Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Asigurările de răspundere civilă auto externă „Carte Verde” au înregistrat în anul 2014 o creștere de peste 8 la sută, pînă la 263,4 milioane de lei, în pofida reducerii considerabile a numărului de poliţe eliberate transportatorilor, informează Moldpres cu referire la date ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF).
Legea taxei de stat, dar și Codul Civil, Codul de Procedură Civilă și Penală, Codul familiei, completate cu noile articole referitor la procedura de mediere, au fost publicate în Monitorul Oficial.
După cum am menționat anterior, căile de atac sunt indispensabile în orice sistem procesual pentru revendicarea eventualelor greșeli referitor la aprecierea fondului cauzei sau a încălcărilor unor norme de ordin strict procedural. Așadar, căile de atac reprezintă niște norme procedurale prin care se cere și se poate obține anularea sau modificarea (totală sau parțială) a unei hotărâri judecătorești.
Examinarea de către instanța de judecată a acțiunii înaintate de contribuabil împotriva actelor administrative emise de Serviciul Fiscal de Stat reprezintă a doua etapă în derularea procedurii de contencios administrativ.
Contenciosul administrativ este o instituție fundamentală în orice stat de drept și reprezintă acel instrument, prin intermediul căruia orice persoană își poate apăra drepturile, în cazul în care se consideră vătămată de către o autoritate publică.
Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) a publicat astăzi pe pagina sa web oficialăContractul-tip de acces pe proprietatea publică sau privată în vederea construirii (instalării), întreţinerii, demontării, înlocuirii
Reprezentanții a trei asociații de business din Republica Moldova — Camera de Comerț Americană, Asociația Investitorilor Străini și Asociația Businessului European și-au unit eforturile și au elaborat și prezentat o carte de recomandări guvernului privind îmbunătățirea mediului de afaceri și investițional din Moldova, eliminarea constrângerilor în desfășurarea activității antreprenoriale. Prezentarea a avut loc în ședința de miercuri a cabinetului de miniștri.
Soluţionarea litigiilor nu poate constitui un obstacol în desfăţurarea activităţii antreprenoriale, — a menţionat premierul Chiril Gaburici în deschiderea şedinţei de guvern. Prim-ministru a spus că este semnalat de către agenţii economici că sunt puşi în situţia de a pierde mult timp pentru a soluţiona unele litigii apărute în relaţiile dintre ei, precum şi dintre ei şi instituţiile statului.
Obținerea profitului de rînd cu evitarea pe cît posibil a riscului reprezintă coordonatele oricărui mediu economic de succes, în cadrul căruia informația cuprinsă în situațiile financiare este elementul central al procesului decizional.
Comisia Economie, buget și finanțe a Parlamentului Republicii Moldova a publicat astăzi lista candidaților care au depus actele pentru a participa la concursul de selectare a membrilor Consiliului de Supraveghere a Băncii Naționale a Moldovei. Astfel, timp de 3 zile, secretariatul Comisiei va verifica dosarele a 11 candidați înregistrați și va solicita completarea acestora în caz de necesitate.
Ce acţiuni trebuie să întreprindă contribuabilul pentru a confirma viza de domiciliu în scopul utilizării facilităţii fiscale la impozitul pe venit conform art. 41 din CF, în cazul în care a comercializat locuinţa care i-a servit drept domiciliu (locuinţă de bază), dar în care din eroare nu a avut înregistrată oficial viza de domiciliu?
Compania Sudzucker Moldova, după cinci ani de litigii, a reușit să recupereze de la compania Orhei-Vit 10 milioane de lei, informează Noi.md. Potrivit unui comunicat emis de Sudzucker Moldova, aproximativ 9 milioane de lei reprezintă suma datoriilor, iar restul sînt sancțiuni și cheltuieli de judecată.
Pregătirea profesională a intermediarilor și echipei proprii de vînzări, majorarea limitelor de despăgubire pe asigurările obligatorii RCA, reglementarea și unificarea evidențelor contabile și rapoartelor financiare — sunt doar o parte din măsurile la care asiguratorii din Moldova vor trebui să se alinieze, începand cu 1 septembrie 2017, in baza acordului de asociere semnat de Republica Moldova cu Uniunea Europeană.
Compania importatoare și distribuitoare a energiei electrice ”Union Fenosa” a atacat Agenția Națională pentru Reglementarea în Energetică în judecată într-o instanță de pe lângă Banca Mondială. Fenosa cere includerea în tarif a devierilor financiare, în sumă de 2.000.000.000 de lei.
Membrii asociației noastre, privind susținerea businessului local, au recepționat o Reclamație de la primăria orașului, prin care sunt obligați să primească autorizație de funcționare și să achite taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii pentru mai multe obiecte, cu avertizarea inițierii unui litigiu judiciar în cazul refuzului de a achita taxa respectivă.
Cinci bănci mari au fost amendate cu 3,3 miliarde de dolari de către autorităţile de reglementare din Marea Britanie, Elveţia şi Statele Unite, în urma unei înţelegeri care încheie investigaţia privind manipularea pieţei valutare.
Situație de caz: În ianuarie 2016, cetățeanul Rotaru Alexandru a transmis în locațiune un imobil întreprinderii „Solvi” SRL. Conform contractului de locațiune, întreprinderea s-a obligat să achite lunar cetățeanul Rotaru plata în sumă de 4 mii lei. Luînd în considerare faptul că întreprinderea nu-şi onora obligațiile de plată, persoana fizică s-a adresat în instanță pentru obligarea întreprinderii de a achita suma restantă pentru 3 luni. După obținerea hotărîrii instanței, persoana fizică s-a adresat executorului judecătoresc pentru asigurarea executării silite a hotărîrii prin care întreprinderea trebuia să-i achite 12 mii lei. Executorul judecătoresc, prin încheiere, a încasat silit suma de 12 mii lei de pe contul bancar al întreprinderii şi a transmis-o persoanei fizice.
3. Caracteristica, modul de recunoaştere şi evaluare a elementelor de pasiv Capital propriu şi datoriiAstfel, dacă entitatea constituie rezerve pe seama profitului net, trebuie de indicat componenţa concretă a cestora (pct. 18 din SNC „Capital propriu şi datorii"). Referitor la modul de recunoaştere şi evaluare a datoriilor, aici s-ar putea să fie indicat aspectul dacă entitatea constituie sau nu provizioane pentru plata concediilor de odihnă ale muncitorilor de bază sau provizioane pentru acoperirea cheltuielilor (pierderilor) eventuale privind reparaţia şi deservirea în cursul perioadei de garanţie a activelor vîndute (pct. 81 din SNC „Capital propriu şi datorii").
Raportul auditului gestionării fondurilor publice de către Centrul Naţional Anticorupţie în exercițiul bugetar 2014 a fost examinate în cadrul şedinţei publice a Curţii de Conturi din 20 februarie 2015. Obiectivul auditului a constat în verificarea faptul că tranzacţiile, activităţile și informaţiile reflectate în raportul financiar pe anul 2014 al CNA, sub toate aspectele semnificative, prezintă real situaţiile financiare şi patrimoniale, iar gestionarea fondurilor publice este conformă prevederilor legale relevante.
Băncile britanice riscă amenzi în valoare de 41 de miliarde de dolari din cauza practicilor incorecte, precum manipularea pieţelor valutare şi nereguli în operaţiunile cu credite ipotecare în Statele Unite, potrivit estimărilor Macquarie Group, transmite Bloomberg. HSBC Holdings ar putea înregistra costuri legate de litigii în valoare de 15,8 miliarde de dolari, cele mai mari în rândul băncilor britanice, urmată de Royal Bank of Scotland, cu 12,5 miliarde de dolari, potrivit analiştilor. Costurile Barclays pentru litigiile viitoare s-ar putea ridica la 8,9 miliarde de dolari.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *