Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat informează că, persoanele fizice-cetățeni au obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) aferentă anului 2021 până la data de 30 aprilie inclusiv a anului curent. Reieșind din faptul că, data de 30 aprilie 2022 este zi de odihnă, conform prevederilor Codului fiscal, ultima zi de depunere a Declarației aferentă anului 2021 este prima zi lucrătoare care urmează după ziua de odihnă – 03 mai 2022. Pentru persoanele fizice, creşterea de capital reprezintă sursă de venit impozabilă. Potrivit Codului fiscal, active de capital constituie:
Pe parcursul ultimului an mai mulți cetățeni ucraineni au obținut statut de rezident al RM. În acest context vom examina situațiile de fapt și consecințele fiscale, care apar urmare a obținerii statutului de rezident de către persoanele fizice din statul vecin. Este de remarcat faptul că obținerea statutului de rezident, nu implică careva înregistrări la organele de resort.
Legislația în vigoare prevede expres obligația prezentării, până la 1 martie al anului fiscal imediat următor celui în care au fost efectuate plăţile, beneficiarilor acestor plăţi (cu excepţia celor ce au obţinut venituri conform art.901 şi art.91 alin.(1) din Codul fiscal) a informaţiei privind tipul venitului achitat, suma acestuia, suma scutirilor acordate conform art.33-35, suma deducerilor prevăzute la art.36 alin.(6) şi (7), precum şi suma impozitului reţinut, în cazul reţinerii (în continuare – Informație) (art.92 alin. (4) din CF).
Constituie sursă de venit impozabilă venitul obținut sub formă de dobânzi de la procurarea valorilor mobiliare de stat (de exemplu, bonuri de trezorerie) condiționate cu termenul de scadență de 182 de zile, și cu achitarea periodică a acestora (semestrială)? Cum urmează a fi onorate obligațiile fiscale în cazul dat? Beneficiarul își onorează obligațiile de sine stătător sau obligația de a reține un impozit la sursa de plată îi revine dealerului primar (banca licențiată)?
Prin ordinul Ministrului finanțelor nr.60 din 29 mai 2024, publicat în Monitorul Oficial 241-244, astăzi, 7 iunie, a fost aprobat formularul Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele care desfăşoară activitate profesională conform capitolului 101 din Codul fiscal - forma DAP24
La 31 decembrie 2023 a expirat termenul de utilizare a facilității* stabilite la art. 24 alin.(21) din Legea nr. 1164/1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal pentru angajații agenților economici a căror activitate de bază este realizarea de programe (activităţi legate de analiza,
În anul 2021 persoana fizică A și persoana fizică B, soți, ambii cetățeni ai Republicii Moldova, vând un bun imobil care este proprietate comună în devălmășie. Pentru soț (persoana fizică A) este locuința de bază, iar soția (persoana fizică B) are domiciliul stabilit la momentul înstrăinării în alt imobil. Care sunt obligațiile fiscale ce țin de impozitul pe venit al contribuabililor menționați pentru perioada fiscală 2021? Conform art. 567 alin. (1) din Codul civil (CC), în cazul în care dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre ele să fie titularul unei cote-părţi ideale din bunul comun, proprietatea este comună în devălmășie.
Salariatul este obligat să achite primele de asigurare obligatorie de asistenţă medical (AOAM) în modul stabilit de legislaţie. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice cu privire la сondiţiile de asigurare medicală a angajaților. La determinarea obiectului impozabil privind impozitul pe venit pentru persoana fizică se permite deducerea sumelor pentru primele de AOAM achitate de persoanele fizice în
Сегодня, 29 мая 2020 г., истекает срок подачи декларации по подоходному налогу за прошлый год (Форма CET18) физическим лицам, не осуществляющим предпринимательскую деятельность. Напоминаем, в соответствии с положениями Налогового кодекса, декларацию необходимо представлять ежегодно до 30 апреля, однако в этом году, учитывая эпидемиологическую ситуацию, Распоряжением №3 (п.26.3) Комиссии по чрезвычайным ситуациям Республики Молдова этот срок был продлен на месяц. Так, Декларацию о подоходном налоге вправе представлять все налогоплательщики, а для некоторых категорий это является обязанностью. Это физические лица (граждане Республики Молдова, иностранные граждане, лица без гражданства, включая членов товариществ и акционеров инвестиционных фондов), которые:
Calcularea costului unitar al produselor agricole și activelor biologice adiționale este necesară pentru determinarea eficienței unor sectoare/subsectoare distincte, argumentarea prețurilor de comercializare a produselor agricole, precum și pentru determinarea rezultatului financiar și calcularea obligațiilor conform legislației fiscale în vigoare.
Юридическое лицо приобрело автомобиль у физического лица. Договор купли-продажи был подписан представителем владельца автомобиля на основании доверенности. Согласно условиям договора, оплата за приобретенный автомобиль была перечислена на счет представителя владельца. Какое физическое лицо должно быть указано в Информации IALS21 – фактически являющееся владельцем автомобиля или его представитель, которому была перечислена оплата за приобретенный предприятием автомобиль?
Este în drept persoana fizică, fondatorul SRL ,,X”, să vândă partea sa socială societății și nu altui fondator? Ce consecințe fiscale pot surveni în situația examinată?
Физическое лицо, обладающее двойным гражданством (Республики Молдова и США), работает с территории РМ через интернет для американской компании в качестве ее сотрудника. Каковы налоговые последствия для данного субъекта, если он трудоустроен в компании США с американским паспортом? Согласно п. b) ч. (1) ст.13 Налогового кодекса, субъектами налогообложения являются физические лица–резиденты – граждане РМ, которые не осуществляют предпринимательскую деятельность и в течение налогового периода получают
Prin Legea nr.60 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative sunt introduse măsuri ce vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2020 și vizează comasarea contribuțiilor obligatorii de asigurare sociale (CAS) datorate de angajator și de angajat la nivel de angajator, iar obligațiile aferente primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală (PAM) vor fi excluse de la angajator, aceste plăți devenind obligație a angajatului. Astfel, în vederea eficientizării administrării fiscale, modificările au drept scop unificarea a patru obligații în două. Respectiv, repartizarea acestora impune operarea modificărilor în formularele de raportare a obligațiilor.
Legislația Republicii Moldova nu reglementează statutul cryptomonedei (monedă virtuală sau cryptovalută) și nu recunoaște aceste instrumente drept monede electronice de plată în sensul Legii nr 114/2012 privind serviciile de plată și moneda electronică. Însă, în lipsa unor reglementări speciale vizavi de statutul cryptovalutei în Republica Moldova, aceasta (cryptovaluta) se califică drept o proprietate (un activ) a persoanei fizice care o deține.
Potrivit art.88 alin.(5) din Codul fiscal veniturile persoanei fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, obţinute din prestarea serviciilor şi/sau lucrărilor, precum şi veniturile membrilor consiliului sau comisiei de cenzori a întreprinderilor sînt considerate drept salariu din care se reţine impozitul conform cotei prevăzute la art.15 lit.a) din Cod. Respectiv, în cazul prestării serviciilor de către persoana fizică pensionar angajatorul va reține impozit pe venit ca din salariu aplicînd cota de 12%.
Fiecare contribuabil - persoană fizică rezidentă, care are un venit anual impozabil mai mic de 360 000 lei, cu excepţia veniturilor prevăzute la art. 901 din Codul fiscal, are dreptul la o scutire personală anuală. Prevederile în cauză nu aduc atingere dreptului contribuabilului de aplicarea scutirilor acordate soției/soțului şi scutirilor pentru persoanele întreținute, în condițiile prevăzute de Codul fiscal. (În articolul 901 din Codul fiscal sunt specificate următoarele tipuri de venituri: royalty, dividende, din câştigurile de la jocurile de noroc, veniturile de la transmiterea în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietăţii mobiliare şi imobiliare, cu excepţia arendei terenurilor agricole, etc.)
În contextul reformelor fiscale menite să asigure o mai bună echitate și eficiență în sistemul de impozitare, prin Legea nr. 187/2025 au fost aprobate o serie de modificări importante la Codul fiscal, cu aplicabilitate
Ținând cont de apropierea termenului de prezentare a Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (formularul CET18) pentru anul 2021 și de faptul că unii contribuabili intenționează să desemneze cuantumul de 2% din suma impozitului pe venit calculat și achitat anual la buget către unul dintre beneficiarii incluși în Lista beneficiarilor în drept să participe la desemnarea procentuală, venim cu răspunsuri la întrebările ce pot apărea atât în cazul persoanelor care pentru prima data au decis să aplice acest mecanism, cât și în cazul celor ce au desemnat anterior o parte din impozitul achitat în favoarea unui beneficiar.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *