Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În ultimele 72 de ore colaboratorii vamali acționând în baza amalizei de risc au prevenit introducerea și scoaterea ilegală de pe teritoriul vamal a țării a bunurilor de larg consum și a produselor de tutungerie. Astfel, la postul vamal Leușeni, în urma efectuării controlului fizic al unui camion de model „Renault" cu numere de înmatriculare de Căușeni, condus de un cetățean moldovean, care transporta grupaj de mărfuri din Turcia în R. Moldova sub acoperirea carnetului TIR, în compartimentul marfar au fost depistate nedeclarate în documentele de însoţire un lot de stofă, valoarea căreia se estimează la circa 100 mii lei.
Agenţii economici vor avea la dispoziţie 10 zile calendaristice pentru achitarea benevolă a obligaţiei vamale. Cel puțin aceasta prevede completarea la articolul 128 al Codul Vamal, aprobată astăzi de către Guvern. Potrivit proiectului, necesitatea elaborării documentului este generată de situaţiile constrânse create pentru plătitorii vamali la momentul efectuării operaţiunilor vamale.
Conducerea Serviciului Vamal a dispus întreprinderea acțiunilor necesare pentru a face față afluxului de mijloce de transport, care traversează frontiera în perioada sărbători de iarnă. În acest sens, începînd cu săptămîna curentă, Serviciul Vamal a simplificat la maxim procedurile de control vamal, bazate pe criterii de risc, care au drept scop evitarea aglomerărilor și oferirea serviciilor de calitate cetățenilor, care traversează frontiera de stat.
Tudor BALIȚCHI a avut astăzi, 20 decembrie, o întrevedere de lucru cu omologul său român, Claudiu Ardeleanu în cadrul căreia au convenit asupra amînării noilor reguli de control vamal pe un termen nedeterminat și aplicarea în continuare la frontiera moldo-română a mecanismelor de control prezente asupra bagajelor persoanelor fizice.
Viceministrul Economiei, Octavian Calmîc a participat la lucrările celei de a IX-a Conferințe ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), desfășurate la Bali (Indonezia), în perioada 3-7 decembrie, curent.
În scopul asigurării securităţii economice a statului şi contracarării traficului ilicit cu mărfuri peste frontiera Republicii Moldova în perioada lunii septembrie şi pe parcursul lunii octombrie, Serviciul Vamal a desfăşurat o operaţiune anti-fraudă de amploare, care s-a soldat cu circa 100 de capturi de mărfuri în valoare de tocmai peste 5 milioane jumătate lei şi iniţierea a două cauze penale de către organul de urmărire penală a Serviciului Vamal.
Dl Seibold, director al Proiectului BRITE, are peste douăzeci ani de experiență practică și realizări importante în calitate de consultant internațional și director de program în facilitarea comerțului, drept comercial și reforma cadrului de reglementare, dezvoltarea sectorului privat, advocacy și dialogul public-privat. El are o experiență vastă în gestionarea și administrarea proiectelor de dezvoltare multi-disciplinare și multi-statale finanțate de USAID; este un lider de echipă dinamic și mentor. Experiența sa de lucru pe plan internațional include Cisiordania / Gaza, Rusia, Ucraina, Kazahstan, Republica Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Germania.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *