Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Luna iulie nu vine doar cu temperaturi caniculare, ci şi cu o serie de scumpiri în lanţ. În mai puţin de o săptămână, preţurile la gaze şi apă vor creşte simţitor. Tot de la 1 iulie Guvernul Român introduce şi impozitul forfetar, iar românii care nu-şi vor plăti la timp taxele se vor trezi cu penalităţi usturătoare. De la 1 iulie, vom scoate mai mult din buzunare pentru plata utilităţilor. Va creşte preţul apei reci cu pânâ la 15 la sută, în vreme ce, potrivit calendarului de liberalizare, preţul gazelor va fi la rându-i majorat cu 8 procente. Românii sunt nemulțumiți de scumpirile anunțate și dau vina pe conducători pentru nivelul de trai din ce în ce mai redus.
Următorul model economic post criză nu se va mai baza pe creditare şi se va migra de la vânzare directă la leasing, iar statele vor pune taxe foarte înalte pentru materii prime şi materiale şi vor impozita minim munca, sistem care ar putea fi preluat şi de România, afirmă Adrian Vasilescu.
Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul III 20131 Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul III 2013 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1328,2 mii persoane, fiind în creştere cu 3,2% (41,3 mii) faţă de tr.III 2012. Structura populaţiei active s-a modificat după cum urmează: ponderea populaţiei ocupate a crescut de la 95,2% la 96,1%, iar ponderea şomerilor s-a micşorat de la 4,8% la 3,9%.
21.08.2013, Chișinău — Republica Moldova trece printr-o importantă perioadă de integrare europeană, când trebuie să inducă procesului cât mai mult pragmatism, să evidențieze avantajele reale ale modelului european, manifestat inclusiv prin standarde foarte înalte a bunăstării populației.
Ministerul Economiei constată o majorare a investiţiilor străine directe în economia națională, a exporturilor și importurilor, precum și o micșorare a cererii de resurse energetice într-o analiză privind Balanța de plăți în I semestru al anului 2013.
Pentru a ţine la nivelul înalt activitatea pe care o desfăşoară Î.S. “Fiscservinform”, 15 manageri de nivelul II şi III au fost antrenaţi în cadrul unei instruiri organizate de “ASCENDIS” – companie de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării organizaţionale. Acesta modul a fost al III-lea la număr, curs de instruire în care angajaţii întreprinderii au făcut cunoştinţă cu „Dezvoltarea şi Motivarea echipelor”.
Recent, s-a finalizat procesul de raportare electronică la Casa Naţională de Asigurări Sociale CNAS. Un pas spre modernizare, dar care a întâmpinat o doză aşteptată de conservatism şi a provocat mai multe întrebări, inclusiv în legătură cu semnătura digitală. Am căutat răspunsuri de la preşedinta CNAS, Maria Borta, în interviul ce urmează. — Doamnă Maria Borta, ce este de fapt raportarea electronică? Mulţi o consideră obligatorie. — Conform normelor stabilite în pct. 9 anexa numărul 3 la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, plătitorii la bugetul asigurărilor sociale de stat vor prezenta declaraţiile persoanelor asigurate trimestrial în mod electronic. Modul electronic presupune transmiterea informaţiei solicitate pe un dispozitiv magnetic (memorie flash) la Casa Teritorială de Asigurări Sociale, sau prin Internet, utilizând portalul de raportare.
În miezul crizei financiare globale, guvernele ţărilor dezvoltate şi experţii financiari internaţionali şi-au pus întrebarea cum să reglementeze activitatea băncilor, care avântându-se în speculaţii financiare cu instrumente derivate au şi provocat cea mai mare criză globală de după recesiunea din 1929. Anul trecut, pe vremea asta, G20 a renunţat la ideea de a introduce un impozit global pentru bănci, lăsând fiecare guvern să decidă ce fel de taxă să introducă. Marea Britanie, Franța, Germania şi Suedia au făcut-o deja, iar din 2012 şi Republica Moldova a anunţat introducerea unui fel de impozit pe activitatea bancară.
Persoanele fizice cu venituri mari din Moldova, de rînd cu ceilalți cetățeni, nu sînt experți în legislația fiscală sau în aplicarea acesteia la desfăşurarea afacerilor lor. Dar, la fel ca toți contribuabilii, ei sunt responsabili pentru autenticitatea informației raportate în declarațiile lor fiscale, indiferent de faptul cine le întocmeşte. SFS este o instituţie publică care interacţionează zilnic cu cetăţenii și agenţii economici din Republica Moldova, prin urmare, măsurile administrative aplicate de funcţionarii fiscali sînt privite ca parte componentă a politicii guvernamentale. Veniturile fiscale constituie contribuţia majoră la buget, iar Guvernul se concentrează atît pe asigurarea unui nivel corespunzător de colectare a acestor venituri, cît și pe implementarea măsurilor moderne, corecte și coerente de administrare fiscală. Necesitatea schimbărilor calitative în administrarea fiscală este dictată și de diversificarea relaţiilor și formelor de cooperare, de perfecţionarea mecanismelor de management și a proceselor tehnologice, dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, dar și de imperativul menţinerii competitivităţii în raport cu progresele mediului de afaceri. Mai multe servicii fiscale din diferite ţări au inițiat programe specializate pentru a aborda o problemă complexă ce ține de administrarea persoanelor cu venituri și averi mari. Ca și în cazul contribuabililor mari – agenţi economici, persoanele fizice bogate prezintă un risc sporit de conformare pentru administraţiile fiscale, din cauza complexității acestor contribuabili, mărimea majoră a veniturilor fiscale puse în joc, precum și utilizării de către aceștia a unor acțiuni agresive de planificare fiscală.
Programul de conformare din acest an a fost elaborat pentru susținerea conformării voluntare şi identificare/descurajare a contribuabililor care au decis sa nu se conformeze, iar rezultatele vor conduce la reducerea decalajului fiscal Serviciul Fiscal de Stat a evaluat rezultatele implementării Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2012. Obiectivul Programului de conformare este de a promova un nivel ridicat de conformare voluntară a contribuabililor din Moldova cu legislaţia fiscală, inclusiv prin acces uşor la drepturile legale şi prin micşorarea costurilor de raportare fiscală.
IMM din Republica Moldova percep accesul la finanţare drept principalul obstacol care tergiversează dezvoltarea sectorului. Această constrîngere derivă, în mare parte, din cauza cerinţelor înalte de gaj solicitate de instituţiile financiare. Astfel, întreprinderile mici şi mijlocii se văd constrînse, mai degrabă, să recurgă la finanţări din partea familiei, prietenilor sau la credite comerciale pe termen scurt, decît să se adreseze la organizaţii specializate. Pentru eliminarea distorsiunilor pieţei, cînd un agent economic are nevoie de bani, dar nu dispune de suficiente garanţii, iar o instituţie financiară deţine resurse financiare, dar nu le investeşte pentru că nu are încredere în debitor, sunt create şi activează Fondurile de Garantare a Creditelor. Fondul de garantare de stat a creditelor (FGC), gestionat de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM (ODIMM) reprezintă un instrument de stat de îmbunătăţire a accesului la finanţe pentru micii antreprenori, care dispun de suficiente capacităţi de rambursare a unui credit, dar, din lipsa unui gaj acceptabil de bancă, nu îl pot obţine.
La momentul introducerii cotei 0 pentru impozitul pe activitatea de antreprenoriat au fost ample dezbateri privind opurtunitatea acestei măsuri. Din 2007, de la introducerea cotei zero, despre acest subiect s-a uitat: nu au fost realizate analize, care să estimeze efectele acestei măsuri pentru economia Republicii Moldova şi nici la nivel de opinii nu au fost formulate aprecieri clare privind eficienţa acestei acţiuni. În acest context, articolul dat reprezintă o primă tentativă de evaluare a efectelor aplicării impozitului 0 pe profit asupra activităţii economice. Concomitent autorul se expune referitor la reintroducerea impozitului pe venit din activitatea de antreprenoriat. Anul 2007 a fost marcat de realizarea unor măsuri economice neordinare: introducerea cotei 0 la impozitul pe venit din activitatea de antreprenoriat, amnistierea fiscală şi legalizarea capitalului. Realizarea acestor acţiuni urma să impulsioneze activitatea economică. Introducerea cotei 0 la impozitul pe venit, în comparaţie cu celelate măsuri, ce au un impact pe termen scurt, trebuia să asigure efecte pe o perioadă mai lungă de timp. Se spera că cota 0 pentru impozitul pe profit va contribui la accelerarea creşterii economice, în special, datorită dinamizării activităţii investiţionale. Reducerea impozitului pe venit ar fi determinat majorarea profitului nedestribuit al companiilor, în felul acesta sporind capacităţile investiționale ale firmelor. Concomitent, se aştepta că această măsură va spori atractivitatea investiţională a Republicii Moldova pentru agenţii economici din străinătate.
Din momentul înfiinţării şi pînă în prezent, Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova a trecut prin mai multe etape de dezvoltare şi de modernizare a proceselor şi procedurilor de administrare fiscală, pentru a ţine pasul cu dezvoltarea continuă şi rapidă a mediului de afaceri. În perioada anilor 2006 – 2010, administrarea fiscală a RM, confruntîndu-se cu noi cerinţe şi probleme de ordin structural, organizatoric, financiar şi informaţional, a reuşit totuşi, în baza unui efort unit al angajaţilor săi, precum şi prin adeziunea acestora la interesele comune ale instituţiei, să înregistreze schimbări pozitive în ceea ce priveşte promovarea obiectivelor principale ale reformei de modernizare fiscală.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *