Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
X organizează evenimente festive în RM. La o sărbătoare națională aceasta a invitat artiști rezidenți ai României și Franței, cu care au fost încheiate preventiv contracte privind prestarea serviciilor în sumă a câte 25 000 de lei. Cum urmează a fi impozitate serviciile prestate de către artiștii nerezidenți? Pot fi aplicate în cazul dat prevederile convenției de evitare a dublei impuneri? Cum urmează a fi reflectate aceste plăți în Dările de seamă? În conformitate cu art. 70 alin. (1) și (2) din Codul fiscal (CF), întregul venit al contribuabilului nerezident se împarte în venit obținut:
Potrivit art. 93 alin. 6 din Codul civil, lichidatorul, după executarea tuturor creanţelor creditorilor, întocmeşte bilanţul definitiv de lichidare şi, odată cu proiectul planului de repartizare a activelor, îl prezintă spre aprobare organului sau instanţei de judecată care l-a desemnat.
Cum se impozitează plațile efectuate consilierilor locali pentru ședințele Consiliului local, care se reflectau la categoria SER în IRV?
Moldovenii care dețin în proprietate mașini înmatriculate în alte state și le-au introdus pe teritoriul Republicii Moldova până la 1 noiembrie curent, le pot înmatricula în perioada 1 ianuarie – 1 aprilie 2017.
În urma solicitării Băncii Naționale a Moldovei, instituțiile mass-media și site-urile de știri din Republica Moldova au obținut posibilitatea să adreseze întrebări guvernatorului BNM, Octavian Armașu. Acest interviul este unul cumulativ, fiind realizat în baza întrebărilor adresate. — Ați venit de scurt timp în funcția de guvernator al Băncii Naționale. Cum vedeți sistemul bancar din noul fotoliu? Ce garanții puteți oferi că nu vom mai avea parte de surpriza unei fraude bancare?
Un proiect de lege ce propune modificări ale legislaţiei şi anume în partea ce ţine de importul medicamentelor a fost înregistrat în Parlament. Scopul proiectului este de a îmbunătăți accesul populaţiei la medicamente sigure, cost-eficiente şi de calitate.
Întreprinderea X activează în cadrul unui proiect de asistență tehnică și investițională în derulare, care se realizează sub egida Acordului-cadru dintre Guvernul RM și Comisia Comunităţilor Europene privind asistenţa externă, semnat la Bruxelles la 11 mai 2006 și ratificat prin Legea nr. 426-XVI din 27.12.2006. Cum urmează a fi supuse impozitării plățile salariale acordate angajaților rezidenți, dar și nerezidenţilor RM, răspunde expertul care consultă entitatea în cadrul desfășurării procesului tehnologic. Care este corectitudinea reflectării acestor plăți în dările de seamă și în notele de informare?
Potrivit art. 1241 din Codul Muncii, tatălui i se acordă un concediul paternal pentru a asigura participarea efectivă a acestuia la îngrijirea copilului nou-născut. Durata concediului paternal este stabilită de 14 zile calendaristice şi, pe perioada concediului paternal, salariatul beneficiază de o indemnizație paternală care nu poate fi mai mică decât venitul mediu lunar asigurat pentru perioada respectivă și care este achitată din bugetul asigurărilor sociale de stat. Prin urmare, indemnizația paternală se stabileşte de Casele teritoriale de asigurări sociale.
1. (29.2.9.8) Urmează ca persoanele care desfășoară activitate de întreprinzător menționate la art. 90 din Codul fiscal să rețină un impozit în mărime de 5% din plățile efectuate în folosul persoanei fizice ce desfășoară activitate independentă pe veniturile obținute de către acestea aferente livrării producției din fitotehnie și horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor și a produselor derivate din nuci, și a producției din zootehnie în formă naturală, în masă vie și sacrificată, cu excepția laptelui natural potrivit art. 901 alin. (35) din Codul fiscal?
Venituri ale nerezidentului obținute în Republica Moldova se consideră veniturile specificate la art.71 din Codul fiscal.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Conceptului tehnic al Sistemului Informaţional Automatizat „Monitorizarea Electronică a Vânzărilor” ( SIA „MEV”). Conceptul prevede scopul, obiectivele, funcţiile şi arhitectura SIA „MEV”, stabileşte posesorul, deţinătorul, furnizorii de date şi utilizatorii acestuia, precum şi descrie procesele de coordonare şi schimb de informaţii între autorităţile publice, furnizorii datelor fiscale şi alţi actori implicaţi.
În anul 2015 compania a importat un mijloc fix şi l-a inclus în capitalul social din contul profitului nerepartizat al anului 2007. Se va impozita suma respectivă ţinând cont că conform art. 20 z10 din CF dividendele achitate pentru perioadele până la 2008 nu se impozitează?
O persoană fizică cetăţean a luat un împrumut de la o casă de amanet SRL „G”, căreia i-a lăsat amanet un set de bijuterii. Deoarece persoana fizică nu şi-a onorat obligaţiunile faţă de entitatea „G” SRL privind restituirea împrumutului, aceasta din urmă va comercializa bijuteriile pentru a-şi compensa cheltuielile suportate pentru păstrarea bijuteriilor, acordarea împrumutului, dobânda pentru împrumut şi pentru vânzarea bijuteriilor. Urmează de stabilit dacă în situaţia dată entitatea „G” SRL trebuie să reţină impozit pe venit la sursa de plată din împrumutul acordat şi nerestituit de persoana fizică?
În trimestrul II al anului curent Produsul intern brut (PIB), în serie brută, a constituit 44166 mil. lei și este în creștere cu 5,2% față de trimestrul II 2017, informează Biroul Național de Statistică.
Începând cu 1 ianuarie 2017 a intrat vigoare Legea nr. 280 din 16.12.2016 în care sunt operate unele modificări legislative referitor la vămuirea unor categorii de unități de transport.
În conformitate cu prevederile art. 901 alin. (31) din Codul fiscal, persoanele specificate la art. 90 rețin și achită la buget un impozit în mărime de 15%
În conformitate cu pct. 40 din Secțiunea a 2-a a capitolului IV din Regulamentul cu privire
În conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) pct. 12) lit.c) din Codul fiscal, importul de bancnote de la poziţia tarifară 490700300 şi monede metalice de la poziţia tarifară 7118 (inclusiv de bancnote şi monede jubiliare şi comemorative) în monedă naţională,
O entitate a luat în locațiune de la persoane fizice cetăţeni două imobile în mun. Chișinău la adresa cărora îşi desfășoară activitatea, iar sediul întreprinderii este în or. Ialoveni. Urmează a se stabili: entitatea trebuie să distribuie pe subdiviziuni impozitul pe venit reținut la sursă conform art.901 din Codul fiscal (CF)?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *