Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Până în anul 2020, Moldova va ajunge să atragă anual investiții în valoare de 600 milioane de dolari — o sumă de trei ori mai mare decât indicatorul actual. Aceste prognoze se conțin în Strategia de atragere a investițiilor și promovarea exportului, prezentată astăzi de centrele Expert-Grup și Czech Invent. Economiștii consideră că pentru a crește volumul investițiilor directe trebuie să implementăm un șir de reforme sectoriale.
Aproape 80 la sută dintre moldoveni au datorii faţă stat sau faţă de bănci, arată datele unui studiu al Magenta Consulting realizat la comanda INCASO. Potrivit sondajului, cei mai mulți moldoveni, 41 la sută, susţin că au datorii pentru că veniturile sunt mici, iar 18 la sută au declarat că nu achită serviciile pentru că acestea sunt prea scumpe.
Şcolile profesionale din Republica Moldova lansează noi cursuri educaţionale dedicate sectorului energiei din biomasă ca răspuns la cererea de profesionişti solicitaţi în sectorul energetic. Iniţiativa aparţine Proiectului Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană (UE) şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova, comunică Moldpres.
Ştampila pentru antreprenori ar putea să nu mai fie obligatorie în următoarele cîteva luni, iar ulterior chiar eliminată. Ministerul Justiției a elaborat un proiect de lege ce prevede transformarea ștampilei pentru activitatea de antreprenoriat într-o opțiune benevolă. Proiectul de lege urmează definitivat și propus spre aprobare Guvernului pînă la mijlocul lunii iunie 2015, informează Moldpres cu referire la un comunicat al Secretariatului Consiliului Economic.
Media generală a preţurilor producţiei industriale scade continuu începând din vara anului trecut, iar în unele sectoare ieftinirile afectează deja fluxurile de numerar ale companiilor. Specialiştii în insolvenţă întrevăd posibile falimente.
În afara Elveţiei, pe pieţele internaţionale preţurile cuprului, un metal intens folosit în industrie şi prin urmare un barometru al activităţii industriale, a ajuns la începutul săptămânii la cel mai redus nivel din 2009. Şi cotaţiile zincului şi cele ale nichelului, de asemenea metale industriale, au scăzut.
În conformitate cu prevederile art.1 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-XII din 03.01.1992, antreprenoriat este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri.
La Chișinău au avut loc consultări publice în vederea modernizării sistemului de evidență a activității de muncă, la care au participat instituții guvernamentale, sindicatele și patronatele, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri din țară. Prezent la acest eveniment, Petru Chiriac, vice-președinte al CNSM, a menționat că crearea unui registru electronic de evi-dență a salariaților este un imperativ al timpului.
Potrivit programului său de activitate, Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău a desfășurat în perioada 04-08 mai curent 5 seminare, inclusiv unul destinat contribuabililor nou-înregistrați din raza teritoriului administrat, la temele: principiile de determinare a obligațiilor fiscale, prezentarea dărilor de seamă, drepturile și obligațiunile contribuabilului; instruirea privind aspectele fiscale, juridice, precum și aspecte din legislația muncii
Întreprinderile de stat „Poşta Moldovei”, Fabrica de Sticlă din Chişinău”, Moldsuindhibrid”, ”Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici”, ”Staţiunea Didactico-Experimentală Criuleni”, ”Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului” și „Protecţia Plantelor” ar urma să fie scutite de la defălcarea în bugetul de stat a unei părți din profitul net obținut în anul 2014 și care urmează să fie transferat în 2015, potrivit unui proiect de decizie a guvernului, propus de Ministerul Finanțelor pentru consultări publice.
În scopul atragerii investițiilor în economia națională și crearea unui mediu eficient de activitate pentru investitori, planificăm ca până la finele anului curent să aprobăm o nouă Strategie de Atragere a Investițiilor şi Promovare a Exportului 2016-2020, care va include implementarea unui set de acțiuni menite să îmbunătățească climatul investițional.
Cele 230 mln lei, pe care le datorează fondul de subvenționare producătorilor agricoli pentru investițiile făcute în anul trecut, 2014, vor fi achitate imediat, după publicarea în Monitorul Oficial a Regulamentului privind modul de repartizare a mijloacelor fondului de subvenționare în agricultură pe 2015 aprobat de guvern.
Organizația pentru Dezvoltarea Secorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a anunțat recent sistarea finanțării proiectelor în cadrul programului PARE 1+1. Această decizie a fost luată din cauza că Legea Bugetului de Stat nu a fost adoptată, iar surse financiare nu sunt disponibile în acest scop.
Despre prioritățile și oportunitățile privind cooperarea interregională și suportul necesar pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii pentru intensificarea colaborării pe diferite domenii în spatiul CEFTA au discutat reprezentanții Camerelor Economice, membre ale Acordului Central European de Comerţ Liber (CEFTA), în cadrul reuniunii grupurilor de lucru ce a avut loc la 16 iunie, la Chișinău.
Programul Operaţional pentru Dezvoltare Economică şi Inovaţie al Ungariei a dat undă verde cererilor pentru investiţii în zonele libere pentru întreprinderi, iar ofertele făcute în două zile, joi şi vineri, au depăşit nivelul de 10 miliarde de forinţi (30 milioane de euro).
Continuarea articolului Procedura de insolvabilitate a întreprinderilor Noțiunea de răspundere nu este specifică în exclusivitate dreptului, ea fiind folosită în toate domeniile sociale. Astfel, se întîlnește sintagma de răspundere politică, răspundere morală, răspundere civilă, etc.
Potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 713 din 12.10.2015, publicate în Monitorul Oficial din 16 octombrie 2015, au fost efectuate modificări și completări în Hotărîrea Guvernului nr. 808 din 07.10.2014 „Cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova — Uniunea Europeană în perioada 2014-2016".
Biroul Internaţional al Muncii (BIM) desfăşoară lucrările celei de-a 104 Conferinţă Internaţională a Muncii (CIM), numită Parlamentul Internaţional al Muncii, care întruneşte anual peste 4000 delegaţi — reprezentanţi ai guvernelor, patronatelor şi sindicatelor din cele 185 state membre ale OIM.
Sîntem o întreprindere de stat pentru silvicultură, care, conform statutului, are ca obiect de activitate principală „administrarea, gestionarea şi protecţia fondului forestier în vederea contribuţiei pădurii la îmbunătăţirea condiţiilor mediului ambiant, precum şi la satisfacerea unor cerinţe ale economiei naţionale” şi activitate secundară, care derivă din lucrările de îngrijire a culturilor silvice „comercializarea produselor şi serviciilor forestiere”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *