Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Asupra evoluții pieței valutare în ultimele zile influențează demisia Guvernului, discuțiile pe marginea situației din sectorul bancar, suspendarea vizitei misiunii FMI și alte discuții pe care le poartă autoritățile moldovenești cu partenerii de dezvoltare, anunță prim-viceguvernatorul BNM, Marin Moloșag.
Ședința Comisiei moldo-ruse pentru cooperare comercial-economică urmează să aibă loc în toamna acestui an, la Molscova, informează Noi.md. La această înțelegere s-a ajuns în cadrul întrevederii ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, Ion Sula, cu ambasadorul Rusiei în Moldova, Farit Muhametșin. Părțile au menționat rolul acestei comisii în procesul de cooperare moldo-rusă și soluționarea multiplilor probleme.
Centrul Național Anticorupție solicită Parlamentului adoptarea Legii privind recuperarea bunurilor infracționale și de modificare a legislației conexe. Propunerile legislative au fost discutate în cadrul audierilor parlamentare, organizate la iniţiativa Președintelui Parlamentului Andrian Candu, în cursul cărora au fost examinate progresele și restanțele în implementarea cadrului legislativ care reglementează domeniul justiției.
Agenţii economici beneficiază de liber de vamă cu control post-vămuire, declaraţiile vamale fiind validate imediat, aceştia dispunând de marfă după depunerea declaraţiei vamale. Serviciul Vamal anunţă implementarea unor mecanisme de control vamal moderne, care simplifică procedura de vămuire şi reduc durata şi costurile acesteia pentru agenţii economici de bună credinţă.
În Monitorul Oficial nr. 160, de vineri, 19 iunie, a fost publicată Hotărîrea Guvernului nr. 401 din 16.06.2015, prin care a fost modificat și completat Regulamentul privind restituirea taxei pe valoarea adăugată, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 93 din 1 februarie 2013.
Agenţii economici din Moldova au exportat în ianuarie-februarie mărfuri în valoare de $313,3 mil. sau cu 16,7% mai puţin faţă de perioada similară din 2014. Totodată, livrările peste hotare de produse autohtone s-au redus cu 29,6% — pînă la $220,5 mil. Cu 29,7% s-a redus reexportul — pînă la $92,8 mil.
Reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, ai sindicatelor, experţi independenţi şi reprezentanţi ai businessului au discutat măsuri şi recomandări pentru lansarea şi desfăşurarea reformei în termenul convenit.
Republica Moldova a reluat, de astăzi, exporturile de fructe către Federația Rusă, sub garanția Agenției Naţionale pentru Siguranţă a Alimentelor (ANSA). Livrările au fost deblocate după avizul pozitiv al experţilor Serviciului federal de supraveghere veterinară şi fitosanitară Rosselhoznadzor, care au inspectat, la sfîrşitul lunii mai, producătorii şi mecanismele de certificare a produselor din Moldova, potrivit unui comunicat al ANSA, informează Moldpres.
Manageri din 22 de companii moldovenești se vor afla timp de o lună la întreprinderi din Germania pentru a studia experiența colegilor germani în buna gestionare a proceselor într-o companie. Vizita, care a început la 1 iunie curent, se desfășoară în cadrul Programul de Sporire a Calificarii Managerilor ''Moldova-Germania", gestionat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
Miercuri, 25.11.2015, expiră termenul de prezentare a Dării de seamă privind Impozitul pe venit, TVA, Accize, Contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii şi alte taxe. Plata acestora se va efectua nu mai târziu de miercuri, 25 noiembrie, excepție fiind Declaraţia privind accizele (ACZ 09), care se achită în momentul expedierii (transportării) sortimentului de mărfuri supuse accizelor din încăperea de acciz.
Există oare deosebiri între noțiunile de regim vamal de perfecționare activă și regim de transformare sub control vamal? În conformitate cu art. 57 din CF, regimul vamal de perfecţionare activă permite ca următoarele mărfuri să fie utilizate pe teritoriul Republicii Moldova
Planul de acțiuni pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă pentru anii 2016–2017 urmează să fie semnat în cadrul ședinței Comisiei moldo-ruse de cooperare comercial-economică, care va fi organizată la finele lunii noiembrie la Soci.
Simbolurile naționale pentru marcarea produselor «Agricultura Ecologică — Republica Moldova», «Indicație Geografică Protejată — Republica Moldova» (IGP), «Denumire de Origine Protejată — Republica Moldova» (DOP) și «Specialitate Tradițională Garantată — Republica Moldova» (STG) au obținut protecție în peste 190 de state membre ale Convenției de la Paris privind Protecția Proprietății Industriale (Convenția de la Paris) și ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).
Ministerul Economiei și Agenția pentru Eficiență Energetică lansează concursul de selectare a companiilor beneficiare de echipament de producere a colectoarelor solare în Moldova.
Exporturile moldovenești în țările Uniunii Europene în ianuarie-septembrie 29015 au însumat 899,4 mil dolari, reducîndu-se cu 0,6% în comparație cu perioada de referință a anului trecut.
La întreprindere nu s-a efectuat control fiscal pentru o perioadă mai mare de 6 ani și o parte din documentele contabile au fost pierdute în legătură cu schimbarea adresei oficiului. Vor fi aplicate sancțiuni fiscale față de agentul economic în cazul nepăstrării documentelor contabile pentru o anumită perioadă de activitate?
Situația economică din regiunea transnistreană continuă să se agraveze. După ce în 2015 economia regiunii s-a contractat cu circa 20%, aceasta urmează să-și continue declinul și în 2016, fiind anticipată o scădere de circa 5-6%, potrivit estimărilot Expert-Grup.
Guvernul a aprobat Regulamentul privind administrarea cotelor la importul/exportul în/din RM. Acesta se înscrie în contextul semnării Acordului de Asociere cu UE și instituirii Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv între părți. Regulamentul a fost elaborat cu suportul Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM).
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) desfășoară o nouă sesiune de instruire în cadrul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie PARE 1+1. La instruire participă 30 de persoane – antreprenori sau doritori de a-și iniția o afacere.
Peste 120 de agenți economici din industria textilă și agroalimentară din Bălți, Edineț, Orhei, Cahul și Râbnița au fost informați despre rezultatele implementării Acordului de Liber Schimb cu UE, precum și despre instrumentele de marketing pentru accesarea pieței europene. Seminarele informative au avut loc, în perioada 23 aprilie-6 mai, în cadrul proiectului „DCFTA-Informarea și consolidarea capacităților agenților economici", implementat de Camera de Comerț și Industrie și Asociația Businessului European, cu participarea viceministrului Economiei, Octavian Calmâc.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *