Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La data de 8 octombrie 2015, în cadrul postului vamal Comrat, Serviciul Vamal al Republicii Moldova în parteneriat cu Programul USAID BRITE a organizat pentru importatorii, exportatorii, transportatorii şi brokerii vamali o Conferință informaţională sub genericul “Simplificarea procedurilor vamale şi conformarea cu standardele Uniunii Europene”.
Canicula nu ne lasă, dar munca trebuie făcută. Însă, dacă nu ținem cont de anumite reguli, ne putem trezi cu şoc termic, insolaţie, deshidratare, arsuri solare şi altele.
Țara noastră a ratat investiții de milioane de dolari din cauza corupției care se atestă în mai multe domenii. O altă șansă pentru acacesarea programului poate apărea numai dacă vor fi făcute reforme și va fi ameliorată siatuația din sfera financiar-economică și din sistemul judecătorresc. despre aceasta a declarat astăzi, directorul de țară al Corporației Provocările Mileniului, Leslie McCuaig la conferința de finalizare a programului Compact I.
Prim-ministrul Valeriu Streleț a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Belarus în Republica Moldova, Serghei Ciciuk, transmite Moldpres cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
Cea de-a 51 reuniune a Consiliului de afaceri al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (CA OCEMN) s-a desfășurat astăzi la Chișinău. În cadrul evenimentului, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Valeriu Lazăr, care, în primul semestru al anului 2015, a deținut președinția rotativă a organizației, a declarat că prioritățile anunțate de Chișinău s-au adeverit a fi actuale în conjunctura economică și politică din regiune.
Elaborarea unei noi Strategii de ocupare a forței de muncă se numără printre priorităţile Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF), iar această activitate are drept scop armonizarea cadrului legislativ în domeniul ocupării forței de muncă cu cel al UE. O declarație în acest sens a fost făcută de Mircea Buga, ministrul MMPSF, cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorului din sfera protecţiei sociale a populaţiei, care va fi marcată pe 20 septembrie.
Veniturile fiscale – în creștere Pe parcursul anului 2015 de către SFS au fost încasate la BPN 25,1 miliarde lei, ceia ce constituie cu 7,3% mai mult decît în anul 2014.
Ediția a Vi-a a festivalului internațional „Gustar”, programată pentru vara acestui an, se amînă, informează Noi.md. Organizatorii au postat pe pagina festivalului de Facebook, un anunț prin care informează despre amînarea ediției ce urma să aibă loc pe data de 22-23 august curent.
Restituirea T.V.A., taxei vamale şi accizelor în contul stingerii datoriilor va fi posibilă numai către subiectul impunerii/plătitorul vamal, care dispune de decizie de restituire a T.V.A., accize sau a drepturilor de import.
Un Call center reuşit presupune soluţii tehnice de program şi echipament modern pentru preluarea şi soluţionarea inteligentă a solicitărilor recepţionate telefonic, dar în primul rînd — o echipă consolidată de operatori şi manageri cu un nivel înalt de calificare în acest domeniu. Este evident, că eficienţa unui Centru de apel, în mare măsură, e determinată de către resursele umane – deoarece un colectiv instruit şi competent, care îşi asumă o mare parte din responsabilităţile legate de confortul şi comoditatea cetăţeanului — sunt elementele cheie în prestarea calitativă a serviciilor de asistenţă telefonică.
Statele G7 vor avea cea mai rapidă creştere economică de după 2010, cea mai rapidă creştere fiind înregistrată în Statele Unite şi Marea BritanieGeopolitica (mai degrabă decât economia) va fi prioritară pe agenda decidenţilor politiciPreţurile mărfurilor vor continua să rămână scăzute Criza Zonei Euro va lua sfârşitPopulaţia din Africa va creşte în 2016 cu echivalentul celei din Australia
Astăzi intră în vigoare cea mai aspră Lege anti-tutun pentru Republica Moldova. De astăzi vom avea spații publice mai curate, în care te poți plimba fără a respira fumul de țigară. Potrivit e-sanatate.md, a fost nevoie de trei ani până când documentul a trecut toate etapele de avizare, aprobare și adoptare, și asta pentru că în toată această perioadă industria tutunului a încercat prin toate căile posibile să-l blocheze.
Economia națională s-a ciocnit în acest an cu mai multe provocări, ceea ce a avut și repercusiuni negative asupra finanțelor publice. Au fost afectate veniturile bugetare, în mare parte datorită diminuării peste prognozele inițiale a importurilor, înghețării asistenței externe și creșterii costului de emitere a Valorilor Mobiliare de Stat.
Prim-ministrul Valeriu Streleţ s-a întîlnit în această seară cu o delegaţie a Consiliului Birourilor Sistemului Internaţional de Asigurări „Carte Verde”, condusă de preşedintele acestuia, Jean Zenners. La discuţii au participat şi reprezentanţi ai Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA).
Despre prioritățile și oportunitățile privind cooperarea interregională și suportul necesar pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii pentru intensificarea colaborării pe diferite domenii în spatiul CEFTA au discutat reprezentanții Camerelor Economice, membre ale Acordului Central European de Comerţ Liber (CEFTA), în cadrul reuniunii grupurilor de lucru ce a avut loc la 16 iunie, la Chișinău.
Compania olandeză SpamExperts și MoldData au semnat un parteneriat, care va contribui la combaterea spam-ului și malware-ului în Republica Moldova. Întreprinderea de Stat MoldData și compania olandeză SpamExperts, unul din liderii mondiali specializaţi în domeniul securităţii email, au făcut public un nou parteneriat în combaterea spam-ului și malware-ului în Republica Moldova.
Inspectoratul General al Poliției și Banca Națională a Moldovei (BNM) au încheiat un Acord de colaborare, al cărui scop este cooperarea între părți pentru prevenirea falsificării monedei naționale.
Ministerul Economiei în colaborare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a organizat la 16 martie curent, atelierul de lucru „Promovarea unei performanțe de mediu mai bune a Întreprinderilor Mici și Mijlocii”, în cadrul căruia a fost prezentat raportul privind recomandările preliminare ale proiectului-pilot „Ecologizarea IMM-urilor” de către OECD, în contextul Programului regional „Ecologizarea Economiei în Vecinătatea Estică”, finanțat de către Comisia Europeană.
Ambasada Statelor Unite ale Americii din Republica Moldova anunță deschiderea înscrierilor la Programul Global UGRAD pentru anul universitar 2016-2017. Studenții din Republica Moldova care studiază la o universitate autohtonă și au domiciliu în țară au ocazia să studieze un semestru, să viziteze și să se dezvolte profesional în SUA.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *