Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În contabilitate componentele obiectelor de mijloace fixe, care necesită înlocuire la intervale regulate de timp, se constată separat, cu includerea în valoarea mijloacelor fixe. În cazul reconstrucției sau reutilării tehnice a obiectelor de infrastructură (rețelele termice, rețelele de apă, rețelele de energie electrică, etc.), mijloacele fixe pot fi casate parțial (unele părți componente). Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea Regulamentului privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloace fixe.
Contractul sau relațiile dintre consumatorii-turiști, în general persoanele fizice, pe de o parte, și organizatorii/tur-operatorii sau intermediarii/agențiile de turism, pe de altă parte, sunt reglementate de prevederile Codului civil întrate în vigoare la 01.03.2019 (CC). Astfel, conform normelor CC, pentru a comercializa un produs sau un serviciu turistic, este obligatoriu de a fi încheiat contractul de servicii turistice/de călătorie.
Declaraţia persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit se prezintă Serviciului Fiscal de Stat nu mai târziu de data de 30 aprilie a anului următor anului fiscal de gestiune. În contextul declarării stării de urgență, potrivit prevederilor pct. 26 alin. (1)-(3) al Dispoziției nr.3 cu modificări a Comisiei pentru Situații Excepționale a RM, termenul de declarare și achitare a impozitului pe venit pentru 2019 de către persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător a fost extins până la 29 mai 2020.
În perioada 18-19 ianuarie curent, la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a avut loc ultima rundă de negocieri moldo-turce pe marginea proiectului de Acord în domeniul securității sociale între Republica Moldova și Republica Turcia.
Urmează sau nu să fie recalculată indemnizația de maternitate, atunci când aceasta a fost stabilită incorect din cauza erorilor comise de angajator sau Casa Națională de Asigurări Sociale? Prin garanțiile de protecție socială instituite în art. 47 din Constituție, statul ocroteşte sănătatea şi bunăstarea cetățenilor, acordându-le asistență socială în cazurile prevăzute de lege. În domeniul drepturilor sociale, statul este obligat să ia măsuri pozitive pentru a asigura protecția acestor drepturi, astfel încât fiecare membru să posede un minim garantat de asigurare socială. Rațiunea asistenței și protecției sociale este de a răspunde nevoilor de trai ale persoanelor și de a menține un anumit nivel de trai în caz de producere a anumitor împrejurări obiective.
Un proiect de lege ce prevede diminuare vârstei de la zece la șapte ani a mijloacelor de transport auto, introduse în regim de import în țara noastră, a fost votat în prima lectură în ultima ședință plenară din acest an.
Cuantumul primelor de asigurare obligatorie de asistenta medicala se stabilește anual. Pentru anul 2017, cuantumul acestora a fost stabilit prin Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2017 nr. 285 din 16 decembrie 2016. În partea ce ține de contribuțiile de asigurări sociale, menționăm că modul de calculare și achitare este prezentat în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobată anual.
În cadrul seminarului cu genericul „Sistemul fiscal în Moldova în comparație cu regiunea. Reforma fiscală în Moldova”, organizat de „Mazars România” și „Taxaco Moldova”, în colaborare cu Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști (ACAP) a fost prezentată o analiză comparativă între sistemele fiscale din Republica Moldova și România, la partea de TVA. Potrivit experților de la Mazars, între sistemele TVA ale celor două țări există mai multe elemente comune, dar și deosebiri ce țin de alinierea la practicile comunitare.
Îmbunătățirea condițiilor de transport, sporirea siguranței rutiere și monitorizarea eficientă a transporturilor rutiere de pasageri. Sunt doar câteva dintre avantajele implementării Sistemului de management integrat pentru transporturile de persoane și bagaje.
Înainte de a purcede la examinarea regimului fiscal este important să precizăm statutul, modul de creare și funcționare a parcurilor IT, precum și cine este eligibil de a activa în calitate de rezidenți ai acestor parcuri. Prin Legea nr. 77 din 21 aprilie 2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în premieră pentru țara noastră cadrul legal ce reglementează procesul de creare și activitate a parcurilor pentru tehnologia informației.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor promite că în scurt timp în țară vor apărea sensuri giratorii în cele mai aglomerate intersecții de pe traseele naționale. Primul sens giratoriu din proiectul demarat de MTID a apărut pe traseul Chișinău-Anenii Noi, în dreptul localității Floreni.
Codul contravențional ar putea fi modificat, la propunerea a doi deputați, care propun amenzi de mii de lei pentru cei care falsifică datele privind distanța parcursă de automobile, pentru a crea falsa impresie că sunt mai puțin uzate.
Salariatul entității beneficiază de la începutul anului curent de scutirea sa personală. În urma unui accident, din anul precedent tatăl angajatului a căpătat o dizabilitate accentuată. În urma dezabilității obținute acesta primește alocații sociale în mărime de 2 500 de lei, dar oricum se află la întreținerea fiului.
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a elaborat proiectul Legii privind bugetul asiguărilor sociale de stat pe anul 2017. Сonform proiectului, se estimează venituri în sumă de 16410670,2 mii lei, cu o creştere cu 1464985,9 mii lei sau cu 9,8% în raport cu veniturile aprobate pentru anul 2016. Ponderea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat în PIB pentru anul 2017 se preconizează a fi de 11,5%.
Comercializarea alcoolului persoanelor care nu au împlinit vârsta de 21 de ani ar putea fi interzisă. În acest sens viceprim-ministrul Gheorghe Brega a dispus, cu titlu imediat, stabilirea unui grup tehnic de lucru în vederea inițierii unor modificări legislative.
Un cetăţean a primit despăgubiri de asigurare pentru automobilul avariat într-un accident rutier. Urmează de stabilit dacă această remunerare este o sursă de venit impozabilă sau neimpozabilă? Dar în cazul obţinerii despăgubirilor pentru imobilul asigurat în cazul incendiilor, inundaţiilor etc.?
Facilitarea procesului de eliberare a actelor permisive atât pentru antreprenori, cât și pentru autoritățile publice emitente este scopul Conceptului tehnic al Sistemului informațional automatizat de gestionare și eliberare a actelor permisive (SIA GEAP), aprobat de Guvern prin Hotarârea nr.550 din 13 iunie 2018 și publicat în MO de vineri, 15 iunie. Conform documentului, SIA GEAP va servi drept bază pentru ghișeul unic de eliberare a actelor permisive și va integra cele mai moderne instrumente de tehnologii informaționale pentru ca business-ul să facă economii de timp, finanțe și eforturi administrative la solicitarea și obținerea acestor acte.
Inspectoratul Fiscal de Stat atenționează cetățenii care primesc „salarii în plic”, dar și angajatorii acestora, cu privire la faptul că economia subterană subminează finanțarea sistemelor de securitate socială, împiedică desfășurarea unor politici economice coerente și poate conduce la distorsionarea echității sociale. Salariul neachitat oficial este un fenomen care agravează atât economia, cât și societatea în ansamblu și are efecte nefaste atât pentru angajat, cât și pentru angajator.
Instrucţiunea privind modul de preluare, evidență și păstrare temporară de către Direcţia generală administrare fiscală mun. Chişinău a unor categorii de bunuri recunoscute drept corpuri delicte şi/sau de bunuri puse sub sechestru şi de restituire a acestora a fost aprobată prin Ordinul nr.496 din 8 decembrie 2017 al Serviciului Fiscal de Stat şi publicată în MO din 2 martie 2018. Concomitent, a fost abrogat Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.632 din 30 decembrie 2010. Instrucţiunea stabileşte procedura de preluare la păstrare temporară de la autorităţile competente, evidență și restituire de către Direcţia generală
Biroul Național de Statistică a făcut publice datele privind contravenţiile constatate pentru anul 2017, dar şi sumele achitate de persoanele fizice şi juridice pentru diferite încălcări. Astfel, conform BNS, în anul trecut au fost constatate 450,4 mii contravenţii, cu 32,9 mii mai mult comparativ cu anul 2016. Pentru majoritatea cazurilor constatate au fost aplicate pedepse 95,1%). Din numărul total al hotărârilor adoptate, 5,6 mii (1,3%) au fost transmise organelor de cercetare prealabilă (penală), dat fiind faptul că în acţiunile contravenţiilor se conţinea indiciul infracţiunii. În medie, la 1000 locuitori revin 121 pedepse aplicate. Cele mai frecvente încălcări înregistrate au fost:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *