Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Angajații Serviciul Fiscal de Stat de comun cu cei de la Agenția Națională Transport Auto și Inspectoratul Național de Patrulare au descins astăzi, 30 august 2019, în mai multe locații și pe traseele naționale pentru a verifica conformarea transportatorilor auto de pasageri de pe rutele interurbane la legislația fiscală. Acțiunea face parte din cadrul operațiunilor ordinare desfășurate cu regularitate, care au drept scop combaterea activității ilicite și a evaziunii fiscale. Agenții de patrulare au tras pe dreapta autobuze şi microbuze ce transportă pasageri, iar angajații fiscali și cei de la ANTA au verificat dacă aceștia dispun de actele necesare pentru acest gen de activitate, dacă au eliberat bilete, dacă au înregistrat pasagerii în borderoul de evidență a biletelor și dacă nu au alte abateri de la legislație.
Persoanele juridice fondate de subiecții din jurisdicțiile care nu respectă standardele internaționale de transparență, persoanele juridice în componența cărora figurează, direct sau indirect, una sau mai multe persoane (fondatori, asociați, acționari, beneficiari efectivi) înregistrate sau cu reședință în astfel de jurisdicții, persoanele juridice înregistrate în Republica Moldova în cazul în care cotele de participare în capitalul social aparțin persoanelor juridice înregistrate în jurisdicțiile care nu respectă standardele internaționale de transparență nu vor fi admise la participare la proceduri de privatizare, parteneriat public-privat, achiziții publice și concesiuni.
Excelența Sa, ambasadorul SUA în Republica Moldova, domnul Dereck J. Hogan a efectuat o vizită la Serviciul Fiscal de Stat. Evenimentul a avut loc astăzi, 25 iulie 2019, scopul acestuia fiind consolidarea dialogului de parteneriat și asigurarea suportului Ambasadei SUA în realizarea reformelor guvernamentale. În cadrul întrevederii dintre Excelența Sa și conducerea SFS au fost abordate subiecte ce țin de continuitatea reformelor și angajamentul asumat în cadrul proiectelor inițiate.
În cadrul ședinței cabinetului de miniștri din 1 august, a fost aprobat avizul Guvernului asupra unei inițiative legislative înaintate de un grup de deputați, obiectivul căreia este anularea facilităților fiscale pentru activitățile din domeniul jocurilor de noroc, abrogarea normei ce stabilește restituirea TVA la investiții (cheltuieli) capitale efectuate în cadrul parteneriatului public-privat de interes național și a celei ce vizează scutirea de TVA fără drept de deducere a mărfurilor și serviciilor importate în cadrul proiectelor de parteneriat public-privat.
Statele de personal sunt importante în contextul respectării drepturilor și garanțiilor salariaților, documentul ar putea fi relevant și în situația în care un inspector sau un investitor ar dori să vadă profilul unei întreprinderi, cu reflectarea datelor ce țin de funcții, salarii etc., consideră reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care este și unul din autorii proiectului. În același timp, reprezentanții mediului de afaceri cred că reintroducerea acestei prevederi în Codul muncii ar reprezenta un element de birocrație, precum și va complica activitatea întreprinderii. Prevederile proiectului de lege privind modificarea Codului muncii au fost discutate în cadrul unei ședințe a Grupului de lucru privind reglementarea activității de întreprinzător.
Ministerul Finanțelor și Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) au lansat luni, 19 august, un nou modul de instruiri pentru specialiștii începători în finanțe publice din cadrul autorităților și instituțiilor publice, dedicat planificării bugetare și utilizării modulului Planificarea bugetară a Sistemului Informaţional de Gestionare a Finanţelor Publice (SIGFP) administrat de CTIF. Prezentă la evenimentul de deschidere a instruirilor, Secretarul de Stat al Ministerului Finanțelor, Tatiana Invanicichina, a subliniat necesitatea consolidării abilităților practice ale specialiștilor implicați în planificarea bugetară.
Ministerul Finanțelor își propune pentru anul viitor creșterea salariilor cu 6–10% pentru majoritatea angajaților, iar pentru o altă categorie de salariați, cum ar fi primari, directori și directori adjuncți de școală, pompieri, bucătari, militari, creșterile vor fi mai mari, cu 400-2500 lei. Despre aceasta a anunțat ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în cadrul Conferinței Macro 2019 – Atenuarea inegalităților: o precondiție fundamentală pentru o creștere economică durabilă, organizat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”.
Consolidarea platformei pentru examinarea proiectelor investiționale strategice, revizuirea și aplicarea moratoriului asupra Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție, eficientizarea activității de întreprinzător și promovarea competiției loiale prin revizuirea Legii cu privire la comerțul interior sunt câteva din acțiunile prevăzute pentru componenta Economie și infrastructură în Planul anual de acțiuni al Guvernului pentru anii 2019-2020, publicat astăzi în MO. Componenta economie și infrastructură include domeniile mediului de afaceri, administrării proprietății publice, securității și eficienței energetice, amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, transportului și infrastructurii și cel al tehnologiilor informaționale.
La importul dializatorilor de către parteneri în cadrul proiectelor de parteneriat public-privat (PPP) vor fi aplicate facilități fiscale și vamale. În Monitorul Oficial din 8 martie curent a fost publicat Ordinul Serviciului Vamal nr. 78-O din 21 februarie 2019 cu privire la completarea anexei nr. 11 la Ordinul nr. 346-O din 24.12.2019 ”Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea și completarea declarației vamale în detaliu”.
La determinarea numărului mediu scriptic trimestrial de salariați, subiecții impunerii cu taxa pentru amenajarea teritoriului nu au obligația de a include în efectivul de salariați persoanele aflate în concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani şi/ sau concediul suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 4 ani. Aceste și alte aspecte ce țin de determinarea obligației fiscale a taxei pentru amenajarea teritoriului sunt reflectate în articolul „Taxa pentru amenajarea teritoriului în cazul micșorării statelor de personal”, publicat în nr. (4(52)) al revistei „monitorul fiscal FISC.md”.
Comisia Europeană a publicat primul raport anual privind Mecanismul de Suspendare a Regimului de Vize, care evaluează de o manieră complexă şi detaliată nivelul de implementare a condițiilor aferente regimului fără vize cu Uniunea Europeană pentru ţările din Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic.
Peste 400 de elevi și studenți din Chișinău, Bălți, Cahul și Ungheni au participat, în ultimele două luni, la sesiunile de informare organizate de Banca Națională a Moldovei (BNM) în parteneriat cu Expert-Grup, care desfășoară în comun proiectul de educație financiară „Învață! Dă sens banilor”. În cadrul întrunirilor, a fost testat nivelul de cunoaștere, în rândul tinerilor, a domeniului financiar-bancar. Una dintre concluzii relevă că aceștia posedă anumite cunoștințe teoretice, mai puțin însă competențe și aptitudini practice. Participanții au menționat că gestionarea banilor este cel mai important subiect referitor la finanțele personale și că ar dori să își dezvolte cunoștințele și aptitudinile financiare.
La delegarea salariaților entităților, angajatorul este obligat să compenseze salariatului cheltuielile de călătorie tur-retur, cheltuielile de cazare, diurna, precum și cheltuielile ce țin de deplasare. Totodată, salariatului delegat, în baza documentelor justificative, urmează să i se restituie și cheltuielile pentru obținerea vizei, comisioanele și taxele bancare pentru schimbarea valutei străine, asigurarea medicală obligatorie în străinătate, taxele rutiere și alte cheltuieli specifice la plecarea salariatului cu transportul auto etc. Cine are dreptul de a fi delegat în deplasare, în baza căror documente urmează a fi delegat salariatul peste hotarele țării, care este termenul delegării, ce garanții sunt oferite de angajator în cazul delegării salariatului în deplasare?
La 21 ianuarie 2019, Banca Națională a Moldovei (BNM) a aderat la Memorandumul de cooperare încheiat între Autoritatea Bancară Europeană (ABE) și autoritățile de supraveghere bancară din unele țări ale Europei de Sud-Est. „Aderarea la Memorandumul cu ABE este un pas important al BNM în contextul realizării angajamentelor din Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană și al promovării reformelor din sectorul bancar în vederea fortificării cadrului de reglementare și supraveghere în conformitate cu standardele internaționale”, subliniază guvernatorul BNM, Octavian Armașu.
Ministerul Economiei și Infrastructurii a organizat un seminar de instruire pentru agenții economici din industria turismului privind Codul civil modernizat: pachetele de servicii de călătorie. Instruirea a fost dedicată tur-operatorilor și agențiilor de turism, precum și autorităților și instituțiilor implicate în aplicarea prevederilor legislației referitoare la contractul de servicii de călătorie și are drept scop explicarea normelor din Codul civil cu privire la acest contract, examinate prin prisma practicii internaționale, și evitarea interpretării duale a anumitor situații la crearea pachetelor de servicii de călătorie. Prezent la eveniment, șeful Direcției Politici Economice și Mediul de Afaceri, Vasile Vulpe, a menționat că acest eveniment se înscrie în lista acțiunilor desfășurate de MEI pentru a dezvolta și impulsiona domeniul turismului.
Opt Centre de Suport în Afaceri vor activa în regiunea de sud a țării, comunică Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Patru dintre acestea vor funcționa în cadrul consiliilor raionale din Căușeni (aici a avut loc evenimentul de lansare oficială a Centrelor, create în cadrul Proiectului european „Poarta de Sud a Moldovei deschisă pentru Promovarea Afacerilor și Investițiilor”), Cantemir, Basarabeasca și Taraclia. Alte patru sunt Incubatoare de afaceri, care își vor desfășura activitatea în Cahul, Leova, Cimișlia și Ștefan Vodă. Centrele vor oferi servicii de consultanță și vor sprijini potențialii antreprenori în procesul de lansare și dezvoltare a afacerii, vor contribui la dezvoltarea echilibrată și durabilă a Regiunii de Dezvoltare Sud.
Una din măsurile fiscale negociate cu FMI, care au ca scop asigurarea stabilității financiare este, după cum a fost anunțat anterior, anularea cotei reduse de TVA în mărime de 10% pentru sectorul HoReCa și revenirea la cota-standard 20%. În acest context, businessul din acest sector a solicitat Ministerului Finanțelor discuții suplimentare, care au avut loc marți, 29 iulie.
În curând va ieși de sub tipar nr. 5 (53) al P.P „monitorul fiscal fisc.md”, în care, tradițional, veți găsi informații importante, actuale și veridice pentru activitatea Dvs. În primul rând, în această ediție veți avea posibilitatea să aflați aspecte practice ale contabilității costurilor de producție și calcularea costului produselor fabricate. Articolul, elaborat de Ecaterina Cechina și Iuliana Țugulschi, este publicat în rubrica Contabilitate practică.
Ministerul Finanțelor a publicat în Monitorul Oficial de vineri, 23 noiembrie 2018, Ordinul cu privire la aprobarea Indicațiilor metodice privind particularitățile contabilității în procesul realizării parteneriatului public-privat. Indicațiile au fost elaborate în temeiul Legii contabilității și raportării financiare și în vederea reglementării specificului contabilității în procesul realizării parteneriatului public-privat.
În prima jumătate a anului viitor, Moldova va primi prima tranşă din asistenţa macrofinanciară a Uniunii Europene în mărime de 100 mil. euro. Anunţul a fost făcut de Comisarul UE pentru politici europene de vecinătate şi negocieri pentru extindere, Johanis Hahn, la o întrevedere cu jurnaliştii prezenţi la summitul Parteneriatul Estic de la Bruxelles.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *