Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Compania SRL întră în posesia unui 1/2 apartamentul persoanei fizice (conform Încheierii judecătorești), în contul unei datorii către aceasta. Ce impozite și din ce valoare urmează a fi reținute și achitate la buget de către persoana juridică, din suma venitului aferent persoanei fizice?
Din 1 iunie 2023 în țara noastră va fi lansat un nou program ce va fi implementat de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și va fi destinat întreprinderilor mici și mijlocii care implementează proiecte investiționale innovative.
Exemplu: Compania „X” a închiriat un spațiu comercial şi, în conformitate cu contractul de arendă, efectuează reparație şi pregătirea spațiilor din cont propriu (pe cheltuiala locatarului).
Ministerul Economiei și Infrastructurii a publicat în „Monitorul Oficial” din 15 ianuarie curent Ordinul nr. 259 din 29 decembrie 2020, prin care au fost aprobate două standarde ocupaționale noi: „Dezvoltator web” (codul CORM 351401) și „Programator” (codul CORM 351203). Potrivit documentului, dezvoltatorul web (studii profesional-tehnice) participă la dezvoltarea de site-uri web cu implicarea în procesul de creare a designului pentru interfețe, dezvoltarea funcțiilor solicitate de client, precum și pe partea de back-end cu utilizarea programării scripturilor, utilizarea bibliotecilor software, menținerea conexiunii cu serverul, studierea comportamentului site-ului web, depanarea acestuia etc.
Angajatul nu s-a prezentat pentru a-și ridica salariul. Cum corect reflectăm în contabilitate sumele deponente ale salariilor neachitate? În ce termen se decontează salariile neachitate? Care sunt impozitele ce trebuie reținute și reflectate în IPC21?
Conform art. 1 din Codul de executare (Cod), procedura de executare are sarcina de a contribui la realizarea drepturilor creditorilor, recunoscute printr-un document executoriu prezentat spre executare, în modul stabilit de lege. Totodată, potrivit art. 10 din Cod, executarea silită reprezintă un ansamblu de măsuri, prin care creditorul realizează, prin intermediul executorului judecătoresc, cu
Pentru а asigura achiziția рublică а serviciilor prestate în cadrul Centrului de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârsta de la 4 luni până la 3 ani de lа prestatorii privati, este necesară implementarea standardelor minime de calitate. Respectiv, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectul
În Republica Moldova toate mărfurile care trec frontiera vamală sunt supuse declarării prin perfectarea și depunerea unei declarații vamale, o declarație de depozitare temporară, o declarație sumară de intrare/de ieșire, o declarație de reexport sau o notificare de reexport de către reprezentantul în,
La 1 octombrie 2023 a intrat în vigoare Legea nr.160/2023 cu privire la garantarea depozitelor în bănci, potrivit căreia Republica Moldova a racordat prevederile sale legislative aferente garantării depozitelor în bănci la bunele practici internaționale și standarde europene în domeniu, astfel stabilind, începând cu 1 ianuarie 2024, plafonul de garantare a depozitelor bancare la 100 000 lei.
În ultimii ani au fost efectuate modificări semnificative în legislația Republicii Moldova ce reglementează contabilitatea, raportarea financiară și auditul entităților. Au fost aprobate: Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 Legea nr. 287/2017), modificări în Standardele Naționale de Contabilitate (SNC) (în vigoare din 01.01.2020), operate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 48/2019 (OMF nr. 48/2019), Planul general de conturi contabile aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 119/2013 (OMF nr. 119/2013).
Capitalul social al societăților pe acțiuni (SA) nu va putea fi modificat și acțiunile nu vor putea fi emise până când nu vor fi finalizate toate etapele aferente modificării capitalului social, aprobate anterior.
O organizatie necomercială din Romania intenționează să doneze unei instituții medicale din RM un echipament medical (achitarea se va efectua în valută, dar procurarea acestui echipament și ulterioara eliberare a
În ce cazuri agenții economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) au dreptul la alegerea regimului de impozitare prevăzut de Capitolul 71 sau regimului de impozitare aplicat în modul general stabilit? Care sunt condițiile ce reglementează obligația aplicării regimului general stabilit?
Legislația muncii din RM trece în anii 2025–2026 prin cea mai amplă modernizare din ultima perioadă de timp. Scopul principal al modificărilor operate în Codul muncii (CM) este armonizarea normelor naționale cu directivele UE, consolidarea protecției sociale a lucrătorilor și...
Potrivit Codului civil (în continuare – CC), sucursala reprezintă o subdiviziune separată a persoanei juridice, situată în afara sediului acesteia, care are aparența permanenței, propria conducere și dotarea materială necesară pentru a desfășura o parte sau toate activitățile persoanei juridice.
Luarea în considerare a costurilor de depozitare în scopul evaluării în vamă necesită o determinare precisă a naturii acestor plăți, și anume: modul, locul și de către cine au fost suportate. Acest aspect este dificil și deseori operatorii economici se confruntă cu anumite situații complexe, pentru care soluțiile pot fi diferite, în funcție de fiecare caz în parte. În ediția din decembrie a revistei „monitorul fiscal FISC.md” venim cu articolul Mariei Bîrcă „Costuri de depozitare și tranzacții complexe de import”, în care autorul analizează cel mai frecvent abordate subiecte referitoare la costurile de depozitare și tranzacțiile complexe (o valoare unică pentru un grup de mărfuri), cu studiu de caz și concluzii finale.
Persoanele fizice și juridice care produc, depozitează, prelucrează, sortează, ambalează, importă/exportă și comercializează fructe și legume în stare proaspătă vor asigura respectarea condițiilor de calitate a produselor, în conformitate cu standardele din domeniu. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea listei fructelor și legumelor proaspete supuse controlului și modificarea HG nr. 929/2009 cu privire la aprobarea Cerințelor de calitate și comercializare pentru fructe și legume proaspete.
Cum se va reflecta în evidența contabilă reparația curentă pentru mijlocul fix care funcționează și valoarea contabilă este zero? Se vor capitaliza oare cheltuielile de reparație a mijlocului fix, efectuate cu scopul de a prelungi durata de funcționare și majorării beneficiilor economice?
În prezentul articol vom examina aspectele juridice și contabile ce vizează activitatea de prestare a serviciilor de traducere, actele necesare a fi deținute în acest și documentele ce urmează a fi perfectate.
Stimați abonați, venim cu o noutate bună pentru DVS! În curând va ieși din tipar o ediție specială marca ”Monitorul fiscal FISC.md”! Este vorba despre ,,Actele normative de reglementare a contabilității în sectorul corporativ” care va include: - Legea contabilității și raportării financiare; - Standardele Naționale de Contabilitate (SNC) 2020; - Indicațiile metodice; - Planul general de conturi contabile. Ediția va fi disponibilă în limbile română și rusă. Prețuri: fără livrare - 400 lei cu livrare – 450 lei. Cere contul de plată la nr de telefon: 022 822 028 022 822 024 sau faceți comanda aici Notă : SNC 2020 nu este inclus în abonamentele P.P. ”Monitorul fiscal FISC.md”. Pentru procurare tastează AICI
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *