Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În şapte zile, angajaţii Serviciului Vamal au aplicat amenzi în sumă de peste 24 de mii de lei. Astfel, în perioada 27 octombrie — 2 noiembrie, frontiera ţării a fost traversată de peste 42 de mii de autoturisme, aproape 15 mii de autocamioane şi peste 1.600 de autocare.
Serviciului Fiscal de Stat, în scopul preîntîmpinării cazurilor de încălcare fiscală, asigurării vărsării depline și în termen a obligațiilor la buget, în conformitate cu drepturile și atribuțiile sale, examinează continuu informația disponibilă în vederea identificării domeniilor de activitate economică cu risc sporit pentru adminsitrare fiscală și în particular a subiecților de antreprenoriat care activează în segmentele respective.
Compania italiană Pizzarotti a câștigat licitația pentru repararea traseului R16, Bălți-Fălești-Sculeni. Proprietarul companiei promite că lucrările vor fi executate înainte de termen, cu respectarea tuturor standardelor.
Pentru îmbunătăţirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. anunţă că miercuri, 27 iulie 2016, vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice
Un important producător de materiale de construcții din Republica Moldova riscă pierderea statutului de Agent Economic Autorizat (AEO), după ce în autocamioanele a două companii de transport contractate de către acesta au fost depistate produse de tutungerie.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către colaboratorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 06 — 12 octombrie 2014 au fost înregistrate 33 cazuri contravenţionale, în baza cărora au fost aplicate amenzi în sumă de peste 65 mii lei. Frontiera Republicii Moldova, atât pe sensul de ieșire cît și pe sensul de intrare în țară a fost traversată de peste 43 mii autoturisme, circa 15 mii autocamioane și peste 1700 autocare.
Pentru îmbunătăţirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. anunţă că joi, 21 iulie 2016, vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice
În data de 11 aprilie curent, directorul adjunct al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Galina Petrachi, șeful Direcției producție și reglementări de calitate a produselor vegetale din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Mihai Suvac și directorul adjunct al asociației de producători ”Agroinform” Iurie Hurmuzachi, au fost invitați în cadrul emisiunii „Ia Atitudine” la postul Agro TV Moldova.
Pentru îmbunătîţirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. anunţă că miercuri, 13 iulie 2016, vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice
Recent, Legea Bugetului pentru 2016, votată în două lecturi de către aleșii poporului, a fost subiectul de dezbateri în cadrul emisiunii ”Vocea Administrației Publice Locale”, de la postul de radio ”Vocea Basarabiei”.
Aproape şapte mii de locuri vacante sunt înregistrate pe piaţa muncii din ţara noastră. Datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă arată că aproape 80 la sută din posturi sunt pentru muncitori necalificaţi şi cu studii medii generale. Cel mai mare salariu pentru un loc vacant de muncă este oferit
Mai multe majorări propuse de către Guvern în politica bugetar-fiscală pentru anul 2016 nu vor fi votate de către Parlament. Declaraţia a fost făcută de către deputatul PLDM, Valeriu Ghileţchi, în cadrul emisiunii „Loc de dialog”, de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.
În perioada 18 august – 25 august, Serviciul Vamal a eliberat 8.624 mii de viniete, fiind alocați în bugetul de stat peste 1,496 milioane de lei. Totodată, în perioada vizată au fost depistate 23 de cazuri de încălcare a termenului vinietei și au fost aplicate amenzi în sumă de peste 52 de mii de lei.
Comisia Europeană va prezenta în luna aprilie noi propuneri pentru a asigura punerea la dispoziţia publicului a datelor fiscale ale companiilor multinaţionale în fiecare stat membru al Uniunii Europene, în cadrul acţiunilor de combatere a evaziunii fiscale, a anunţat marţi comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă Pierre Moscovici, informează AFP.
Pentru îmbunătăţirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. anunţă că vineri, 20 noiembrie 2015, vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice
Candidatul la postul de prim-ministru, Ion Sturza, a declarat că în cazul în care va fi ales premier, va acorda atenție susținută soluționării problemelor din sectorul bancar. În cadrul întîlnirii cu oamenii de afaceri, el și-a reiterat disponibilitatea de a intensifica controlul asupra instituțiilor financiare, relatează Noi.md.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță producătorii și exportatorii, despre cerințele de export a fructelor și legumelor către România și alte statele din UE. Pentru exportul fructelor și legumelor sunt necesare următoarele acte:
La 13 august, la inițiativa Serviciului Vamal, Membrii Cabinetului de Miniștri au aprobat în cadrul ședinței de Guvern Proiectul Hotărîrii Guvernului care prevede implementarea declarării electronice la import.
Primul interviu oferit de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, de la numirea în funcție.
În contextul implementării Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a elaborat proiectul Hotărîrii propus spre examinare care are drept scop transpunerea dispozițiilor Directivei Consiliului Comunităților Europene 90/270/CEE din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *