Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Este de salutat faptul că persoanele fizice cu venituri mari îşi probează loialitatea faţă de stat prin achitarea impozitelor corespunzătoare la Buget, Serviciul Fiscal de Stat dezvoltând mecanisme eficiente pentru a calcula veniturile acestora prin metode indirecte, a declarat Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, în cadrul unei întrevederi cu expertul FMI, John Buchanan.
Vânătoarea de evazionişti fiscali din Grecia, menită să facă ordine în finanţele publice şi să pună capăt austerităţii, atrage mai multă mânie din partea populaţiei decât venituri mai mari la bugetul statului, relatează New York Times.
Persoanele fizice suspectate de evaziune fiscală şi care sunt supuse verificării fiscale demarate în urma descoperirii unor discrepanţe majore între acumulările de avere şi veniturile declarate vor depune o declaraţie de patrimoniu şi venituri numai la cererea administraţiei fiscale, începând din 2014, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, remis marţi. 'Formularul declaraţiei de patrimoniu şi venituri prevăzut în anexă la proiectul de ordin postat pe site-ul MFP vizează strict acele persoane fizice care în urma unor verificări documentare prealabile amănunţite a tuturor informaţiilor deţinute şi obţinute de ANAF referitoare la veniturile declarate de acestea comparativ cu acumulările lor patrimoniale urmează să fie supuse unei verificări fiscale efective pentru că prezintă un risc semnificativ de nedeclarare a veniturilor realizate. În concluzie, solicitarea depunerii acestei declaraţii de patrimoniu şi venituri nu se va face către toate persoanele fizice şi nici măcar către toate persoanele fizice independente supuse inspecţiei fiscale obişnuite ci numai către acele persoane fizice care în urma verificărilor prealabile prezintă discrepanţe majore între acumulările de avere şi veniturile declarate', se menţionează în comunicatul MFP.
A ieşit din tipar numărul din noiembrie a revistei Monitorul Fiscal FISC.MD, avînd ca tema principală— impozitul pe venit, în care vor fi analizate diverse aspecte de aplicarea acestuia, informaţii binevenite, atît pentru persoane juridice, cît şi pentru cele fizice.
Deja de mai mult timp se utilizează metodele indirecte de estimare a obligațiilor fiscale pentru persoanele juridice, aplicate în cadrul efectuării controlului fiscal la persoanele juridice. În acest scop se analizează mai multe surse de informații, cum ar fi rulajul de pe conturile bancare ale contribuabilului, modul de organizare a afacerii etc., prevăzute de legislația fiscală.
Economia Italiei este pusă în pericolul de a aluneca şi mai tare în criza, din cauza politicilor adoptate atât acasă cât şi la nivel european, a declarat un oficial al Fondului Monetar Internaţional. Orice derapaj politic al Romei ar putea restrânge şi mai tare condiţiile de creditare şi reînnoi dubiile legate de datoria suverană a Italiei de 2 trilioane de dolari, a mai anunţat FMI în raportul sau anual “Articolul IV”. Acest raport susţine puternic o taxă foarte nepopulară în Italia, ce este pusă pe primele case, deşi guvernul a hotărât să o anuleze.
Taxele aplicate averilor miliardarilor din America sunt catalogate de unii analiști drept exagerate, însă dacă le comparăm cu cele din Austria sau Ungaria pot părea infme. Un raport KPMG arată cum au fost taxate veniturile din 2010 în diferite ţări, iar SUA nu au fost incluse nici măcar în topul 20. Danemarca ocupă primul loc în topul KPMG privind cele mai mari taxe aplicate averilor ce depăşesc 100.000 de dolari, citat de Business Insider. Aici, veniturile pot fi taxate cu un procent cuprins între 28-43%. Averile ce depăşesc 300.000 de dolari sunt impozitate cu 51,3%, iar cele peste 100.000 de dolari cu 41,8%.
Metodele şi sursele indirecte de estimare a obligaţiei fiscale sunt larg utilizate de administraţiile fiscale moderne şi fac parte din instrumentarul de conformare. Acest instrument are 2 acţiuni: una pasivă şi alta activă. Însăşi existenţa lor are un impact asupra contribuabililor solicitîndu-i să respecte legislaţia fiscală, iar în cazul în care se va constata că legea fiscală a fost violată – prin utilizarea directă a metodelor şi surselor, organul fiscal va restabili echitatea fiscală. Ce reprezintă metodele şi sursele indirecte? Metoda indirectă de estimare reprezintă o metodă de determinare a venitului impozabil estimat prin intermediul analizei situaţiei fiscale a persoanei fizice, utilizînd informaţii şi din alte surse decît dările de seamă fiscale ale persoanei respective.
În Săptămâna Mare, tot francezul primeşte prin poştă formularul de plată al impozitelor. Să le completezi e un adevărat martiriu. Fericiţi cei careşi plătesc impozitele în România!… În Franţa, declararea impozitelor e un eveniment național. Înaintea datei fatidice sunt organizate zile speciale în media: comentarii, interviuri, trezorieri şi consilieri fiscali umplu emisiunile de la radio. Toţi te sfătuiesc cum să faci ca să plăteşti în mod legal mai putin impozit; ce abateri, reduceri, deduceri şi combine au mai apărut în hăţişul fiscal deja existent.
Programul de conformare din acest an a fost elaborat pentru susținerea conformării voluntare şi identificare/descurajare a contribuabililor care au decis sa nu se conformeze, iar rezultatele vor conduce la reducerea decalajului fiscal Serviciul Fiscal de Stat a evaluat rezultatele implementării Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2012. Obiectivul Programului de conformare este de a promova un nivel ridicat de conformare voluntară a contribuabililor din Moldova cu legislaţia fiscală, inclusiv prin acces uşor la drepturile legale şi prin micşorarea costurilor de raportare fiscală.
Utilizarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice reprezintă una din formele utilizate pe plan internaţional, precum şi în statele UE, pentru a se stabili situaţia fiscală a unui contribuabil – persoană fizică, în cazurile în care se constată denaturarea evidenţelor contribuabilului faţă de realitatea activităţii.
Ca şi Republica Moldova, România va implementa din 2012 un mecanism de evaluare indirectă a veniturilor în scopul impozitării. Dacă la noi, însă, abia se schițează detaliile, în România specialiştii comentează din plin noile prevederi fiscale, iar Departamentul specializat al ANAF – Agenția Națională de Administrare Fiscală urma să fie completat şi operațional deja în luna august anul curent. Spre deosebire de țările care au introdus şi implementează de mai mulți ani acest mecanism, în România acesta este mai degrabă un instrument de colectare a banilor la buget, decît de oferire a serviciilor pentru contribuabili. Şi asta pentru că reprezintă „o metodă de a atrage bani la buget prin impunerea la plată a unui impozit pe anumite sume ce reprezintă venituri nedeclarate din trecut şi care nu pot fi dovedite ", scrie Mediafax.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *