Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Executivul a aprobat în ședința de ieri, 20 aprilie, proiectul hotărârii de Guvern pentru iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului dintre Ministerul Finanțelor şi Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare privind contribuția la Fondul de intervenție al Guvernului RM în contul special deschis pentru sprijinul refugiaților ucraineni. Scopul Acordului constă în oferirea din partea elvețiană a unui suport în valoare de până la $3,2 mil. cu titlu de donație (asistență nerambursabilă) în Fondul de intervenție al Guvernului care va fi utilizat pentru consolidarea capacităților naționale de răspuns la criza refugiaților.
Ministerul Finanțelor anunță despre lansarea celui de-al III-lea apel de propuneri de proiecte în cadrul Programului Transnațional Dunărea 2014-2020, care constituie un program de cooperare teritorială european, fiind un instrument de finanțare ce are drept scop sprijinirea dezvoltării strategiei macro-regionale a Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, consolidarea integrării teritoriale și abordarea obstacolelor comune. Domeniile vizate sunt: mediu și cultură, conectivitate și responsabilitate energetică, guvernanță, inovare și responsabilitate socială. Apelul de propuneri este deschis din 28 ianuarie 2019 și va dura până la 8 martie curent, ora 14:00, iar structurile ce pot aplica pentru finanțare în cadrul apelului sunt autoritățile locale/regionale/naționale/instituțiile de drept public, organizațiile internaționale și organizațiile non-profit.
Banca Națională a Moldovei poate acorda, la discreție, Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar asistență de lichiditate în situații de urgență, în condițiile pct. 1, 2 și 4 ale art. 16 din Legea nr. 575/2003 privind garantarea depozitelor în sistemul bancar1. Ministerul Finanțelor propune spre consultare un proiect de lege pentru modificarea unor acte legislative. Documentul a fost elaborat ca urmare a adoptării Legii nr. 209/2018 cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară și a Legii nr. 227/2018 pentru modificarea unor acte legislative.
Autoritățile propun ajustarea cadrului normativ național la prevederile Directivei UE privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar. Astfel, pe agenda ultimei ședințe a Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător a fost inclus proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (legea practicilor comerciale neloiale). Ministerul Economiei propune completarea Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior cu un capitol ce va reglementa relațiile contractuale dintre furnizor și cumpărător la livrarea de produse agricole și alimentare, care se vor stabili prin contracte încheiate în scris, inclusiv în formă electronică, prin mijloace electronice sau la distanță, negociate în prealabil de către părți.
Pentru înregistrarea în baza contractului de societate civilă a drepturilor care se supun înregistrării, contractul trebuie să fie autentificat notarial. Dacă contribuţia la societatea civilă constă din drepturi înregistrate, cu execepţia cazului în care contractul prevede altfel, dreptul se înregistrează în favoarea tuturor participanţilor potrivit cotelor stabilite în contract. Agenția Relații Funciare și Cadastru a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern ce conține modificări în unele actele normative în vigoare. Astfel, se propune completarea Legii cadastrului bunurilor imobile cu un articol – 409 ce va stabili înregistrarea drepturilor în baza contractului de societate civilă.
Până la 20 aprilie 2022 Ministerul Economiei este în așteptarea propunerilor pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 439/2020 cu privire la aprobarea Programului de susținere a afacerilor cu potențial înalt de creștere și internaționalizare a acestora (Program). Autoritatea a anunțat elaborarea respectivului proiectul de hotărâre a Executivului. Amintim, Programul are ca și scop contribuirea la creșterea economică durabilă prin atragerea investițiilor, sporirea competitivității și a productivității Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Republica Moldova, precum și internaționalizarea acestora, oferind o abordare integrată de susținere a ÎMM cu introducerea practicilor internaționale în vederea dezvoltării productivității și competitivității afacerilor autohtone.
Ținând cont de faptul că prevederile Hotărârii Guvernului nr.177/1997 privind perfecționarea mecanismului de reglementare a comerțului exterior, precum şi a altor domenii reglementate de Hotărârea respectivă au fost supuse unor transformări radicale, care se aliniază tendințelor actuale în materie de desfășurare a comerțului extern și acordurilor comerciale/politice semnate de Republica Moldova, iar instituțiile administrației publice centrale vizate în hotărâre în mare parte au fost lichidate sau au fost supuse reorganizării, Ministerul Finanțelor propune abrogarea acestui act normativ. Proiectul hotărârii Executivului în acest sens este propus de autoritate pentru consultări publice.
Desfășurarea comerțului cu amănuntul în baza patentei de întreprinzător va fi permisă până la 31 decembrie 2022. Parlamentul a votat astăzi, în prima lectură, extinderea acestui termen, care, potrivit art.4 alin. 12 al Legii cu privire la patenta de întreprinzător, era preconizat până la 31 decembrie 2019. Este vorba despre două inițiative legislative, care au fost comasate. Esența lor constă în extinderea termenului cu încă trei ani, pentru asigurarea continuității activității titularilor de patentă și susținerea micilor întreprinzători. Autorii consideră că extinderea termenului va oferi dreptul patentarilor să activeze legal în continuare, va asigura menținerea locurilor de muncă existente și creșterea volumului de vânzări pe piața internă de consum.
Sectoarele pomicultură, cel nucifer, de arbuști fructiferi și căpșun, legumicol, creșterea ciupercilor, a plantelor aromatice, medicinale și condimentare vor cădea sub incidența legii horticulturii, proiectul căreia este propus pentru consultări publice de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Documentul stabilește regulile de implementare a politicii de stat în sectorul horticol, de supraveghere și asigurarea controlului în domeniu, competențele părților implicate în gestionarea și dezvoltarea horticulturii etc.
La 1 octombrie, colectivul Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) marchează, pentru prima dată, Ziua fondării CTIF. Această zi a fost instituită, în calitate de sărbătoare profesională a angajaților instituției, printr-un ordin al Ministerului Finanțelor, fondatorul CTIF, emis la 1 octombrie 2018. Decizia a fost luată la solicitarea mai multor angajați ai CTIF în legătură cu împlinirea, la 1 octombrie 2018, a 45 de ani de la constituirea Centrului de calcul al Ministerului Finanțelor, care în decursul anilor și-a schimbat statutul de câteva ori, fiind transformat anul trecut, prin Hotărârea Guvernului nr. 125 din 6.02.2018, în CTIF. Cu acest prilej, am discutat cu directorul CTIF, Corneliu Jaloba, despre unele bilanțuri ale activității instituției, preocupările curente, provocările și proiectele de viitor ale acesteia.
La 1 iulie curent a intrat în vigoare prevederea ce se referă la obligația emiterii facturii fiscale electronice pentru livrările impozabile cu TVA în cadrul achizițiilor publice. În același timp, în Parlament este înregistrat un proiect de lege de modificare a Codului fiscal, prin care se propune, prin derogare de la prevederile art. 56 alin 2 din Legea cu privire la actele normative, ca acest termen să fie extins cu un an, adică până la 1 iulie 2020. Astfel, se preconizează modificarea art.117 alin. 13 din CF, care prevede că această obligație survine începând cu 1 iulie 2019.
Autoritățile intenționează să stabilească un catalog separat al mijloacelor fixe, ce urmează a fi utilizat doar de autorităţile/instituţiile bugetare (publice) în scopuri de raportare financiară. Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiectul hotărârii Executivului cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului, iar una dintre modificări vizează ajustarea Catalogului mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.941/2020. Scopul intervenției este eliminarea din textul Hotărârii prenotate a prevederilor ce țin de modul de recunoaștere a mijloacelor fixe de către autoritățile/instituțiile bugetare (publice), de stabilire a duratei de funcționare utilă a mijloacelor fixe de către entitățile bugetare,
Până la sfârșitul lunii iulie, în Parlament se va discuta și aproba în prima lectură un proiect de modificare a Legii bugetului de stat pentru aul 2019, iar la mijlocul lunii august se preconizează adoptarea proiectului în lectură finală, astfel încât bordul executiv al Fondului Monetar Internațional să se poată întruni în luna septembrie curent pentru aprobarea accesării de către țara noastră a finanțării externe. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în cadrul unei conferințe de presă. După cum a anunțat ministrul, au fost colectate deja toate propunerile de rectificare a bugetului de la autoritățile publice centrale, iar acum echipa ministerului definitivează modificările.
Starea de urgență în Republica Moldova va dura încă 45 de zile, începând cu ziua de 24 iunie curent. Legislativul a aprobat în ședința de astăzi, 23 iunie, proiectul de hotărâre a Parlamentului privind prelungirea stării de urgență. Necesitatea extinderii termenului este determinată de riscurile persistente în privința securității aprovizionării Republicii Moldova cu resurse energetice, impactului asupra domeniului transporturilor, securității la frontieră și gestiunii fluxului de refugiați.
Prohibiția de import în Republica Moldova a plasticului reciclat utilizat ca adaos în mixtură asfaltică pentru reducerea cantității de bitum poate fi exclusă. Proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative este înregistrat în Parlament. Potrivit autorilor, această tehnologie este aplicată în peste 50 de țări și a demonstrat că drumurile reparate cu utilizarea materialului din plastic reciclat sunt mai calitative și mai durabile, fiind vorba despre un asfalt de calitate superioară, mai ieftin, deoarece sunt utilizate deșeuri din plastic, iar însuși învelișul este de 10 ori mai durabil decât asfaltul obișnuit.
Astăzi, 3 decembrie, cabinetul de miniștri a votat proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea avizului la amendamentele proiectului de lege privind politica fiscală și vamală pentru anul 2022. După cum a menționat ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, proiectul a fost elaborat în rezultatul examinării amendamentelor propuse de deputați și de Direcția general juridică a Parlamentului. Astfel, au fost înregistrate 25 de amendamente ce conțin 117 propuneri, dintre care au fost susținute integral 5, parțial – 2, iar de ordin tehnic – 11.
Erodarea bazei fiscale și transferul de profituri reprezintă probleme semnificative în domeniul fiscal global, afectând atât statele, cât și economiile acestora la nivel mondial.
Serviciul Vamal urmează să aprobe modelul-tip al Permisului vamal de descărcare/ încărcare/ transbordare a mărfurilor (Permisul vamal), în care se va indica tipul și cantitatea mărfii care urmează a fi descărcată, încărcată sau transbordată și termenul de efectuare a operațiunii. Proiectul ordinului cu privire la aprobarea Permisului vamal a fost inclus pe ordinea de zi a Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător. Autorii afirmă că proiectul are drept scop asigurarea corectă și transparentă a operațiunilor de descărcare, încărcare sau transbordare a mărfurilor aflate sub supravegherea vamală, prin respectarea condițiilor prevăzute de Secțiunea 1 (pct.6) și Secțiunea 13 a Regulamentului de aplicare a destinațiilor vamale
Voucherul, ca document de strictă evidență, este depășit în timp, deoarece în acesta se repetă informația din contractul de servicii turistice, iar, în condițiile comerțului electronic, voucherul poate fi considerat un impediment care încetinește procesul de încheiere a contractelor. În acest context, se propune excluderea obligativității voucherului turistic. Propunerea se conține într-un proiect de lege pentru pentru modificarea unor acte normative, propus spre consultare publică de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Documentul mai prevede contracararea fenomenului de afișare a categoriei unității de cazare fără deținerea certificatului de clasificare a structurii de primire turistică pentru combaterea concurenței neloiale.
În Republica Moldova se va institui pensia anticipată pentru stagiu lung, de care vor putea beneficia persoanele cu stagiul contributiv de cotizare mai mare decât cel prevăzut în lege cu 5 ani pentru bărbați și cu 3 ani – pentru femei. Parlamentul a aprobat în lectura a doua proiectul de lege ce prevede modificarea unor acte normative, printre care și în Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii, care se va completa cu un articol ce va reglementa acordarea dreptului la pensia anticipată pentru stagiu lung. Este important de menționat că, la calcularea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate, nu se iau în considerare perioadele necontributive
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *