Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În perioada 3-4 decembrie, la Chișinău, are loc Seminarul Regional: „Regulile de origine prefernțiale pentru mărfurile exportate în UE pentru Moldova, Ucraina și Georgia”. Seminarul este organizat de Ministerul Economiei, cu suportul Comisiei Europene și a Proiectului de Asistență în procesul de implementare a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dintre UE și RM (DCFTA).
Unul din obiectivele de bază a Comisiei rezidă în contribuirea la prevenirea corupției prin verificarea declarațiilor cu privire la venituri și proprietate, precum și a celor de interese personale ale procurorilor, judecătorilor și deputaților, altor persoane cu funcții de demnitate publică, a funcționarilor publici și a unor categorii de conducători din sectorul public.
Populația din Republica Moldova este pe bună dreptate una muncitoare — acest lucru este confirmat și de datele statistice. Cei mai mulți moldoveni lucrează săptămânal 40 de ore și mai mult. Astfel, din 1,2 milioane de persoane ocupate înregistrate anul trecut, aproape 64% au un program de lucru de 40 și peste 40 de ore.
În conformitate cu Legea nr. 172 din 25 iulie 2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor1 (în continuare – Legea nr. 172), din 01 ianuarie 2015 aplicăm Nomenclatura combinată. Nomenclatura combinată este elaborată în scopul realizării măsurilor tarifare şi netarifare de reglementare a activităţii economice externe a statului, perfecţionării evidenţei statistice şi a schimbului de informaţie referitoare la circulaţia mărfurilor pe plan extern, cu alinierea acestora la standardele internaţionale, şi este adoptată în temeiul prevederilor art. 1061 din Constituţia Republicii Moldova.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din CF, dacă un tratat internațional care reglementează impozitarea sau include norme care reglementează impozitarea, la care Republica Moldova este parte, stipulează alte reguli și prevederi decît cele prevăzute de legislația fiscală, se aplică regulile și prevederile tratatului internațional.
Stimați cititori, O dată cu lansarea revistei în format electronic monitorul.fisc.md, în luna iulie anului trecut, redacția Publicației Periodice ”Monitorul Fiscal FISC.md” a propus cititorilor să-i adreseze întrebări prin modulul „Adresează-ne o întrebare”.
Întreprinderea din Republica Moldova a contractat un împrumut de la о instituție financiară din România. În baza contractului de împrumut, pe lîngă dobînda care urmează de a fi achitată, compania va suporta anumite cheltuieli legate de comisionul aferent împrumutului, care este legat de acceptarea cererii împrumutului și prelucrarea documentelor necesare. Rugăm să ne explicați care este tratamentul din perspectiva impozitului pe venit reținut la sursa de plată al acestor comisioane?
Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi proiectul de lege privind ratificare Convenţiei dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Malta pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit.
Tema principală a ediției de față cuprinde subiectul impozitării veniturilor nerezidenților, aceasta fiind reflectată de mai mulți autori în diferite rubrici ale revistei Astfel, în rubrica Impozitarea nerezidenților urmăriți materialul Anastasiei Certan, șef al Direcției generale politică şi legislație fiscală şi vamală, Ministerul Finanțelor.
În continuarea rubricii cu tematica „Impozitarea nerezidenților”, în această ediție a revistei vom reflecta tratamentul fiscal privind impozitul pe venit, inclusiv deductibilitatea/nedeductibilitatea cheltuielilor în scopuri fiscale pentru întreprinderea rezidentă din Republica Moldova căreia i se furnizează servicii de către persoanele fizice nerezidente detaşate, care obțin venituri din activitatea de muncă desfăşurată pe teritoriul Republicii Moldova în baza contractului de executare a lucrărilor şi/sau prestare a serviciilor încheiat între întreprinderea nerezidentă şi întreprinderea rezidentă din RM.
Bulgaria a interzis, printr-o lege adoptată vineri de Parlament, participarea firmelor offshore la 28 de activităţi economice de importanţă majoră, cum ar fi obţinerea de concesiuni şi de avize de explorare a mineralelor, pentru creşterea transparenţei şi combaterea evaziunii fiscale. Aceste companii nu vor putea participa nici la licitaţiile de achiziţii publice şi privatizări, inclusiv a proprietăţilor municipale, relatează Novinite.
Scopul evenimentului — de a oferi participanţilor o actualizare cu privire la starea actuală a FATCA, Act ce adresează problema evaziunii fiscale a contribuabililor americani prin conturi străine. Actul va intra în vigoare din 2014 şi va obliga instituţiile financiare să reţină la sursă un impozit în mărime de 30% din valoarea tuturor plăţilor efectuate din SUA către instituţiile financiare străine neparticipante la FATCA şi către deţinătorii de conturi care refuză să dezvăluie informaţiile necesare.
În acest articol vom examina prețul de transfer drept o chestiune fiscală, de reglementare a impozitării directe la nivelul persoanelor juridice, în contextul încorporării acestuia în normele CF al Republicii Moldova prin prisma practicii internaționale și tendințelor actuale globale în domeniu. Cu toate că întreprinderile trebuie să-și stabilească prețurile tranzacțiilor internaționale intra-grup în vederea propriilor scopuri financiare interne și de control, practicile lor în problema prețurilor de transfer devin un element important în relațiile lor cu țările de origine (mamă) și gazdă, din cauza implicațiilor fiscale ale prețurilor mărfurilor și serviciilor.
Codul Fiscal valabil de la 1 ianuarie 2014 are modificari privind impozitarea profitului, veniturilor si microintreprinderilor, TVA, accize, constructii speciale si redevente. Impozitul pe profit Actul normativ prevede scutirea castigurilor de capital, prin:
În perioada 25 – 27.09.2012, la Chișinău, Republica Moldova, a avut loc cea de a doua rundă de negocieri a Convenţiei între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Islamice Pakistan pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit. Implementarea convenţiei date va avea consecinţe benefice în cele mai diverse domenii ale colaborării bilaterale şi va servi drept bază pentru dezvoltarea relaţiilor economice, crearea condiţiilor egale pentru toţi agenţii economici care vor desfăşura activitate de întreprinzător, dar şi o cooperare sporită între autorităţile fiscale internaţionale în vederea combaterii evaziunii fiscale la nivel internaţional.
Statele, în calitate de parteneri în schimburile comerciale, recunosc necesitatea de a elimina obstacolele pe care dubla impunere internaţională le creează în circulaţia transfrontalieră a bunurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor. Prin urmare, statele sunt motivate pentru a încheia convenţii bilaterale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital. La fel de importantă este necesitatea de a revizui şi modifica convenţiile existente care nu mai reflectă nevoile actuale ale statelor şi ale investitorilor.
În conformitate cu prevederile art. 793 din Codul fiscal, forma certificatelor care atestă reşidenţa şi impozitele achitate de către nerezidenţi în Republica Moldova, precum şi lista documentelor, în baza cărora se eliberează acestea, se stabilesc de Guvern.
În timp ce la noi în ţară se discută încă despre oportunitatea metodelor indirecte de estimare a veniturilor, despre secret bancar, notarial, despre atribuţiile organului fiscal, etc., diferite administraţii fiscale, din ce în ce mai mult, intensifică lupta cu non-conformarea fiscală din partea contribuabililor, care deţin activele ascunse în străinătate, în general, şi în zonele off-shore, în particular.
Aproximativ 100 mii de persoane fizice depun declaraţii privind impozitul pe venit. Cea mai mare parte din veniturile declarate sînt venituri salariale, iar restul — veniturile parvenite din alte surse, cum ar fi veniturile din dobînzi, roialty, publicaţii etc. Începînd cu anul 2012 se iniţiază administrarea separată a persoanelor fizice cu venituri majore, ce deţin proprietăţi cu valoare mai mare de 1 mil. lei şi venituri mai mari de 300 mii lei anual.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *