară pentru această operațiune baza de impozitare determinată prin aplicarea cursului de schimb de la data efectuării exportului sau de la data primirii avansului?
1. (28.1.1) Are obligaţiunea agentul economic de a se înregistra în calitate de plătitor al TVA, dacă acesta preconizează efectuarea în decursul anului a livrărilor impozabile în sumă сe depăşeşte 600 mii lei? 2. (28.1.28) Apare obligaţiunea de înregistrare în calitate de plătitor al TVA a instituțiilor de cultură publice și private?
Importurile de mărfuri realizate în luna aprilie 2018 au însumat $444,6 mil. sau cu 15,2% mai puțin față de martie 2018. Totodată, importul a crescut față de aprilie 2017 cu 23,0%. În ianuarie-aprilie 2018 importurile de mărfuri au constituit $1770,8 mil., în creștere cu 27,2% față de perioada similară a anului 2017.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *