Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Potrivit art.1251 din Codul civil, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie.
Compania A apelează la o companie B de colectare a datoriilor pentru a-și recupera creanțele. După întreprinderea tuturor acțiunilor necesare, intervine necesitatea depunerii acțiunii în instanța de judecată, pentru recuperarea creanțelor. Compania B
Din 1 ianuarie 2021, a fost modificată noțiunea de reprezentanță a entității nerezidente, aceasta fiind substituită cu „nerezident care desfășoară activitate pe teritoriul RM conform art. 5 pct. 151) al Codul fiscal (CF)”. Este sau nu modificată în acest context organizarea, ținerea contabilității și prezentarea situațiilor financiare? Răspunsul este oferit de autorul nostru, Lidia Foalea, în articolul „Reprezentanța entității nerezidente/nerezidenților: particularitățile contabilității și raportării financiare”, publicat în ediția din februarie a revistei „monitorul fiscal FISC.md”. Astfel, entitatea (cu statut de reprezentanță a entității nerezidente înregistrată până la 31 decembrie 2020, iar începând cu 1 ianuarie 2021 – entitatea cu statut de nerezident care desfășoară activitate pe teritoriul RM conform art.5 pct.151) al CF) urmează să ţină contabilitatea,
Serviciul Fiscal de Stat a actualizat Baza generalizată a practicii fiscale, prin Ordinul SFS nr.261 din 07.06.2024, cu răspunsul la întrebarea: În baza căror documente se va permite deducerea cheltuielilor pentru consumul
Una din etapele de bază la construcția clădirilor cu mai multe etaje o reprezintă instalarea suporturilor de metal care servesc în calitate de piloni necesari pentru edificarea acestora. Suporturile de metal poartă denumirea de popi metalici sau popi planșeu. Potrivit DEX-ului popii reprezintă stâlpi, bârne, pari, prăjini etc. cu diversă utilizare mai des ca element de susținere sau sprijin.
Entitățile din sistemul bugetar sunt obligate să prezinte rapoartele financiare pentru anul 2021 pe suport de hârtie și în format electronic, prin Sistemul Informațional de Gestionare a Finanțelor Publice al Ministerului Finanțelor (modulul CNFD) strict în termenele stabilite pentru autoritățile publice centrale și direcțiile finanțe ale unităților administrativ-teritoriale în Anexele 1 și 2 la OMF nr. 144 din 09.12.2021 ce variază între 14 februarie și 3 martie 2022. La rândul lor, conform pct. 2 din ordinul menționat, conducătorii autorităților publice centrale, șefii direcțiilor finanțe ale unităților administrativ-teritoriale (UAT) pentru asigurarea prezentării rapoartelor financiare pentru anul 2021 în termenele menționate stabilesc termenele de prezentare a rapoartelor financiare pentru entitățile bugetare subordonate. În ediția din februarie a revistei „monitorul fiscal FISC.md” publicăm pentru persoanele responsabile pentru întocmirea rapoartelor financiare articol „Specificul raportării financiare anuale 2021 în entitățile bugetare” elaborat de Elena Taban,
Entitatea „X” SRL a încheiat un acord de colaborare privind executarea lucrărilor de reparații a unei porțiuni de drum gratuit, cu Consiliul raional Hâncești. Entitatea a oferit gratuit materiale de construcție de producție proprie, amestec de nisip și pietriș - 1000 tone, la prețul de piață - 120 lei/tona, inclusiv TVA, valoarea contabilă a materialelor
La data de 5 iunie anul 2025 a intrat în vigoare Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 266 din 21.05.2025 cu privire la modificarea Ordinului SFS nr. 427/2018 cu privire la stabilirea modului,
Prin contractul de locațiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părți (locatar) un bun determinat individual în folosință temporară sau în folosință şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie (art. 1251 din Codul civil). Contractul de locațiune a unui bun imobil sau mobil dintre persoanele juridice şi persoanele fizice
În Regulamentul privind inventarierea urmează a fi operate o serie de modificări. Ministerul Finanțelor a elaborat și a propus pentru consultări publice proiectul de
Obligațiunile corporative maib sunt o modalitate simplă și accesibilă de a-ți pune banii să lucreze. Practic, atunci când cumperi o astfel de obligațiune, împrumuți băncii o anumită sumă de bani pe o perioadă fixă, iar în schimb, aceasta îți plătește dobândă lunar direct în contul tău bancar, iar la finalul perioadei stabilite, banca îți returnează integral suma investită.
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul cu privire la modificarea unor ordine ale MF care are ca bază prevederile Legii privind auditul situațiilor financiare nr.271/2017 și Legea contabilității și raportării financiare nr.287/2017 și are drept
Potrivit art.103 alin.(1) pct.1) din Codul fiscal, se scutesc de T.V.A. fără drept de deducere locuinţa, pământul, locaţiunea locuinţei şi arenda pământului, dreptul de livrare şi arendare a acestora, cu excepţia plăţilor de comision aferente tranzacţiilor respective.
Politicile contabile, potrivit prevederilor SNC „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi evenimente ulterioare”, reprezintă principii, baze, convenții, reguli şi practici specifice aplicate de o entitate la ţinerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare.
Costul de intrare al valorilor mobiliare include preţul de procurare (sau valoarea justă a altei forme de compensare acordate) şi costurile aferente procurării (de exemplu, comisioanele şi onorariile achitate consultanţilor, brokerilor şi dealеrilor, taxele prevăzute de legislaţia în vigoare, alte costuri tranzacționale)...
Cerințele pentru implementarea și monitorizarea măsurilor prevăzute în planul de refacere a mediului, de gestionare a deșeurilor extractive și în proiectul tehnic de refacere a mediului, precum și modul de operare cu garanția financiară pentru refacerea mediului afectat de activitățile miniere vor fi reglementate în Regulamentul care urmează a fi aprobat de Guvern.
Darea de seamă fiscală unificată (Declaraţie) (Forma UNIF21) – (Declaraţia unificată), aprobată prin Ordinul SFS nr. 370/2020 se prezintă de către întreprinzătorii individuali (întreprinderile individuale), gospodăriile ţărăneşti (de fermier), care nu sunt înregistraţi
Inventarierea totală a activelor și pasivelor autorității/instituției bugetare este una dintre lucrările premergătoare raportării financiare. Totodată, potrivit prevederilor Legii contabilității nr. 113/2007, ciclul contabil al entității cuprinde și inventarierea elementelor contabile. Nadejda Zaporojan, autoarea articolului
Joi, 4 decembrie curent, fiind publicat în Monitorul Oficial, a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 115 din 30 octombrie 2025 privind modificarea OMF nr.60/2012 cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la inventariere.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *