Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul nr.308 din 03.06.2021.
Achitarea de peste hotarele țării a impozitului pe venit sau a oricărui alt tip de impozit sau taxă, se efectuează în valută străină (EUR/USD), conform următoarelor date bancare: 1. În dolari SUA: Beneficiary: Ministry of Finance of RM – State Treasury Account of institution: IBAN
În conformitate cu prevederile Codului fiscal, subiecţi ai estimării prin metode indirecte sunt persoanele fizice rezidente cetăţeni ai RM care depăşesc riscul minim acceptat, stabilit la art.226/13 alin.(11) din CF. Persoanele fizice proprietari ai bunurilor imobiliare, a căror construcţie a început până la 1 ianuarie 2012, iar înregistrarea la organul cadastral teritorial s-a efectuat după această dată, nu vor fi consideraţi subiecţi ai estimării numai referitor la bunurile imobiliare menţionate.
În contractul încheiat între doi agenți economici a fost stabilită clauză penală, conform căreia, în cazul nerespectării termenului de livrare a mărfii, furnizorul urmează să achite pentru fiecare zi de întârziere o penalitate în mărime de 0,05% din valoarea mărfii. Furnizorul, însă, nu a putut să-și onoreze obligația în termenii stabiliți, deoarece materia primă pentru fabricarea mărfii a fost livrată cu întârziere, ceea ce a perturbat procesul de producere, fapt care a cauzat depășirea termenului de livrare și, respectiv, achitarea unei penalități în mărime de 10 000 lei. Dat fiind faptul că suma penalității este prevăzută în contract, se va permite oare aceasta la deducere în scopuri fiscale?
Cheltuielile achitate de contribuabili în decursul perioadei fiscale sub formă de taxe de aderare și cotizații de membru, destinate asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații (AUAI) ar putea fi permise spre deducere. Pe agenda ședinței secretarilor generali din 23 noiembrie curent a fost inclus proiectul de lege ce prevede modificarea unor acte normative, inclusiv a Codului fiscal. Astfel, se propune completarea art. 24 CF, ce stabilește deducerea cheltuielilor aferente activităţii de întreprinzător, cu un punct pentru a acorda dreptul membrilor AUAI de a trece cotizațiile de membru achitate la categoria cheltuieli deductibile.
Contractul de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie)a proprietății imobiliare urmează a fi înregistrat la orice subdiviziune a Serviciuilui Fiscal de Stat sau electronic prin intermediul serviciului electronic SIA “e-Cerere” modulul “Cererea de înregistrare a contractelor de dare în locaţiune a bunurilor imobiliare de către persoanele fizice”(în cazul în care contribuabilul dispune de semnătură digitală).
Obligația impozitării venitului obținut de persoanele fizice, care nu desfășoară activitate de întreprinzător și transmit în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) (în continuare – locațiune) proprietatea imobiliară este stabilită în art. 18 lit.d) din Codul fiscal (CF). Aici menționăm că, în funcție de statutul locatarului, cota impozitului, dar și modul de declarare a impozitului pe venit obținut din locațiune, diferă. Pentru o mai bună înțelegere de către contribuabili a celor expuse în continuare, reiterăm reglementările actelor normative în vigoare.
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 287 din 26.05.2021.
Potrivit pct. 11 spct.19) din Instrucțiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118/2017 (în continuare – OMF nr. 118/2017), în cazul tranzacţiilor efectuate în conformitate cu prevederile art. 95 alin. (1) lit. e) şi lit. f) din Codul fiscal (în continuare - CF), în col. 10.9 „Altă informaţie”, se indică menţiunea „Taxare inversă”.
Urmează a fi deduse în scopuri fiscale, cheltuielile suportate de contribuabil ce țin de consumul de combustibil și lubrifianți, în cazul în care normele date de consum nu sunt aprobate de către Ministerului Economiei și Infrastructurii? Pot fi aprobate de către contribuabil, normele interne de consum de combustibil pentru mijloacele de transport, în cazul în care nu sunt aprobate norme? În conformitate cu prevederile art. 24 (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate și suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cazul activității de întreprinzător.
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 284 din 26.05.2021.
Conform pct. 3 din Modul de completare şi prezentare a Dării de seamă privind calcularea contribuţiei obligatorii în Fondul Viei şi Vinului aprobat prin Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 423/2020, în condițiile în care, în perioada de raportare nu au loc tranzacții ce constituie obiect al calculării contribuțiilor, lipsește obligația prezentării dării de seamă Forma CFV20.
Veniturile agențiilor de turism se formează din mărimea comisionului obținut sau adaosului comercial atribuit produselor și serviciilor turistice. Astfel, acestea pot deveni subiecți ai sectorului IMM, cu cota impozitului pe venit de 4% din obiectul impunerii, cu condiția că mărimea veniturilor nu a depășit 1,2 mil. lei. Odată aprobat în politica de contabilitate, acest regim de impozitare nu poate fi modificat pe parcursul anului și nu permite deducerea cheltuielilor suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale. Totodată, dacă veniturile încasate în baza adaosului comercial sau a comisionului obținut au depășit 1,2 mil. lei într-o oricare perioadă de 12 luni consecutive, agenția trebuie să se înregistreze în calitate de contribuabil al TVA, iar cota impozitului pe venit achitată va constitui 12%.
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 279 din 25.05.2021.
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 277 din 25.05.2021.
Aspectele fiscale aferente TVA În conformitate cu prevederile Codului fiscal: • livrare impozabilă – livrare de mărfuri, livrare (prestare) de servicii, cu excepţia celor scutite de TVA, fără drept de deducere, efectuate de către subiectul impozabil în procesul activităţii de întreprinzător (art.93 pct.6)); • obiecte impozabile cu TVA reprezintă livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentând rezultatul activităţii lor de întreprinzător în RM (art.95 alin.(1) lit.a));
Conform art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 276 din 25.05.2021.
Instrucțiunea cu privire la modul de completare a Dării de seamă IPC21 va fi suplinită cu denumirea și codul clasificațiilor economice la care urmează a fi achitat impozitul pe venit pentru tipurile sursei de venit indicate în tabelul nr. 1 al dării de seamă respective. Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul Ordinului cu privire la modificarea Ordinului nr.94/2020 cu privire la aprobarea formularului tipizat (Forma IPC21) „Darea de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate” și a Instrucțiunii cu privire la modul de completare a formularului nominalizat.
Aspecte generale Organizație necomercială (ONC) reprezintă o persoană juridică al cărei scop este altul decât obţinerea de venit şi care este înregistrată în modul prevăzut de legislaţie. ONC sunt în drept să desfăşoare orice gen de activitate neinterzis de lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut. Venitul obţinut de ONC se utilizează doar în scopuri statutare concrete pentru organizarea şi realizarea obiectivelor acesteia şi nu poate fi distribuit fondatorilor, membrilor sau angajaților organizației.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *