Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Preşedintele parlamentului Andrian Candu i-a solicitat guvernatorului Băncii Naţionale Dorin Drăguţanu să publice raportul companiei Kroll în urma investigaţiilor de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, potrivit Radio Chișinău.
Obținerea profitului de rînd cu evitarea pe cît posibil a riscului reprezintă coordonatele oricărui mediu economic de succes, în cadrul căruia informația cuprinsă în situațiile financiare este elementul central al procesului decizional.
Conform informaţiei publicate de Biroul Național de Statistică (BNS), în anul 2014, PIB-ul a înregistrat o creştere de 4,6 la sută comparativ cu anul 2013, fiind cu 4,8 puncte procentuale inferior celui din anul 2013, relatează Noi.md.
Agenția de rating Standard & Poor's (S&P) i-a retras luni Marii Britanii calificativul maxim «AAA», pe care l-a redus până la «AA», cu perspectivă negativă. Asta din cauza incertitudinilor generate de votul pentru ieșirea din Uniunea Europeană.
In urma ploilor abundente care au avut loc recent in Moldova au fost afectate zeci de gospodarii, au fost distruse sute de hectare de culturi agricole din mai multe localitati, iar zeci de autovehicule au fost inundate. Mai mult, numeroase persoane au suferit si traume fizice. Doar in municipiul Chisinau, pagubele provocate depasesc suma de 2,5 milioane de lei, potrivit autoritatilor locale.
În Republica Moldova, schimbarea valutei deteriorate poate fi problematică, fiind lăsată la latitudinea băncilor şi punctelor de schimb valutar. Nu există o prevedere legală care le-ar obliga să accepte pentru schimb bancnotele rupte, chiar şi contra unui comision bun. În aceste condiţii, singura soluţie care le rămâne moldovenilor este să păstreze valuta deteriorată pentru ocaziile când eventual vor călători în ţara de origine sau vor putea apela la cunoştinţele de peste hotare.
Primul pas. Conform prevederilor Legii contabilității nr.113 din 27.04.2007 (art. 24) și Regulamentului privind inventarierea, aprobat prin Ordinul Ministerului Finantelor nr. 60 din 29.05.2012 (p. 3, alin. 7), entitatea trebuie să efectuează inventarierea bunurilor materiale, în caz de incediu.
Angajații care au mai mult de 40 de ani obțin cele mai bune rezultate atunci când lucrează cel mult trei zile pe săptămână, arată un studiu citat de BBC. Studiul, realizat de un grup de cercetători în economie, se bazează pe analiza obiceiurilor de muncă și pe rezultatele testelor cognitive ale circa 3.000 de bărbați și 3.500 de femei de peste 40 de ani din Australia.
O recesiune în Europa ar putea duce la prăbuşirea zonei euro, în condiţiile în care moneda unică europeană ar sucomba turbulenţelor politice generate de un nou declin economic, avertizează banca elveţiană Credit Suisse, potrivit The Telegraph.
Expert-Grup a analizat contractul de achiziționare a lucrărilor de reparație a străzii Alecu Russo la etapele licitației și de execuție a lucrărilor. Specialiștii au identificat abateri importante în procesul licitației, care arată semne clare de aranjare a achiziției, dar și nereguli în execuția lucrărilor.
În Republica Moldova urmează să fie creat Registrul garanţiilor reale mobiliare. Acesta va încorpora mai multe registre, și anume: Registrul deţinătorilor de valori mobiliare nominative, Registrul deţinătorilor de valori mobiliare ale statului, Registrul proprietăţii intelectuale şi Registrul gajului, în partea ce ţine de înregistrarea gajurilor şi altor drepturi de garanție. O asemenea soluţie, precum se menționează într-un proiect de hotărâre a guvernului, expus pentru consultări publice, va asigura unificarea informaţiilor despre gajurile existente.
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei, în cadrul şedinţei din 26 martie 2015, a adoptat prin vot unanim următoarea hotărîre: se menţine rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 13.5 la sută anual
Direcția generală administrarea marilor contribuabili IFS teritoriale Inspectoratul Fiscal Principal de Stat cu referire la unele aspecte ce țin de aplicarea scutirii de accize a distilatelor obținute pe bază de vin comunică următoarele.Prin Legea pentru completarea unor acte legislative nr. 185 din 28 septembrie 2014 (Monitorul Oficial nr. 310-312/622 din 10.10.2014), Legea pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal a fost completată cu prevederi ce stabilesc scutirea de accize a distilatelor de vin produse în Republica Moldova la scoaterea din încăperea de acciz pentru utilizare în calitate de materie primă la producerea altor mărfuri, cu condiția că destinatarul dispune de autorizație de utilizator final al acestor distilate.
Anul 2014 a fost marcat de politici economice populiste, care s-au accentuat tot mai mult odată cu apropierea alegerilor parlamentare și care au fost deseori în detrimentul rațiunilor economice.
Privind realizarea unor măsuri ce țin de aplicarea scutirii de accize a distilatelor obținute pe bază de vin Inspectoratul Fiscal Principal de Stat cu referire la unele aspecte ce țin de aplicarea scutirii de accize a distilatelor obținute pe bază de vin comunică următoarele.
Care este modalitatea eliberării documentului primar cu regim special „Factură fiscală” în locul facturii fiscale retrase, în cazul corectărilor efectuate în documentele primare care justifică operațiunile de casă, bancare, de livrare și achiziție a bunurilor și a serviciilor (în cazul în care factura fiscală a fost eliberată cumpărătorului)? În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) al Legii contabilității nr. 113-XVI din 27.04.2007, corectări în documentele primare care justifică operațiunile de casă, bancare, de livrare și achiziție a bunurilor economice și a serviciilor nu se admit.
Operatorii aerieni din Moldova, dar și companiile care efectuează zboruri spre, din sau deasupra teritoriului Republicii Moldova vor fi obligați să asigure pasagerii, bagajele și mărfurile pe care le transportă. Asigurarea va trebui să includă decesul şi vătămările corporale cauzate de accidente şi pierderea, distrugerea sau daunele cauzate bagajelor şi mărfurilor.
Retragerile de capital din Canada înregistrează cel mai alert ritm din rândul ţărilor dezvoltate, în condiţiile în care boomul de un deceniu al sectorului petrolier al ţării este pe sfârşite şi niciun alt sector nu are puterea necesară pentru a deveni motorul de creştere a economiei acestei ţări, relatează Bloomberg.
Banca Mondială prognozează o scădere bruscă a creșterii economice în țările din Asia Centrală și Caucazul de Sud, dar și continuarea în 2015 a recesiunii economice în țările precum Republica Moldova, Ucraina și Belarus pe fondul crizei economice din Rusia și scăderii prețurilor la petrol.
În Monitorul Oficial de astăzi, 2 octombrie, a fost publicată Hotărîrea BNM nr. 2 din 24.09.2012, potrivit căreia începând cu 12 octombrie 2015, se pun în circulație, ca mijloc de plată, pe teritoriul Republicii Moldova, șapte bancnote modernizate cu valoarea nominală de 1 LEU, 10 LEI, 20 LEI, 50 LEI, 100 LEI, 200 LEI și 500 LEI conform Anexei „Caracteristicile bancnotelor modernizate", a prezentei hotărâri.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *