Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Persoanele neangajate în câmpul muncii, care nu şi-au procurat poliţă medicală în perioada precedentă anului 2015, vor fi scutite de datoriile pe care le au faţă de fondurile de asigurări medicale.
Cetățenii Republicii Moldova care doresc să-şi continue studiile în instituţiile de învăţămînt din România, vor putea depune dosarele, în perioada 17 — 31 iulie curent, la sediile misiunilor diplomatice ale României din Cahul, Chişinău şi Bălţi.
Entitatea, pe parcursul anului, acordă angajatului ajutoare materiale (cu ocazia unor sărbători, pentru recuperarea forţei de muncă, decese, căsătorii etc. a cărui mărime nu depăşeşte un salariu mediu lunar pe economie prognozat), care sunt prevăzute şi în contractul colectiv de muncă.
Potrivit art.83 alin. (2) lit. b) liniuța a doua, persoanele fizice rezidente au obligația de a prezenta Declaraţia cu privire la impozitul pe venit (Forma CET08), în cazul în care obţin venit impozabil sub formă de salariu, care depăşeşte mărimea plafonului stabilit în art. 15 lit. a) din Codul fiscal pentru anul respectiv, cu excepţia persoanelor fizice care obţin venit sub formă de salariu la un singur loc de muncă.
Aspecte generale Începînd cu 1 ianuarie 2015, au intrat în vigoare noile Indicaţii metodice privind particularităţile contabilităţii în organizaţiile necomerciale (în continuare – Indicaţii metodice) şi Completările la Planul general de conturi contabile, aprobate prin ordinul Ministrului finanțelor nr.188 din 30 decembrie 2014.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Chișinăul și Minskul ar putea crea întreprinderi vinicole mixte în Belarus
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики UE a decis să îngheţe finanţarea pentru Republica Moldova Uniunea Europeană a îngheţat finanţarea pentru Republica Moldova. O spune şeful Delegaţiei UE în ţara noastră, Pirkka Tapiola. Potrivit acestuia, banii europeni vor ajunge în bugetul Moldovei atunci cînd autorităţile de la Chişinău vor forma un nou Guvern, capabil să negocieze un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, dar şi să soluţioneze criza din sectorul bancar.
Pacienţii pot semnala la Linia Verde a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) cazurile în care spitalele nu dispun de medicamentele necesare. CNAM a anunţat astăzi că pacienţii care sînt nevoiţi să procure anumite medicamente, urmează să păstreze bonul de plată.
În perioada 19 – 23 ianuarie 2015, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău și-a continuat activitatea de promovare a conformării voluntare și de sporire a bazei impozabile în teritoriul administrat. Astfel, au fost desfăşurate cinci seminare, din care două fiind destinate contribuabililor nou-înregistraţi din raza teritoriului administrat, la temele: Aspecte privind iniţierea activităţii de întreprinzător prezentate în Ghidul de asistenţă în lansarea afacerii; Instruirea privind aspectele fiscale, juridice, precum şi aspecte din legislaţia muncii; Contractarea şi utilizarea serviciilor electronice pentru diferite categorii de contribuabili
În cadrul seminarului la tema „Despre modificările şi completările operate în Legea nr. 289 din 22.07.1004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale”, organizat de Casa Naţională de Asigurări Sociale în cadrul Expoziţiei Naţionale „Fabricat în Moldova”, contabilii şi reprezentanţii agenţilor economici s-au adresat specialiştilor CNAS, cu rugămintea de a le oferi o listă de acte normative care să-i ghideze la stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă.
În acest an pentru prevenirea și combaterea diabetului zaharat urmează să fie cheltuiți 200 milioane de lei, potrivit Programului național de profilaxie și combatere a diabetului zaharat, transmite News-Moldova.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики MAIB va prelua conturile trezoreriale de la Banca de Economii ,,Moldova-Agroindbank” SA a fost desemnat câștigător al licitației publice de selectare a băncii comerciale care va prelua conturile trezoreriale de la Banca de Economii.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Producătorii de fructe și struguri pot beneficia de compensații pentru recolta din 2014 Agricultorii care au plantații de fructe și struguri nu mai mari de 15 ha, pot depune cererile cu scopul de a primi compensații pentru recolta din anul trecut. Sprijinul financiar este oferit pentru atenuarea restricțiilor comerciale aplicate de Federația Rusă.
Administrarea eficientă a încasărilor la Bugetul Public Național este principalul obiectiv al Serviciului Fiscal de Stat, pentru anul 2015 fiind stabilite obiective și indicatori de performanță pe întregul sistem fiscal, a declarat, solicitat de presă, Șeful SFS, Ion Prisăcaru.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Certificarea produselor și promovarea acestora pe piața externă — principala provocare a antreprenorilor din industria textilă Certificarea produselor textile și promovarea acestora pe piața europeană, prevederile Convenției Pan Euro Med în domeniul textilelor și statutul de agent economic autorizat au fost principalele subiecte discutate în cadrul ședinței comitetului pentru Antreprenoriat în Industrie, ce a avut loc marți, 14 iulie la sediul Camerei de Comerț și Industrie.
La ultima ședință a Guvernului condus de Chiril Gaburici au fost votate cele mai multe legi din ultima perioadă. Din cele peste 66 de proiecte doar reforma CNI, și proiectul privind declararea averii și intereselor personale nu a fost susținută, astfel aceste proiecte nu vor ajunge în Parlament pentru examinare. Restul însă, au fost votate de guvernul Gaburici, relateaza timpul.md.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Inspectorii Serviciului Vamal au aplicat amenzi în sumă de peste 205 mii lei În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 10 — 16 august au fost înregistrate 101 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de peste 205 mii lei.
Curtea Constituțională a reacționat la sesizările președintelui țării și a luat o hotărâre privind interpretarea unor articole din Constituție care fac referire la demiterea Guvernului.
Ministerul Economiei a anunţat ieri într-o conferinţă de presă finalizarea proiectului de asistenţă tehnică al Uniunii Europene „Stimularea Economică în Zonele Rurale” (ESRA). Este un proiect de mare succes, cu un buget de 3,6 milioane de euro, dar care a ajutat la implementarea unui amplu proiect de 68 de milioane de euro, a declarat Valeriu Triboi, viceministru al Economiei, informează Moldpres.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *