Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Casa Naţională de Asigurări Sociale anunţă că a transferat 18,0 mil. lei pentru a doua tranșă pentru plata indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă. De asemenea, au fost transferaţi 24,0 mil. lei pentru plata pensiilor noi stabilite.
Anual, în al doilea semestru al anului de învățământ, instituțiile de învățământ profesional tehnic, în temeiul art. 67 din Codul educației al RM, organizează stagii de practică ale elevilor/ studenţilor în întreprinderi, instituţii şi alte organizaţii interesate în funcţionarea drept bază de practică. În conformitate cu pct. 13 și 15 din Regulamentul privind stagiile de practică în producție în învățământul profesional tehnic secundar (în continuare – Regulament), stagiile de practică în producție a elevilor se organizează și se desfășoară în baza Contractului privind efectuarea stagiului de practică în producție, încheiat între instituția de învățământ și unitatea economică.
Prin reglementările art. 214 din Codul administrativ1 (CA), legislatorul a stabilit ca garanție a asigurării legalității acțiunea de suspendare a executării actului administrativ individual contestat – întrerupere temporară a efectelor juridice produse de un act juridic. Suspendarea actelor administrative reprezintă o garanţie a asigurării legalităţii, ce intervine, însă, în cazuri de excepție, în situaţii limită, și are în vedere fie întreruperea temporară a producerii de efecte juridice (ceea ce înseamnă că actul era în vigoare), fie amânarea pentru o perioadă a producerii de efecte juridice.
Întreprinderea „X” nu este plătitoare de TVA și activează de 5 ani, având ca activitate de bază prestarea serviciilor de transportare a pasagerilor pe teritoriul țării, precum și servicii de comercializare a biletelor pentru transportul pasagerilor pe teritoriul țării (livrări scutite de TVA conform art. 103 alin. (17) din Codul fiscal) în valoare de 900 000 lei. Totodată, pe parcursul anului 2020 a mai obținut venit din vânzarea mărfurilor (livrări impozabile cu TVA) în valoare de 400 000 lei. Ce regim de impozitare urmează să aplice entitatea pentru anul 2021? Are oare aceasta dreptul de alegere a regimului de impozitare sau apare obligația de a se înregistra ca subiect al TVA?
Dreptul la pensie pentru limită de vârstă, pensie de dizabilitate și pensie de urmaș ar putea fi acordat și prin procură. Ieri, 8 iulie 2020, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea art. 31 din Legea privind sistemul public de pensii. Astfel, cererea de pensionare şi actele necesare vor fi depuse la organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliul beneficiarului de către reprezentatul desemnat prin procură.
Pentru actele sau faptele îndeplinite ori pentru omisiunea îndeplinirii unor acte sau fapte în exercitarea atribuţiilor conferite prin lege Băncii Naţionale a Moldovei, inclusiv pentru efectuarea operaţiunilor interne circumscrise exercitării acestor atribuţii, pornirea urmăririi penale împotriva membrului organului de conducere a BNM, reţinerea, aducerea silită, arestul și percheziţionarea acestuia nu pot avea loc decât la decizia Procurorului General, cu autorizarea unui complet format din 3 judecători din cadrul Curții de Apel Chișinău. Acţiunile procesuale în privinţa membrului organului de conducere a BNM, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, pot fi efectuate numai după emiterea ordonanţei de pornire a urmăririi penale.
Clasificatorul Ocupaţiilor din Republica Moldova (CORM) va fi aliniat la ISCO-08 și ESCO (Clasificarea Europeană a aptitudinilor/competențelor, calificărilor și ocupațiilor), iar Hotărârea Guvernului nr. 461/2013 privind aprobarea structurii Clasificatorului ocupaţiilor din Republica Moldova va fi abrogată. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale a elaborat proiectul unei noi hotărâri de Guvern, prin care este propusă aprobarea CORM. Acesta va conține zece grupe și 40 subgrupe majore, 127 grupe minore și 433 de grupe de bază. Documentul va fi examinat astăzi, 26 august 2020, în cadrul ședinței secretarilor de stat.
Concediul de odihnă este intervalul de timp în care salariatul e scutit de muncă în mod legal și în care primește remunerația bănească potrivită. Articolul 5 din Codul muncii (în continuare - CM) garantează dreptul la concediu de odihnă anual plătit tuturor angajaților. Astfel, orice salariat care lucrează în baza unui contract individual de muncă (CIM) sau deține o funcție publică în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public (în continuare - Legea nr. 158/2008) beneficiază de dreptul la concediu de odihnă anual plătit.
În cadrul sistemului „e-Factura” sunt situații în care Furnizorii emit facturi fiscale electronice și acestea nu parvin prin ciclul lung către Cumpărători. La indicarea codului fiscal al Cumpărătorului se afișează mesajul precum că contribuabilul nu utilizează sistemul „e-Factura”, deși acesta emite și recepționează facturi fiscale prin intermediul sistemului și facturile fiscale nu se afișează la Cumpărător în statutul „Finisate”, chiar dacă au fost remise de Furnizor prin ciclul scurt. În continuare explicăm cauza și pașii parcurși eronat de către utilizatorii sistemului „e-Factura”, fapt ce generează problema enunțată.
Persoana fizică în anul 2020 a obținut venit din salariu din care a fost reținut la sursa de plată impozit pe venit în mărime de 35 720 lei și venit din darea în chirie a unui imobil altei persoane fizice din care a achitat impozit pe venit pe parcursul anului în sumă de 2700 lei conform art. 901 alin. (31) din CF. Această persoană, deși nu are obligațiunea de prezentare a Declarației privind impozitul pe venit pentru anul 2020, dorește să se folosească de dreptul stabilit la art. 152 din CF să desemneze 2% din impozitul pe venit unei asociații de veterani, stabilită la art. 52 din CF. În asemenea caz, la determinarea sumei de la care pot fi desemnate 2% din impozit se utilizează întreaga sumă achitată de persoana fizică pe parcursul anului 2020 sau doar impozitul reținut din salariu?
În anul 2020 persoana fizică X (bunica) a donat un apartament unui nepot al său, iar valoarea indicată în contractul de donație constituie 450 000 lei. Imobilul respectiv a fost privatizat în anul 1995 cu suma de 5000 lei conform documentului ce atestă privatizarea. Apar în cazul dat anumite obligații fiscale privind impozitul pe venit la persoana X? Potrivit lit. b) alin. (1) art. 39 din CF, proprietatea privată nefolosită în activitatea de întreprinzător (în cazul dat, apartamentul) reprezintă activ de capital. Astfel, pentru a determina ce regim fiscal privind impozitul pe venit în cazul dat este corect de aplicat, urmează, din start, de stabilit dacă apartamentul dat, pentru persoana care a efectuat donația, reprezintă locuință de bază sau nu.
În această ediție a revistei „monitorul fiscal FISC.md” lansăm o rubrică nouă – „Resursele minerale”. Primul articol publicat în compartimentul dat ține de particularitățile contabilității la entitățile care desfășoară activitate de extracție a resurselor minerale prin prisma: • noțiunii privind resursele minerale; • costurilor de intrare a resurselor minerale; • criteriilor de recunoaștere a resurselor minerale în Moldova, conform Standardului Național de Contabilitate „Imobilizări necorporale și corporale”; • contabilității costurilor de explorare; • modului de constituire și contabilizare a cheltuielilor de refacere a terenurilor; • calculației costului resurselor minerale extrase.
Agenția Servicii Publice a publicat în MO de vineri, 24 iulie 2020, avizul prin care aduce la cunoștință lista persoanelor juridice radiate din oficiu din Registrul de stat al persoanelor juridice a căror activitate a fost suspendată. Totodată, ASP comunică că cererile și creanțele creditorilor pot fi depuse în termen de două luni la Departamentul înregistrare și licențiere a unităților de drept al Agenției Servicii Publice pe adresa: str. A. Pușkin 47, mun. Chișinău. Lista publicată conține denumirile a 968 de societăți comerciale, societăți cu răspundere limitată și întreprinzători individuali. Amintim, radierea este efectuată în baza prevederilor art. 261 din Legea nr.220-XVI privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali1.
Serviciul Fiscal de Stat va deveni posesorul și deținătorul Ghișeului unic de raportare - raportare.gov.md. Prevederea se conține în proiectul Regulamentului privind modul de funcționare și utilizare a Ghișeului unic de raportare, examinat în cadrul ultimei ședințe a secretarilor de stat și urmează a fi înaintat spre aprobare Cabinetului de miniștri. Operator tehnico-tehnologic al platformei va fi Instituția Publică „Centrul de Tehnologii informaționale în Finanțe". Conform documentului elaborat de Ministerul Finanțelor, funcția principala a Ghișeului unic de raportare constituie depunerea în format electronic de către persoanele juridice de drept public sau de drept privat, precum și persoane fizice, a rapoartelor în adresa instituțiilor de stat destinatare.
Dreptul la pensie pentru limită de vârstă, pensie de dizabilitate, pensie de urmaș ar putea fi acordat și prin procură. În acest sens, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat un proiect de lege pentru modificarea Legii privind sistemul public de pensii. Astfel, cererea de pensionare şi actele necesare vor fi depuse la organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliu de către reprezentatul desemnat prin procură.
Casa Naţională de Asigurări Sociale precizează unele aspecte ce țin de depunerea în mod electronic a cererii pentru reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă. Conform ultimelor date statistice ale instituţiei, prin intermediul bannerului „e-Cerere Reexaminare pensie” de pe pagina oficială a CNAS au fost depuse 4286 de cereri online din cele 10346 înregistrate către data de 6 ianuarie 2021. Pentru a fi acceptată spre examinare, cererea online completată de către solicitant urmează a fi completată corect, cu bifarea tuturor câmpurilor disponibile; solicitantul să fie beneficiar de pensie pentru limită de vârstă; să confirme stagiul necesar de cotizare pentru reexaminare după stabilirea dreptului la pensie;
Adoptarea Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice (Legea nr. 131/2015), inclusiv modificările ulterioare, au avut drept scop armonizarea cadrului legislativ în corespundere cu directivele europene, în deosebi cu prevederile Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26.02.2014 privind achiziţiile publice, oferind autorităţilor publice din RM oportunitatea introducerii de noi concepte şi abordări în domeniul achiziţiilor publice. Și anume, utilizarea fondurilor publice în mod eficient, prin generarea valorii pentru bani (value of money) de către sistemul de achiziţii, în detrimentul alegerii banale a celui mai mic preţ. Autorităților publice în acest sens, revenindu-le responsabilitatea de bază de alegere a celei mai bune oferte din punct de vedere tehnico-economic, care generează valoare economică autentică, şi nu doar executarea unei cheltuieli în limita bugetului planificat, aşa cum încă, în mare parte se mai percepe în prezent.
Pe agenda ședinței secretarilor generali din 20 august este inclus proiectul hotărârii cu privire la aprobarea proiectului de lege privind prevenirea pierderii și risipei alimentare. În anul 2015, Republica Moldova, împreună cu alte 192 de state membre ale ONU, s-a angajat să pună în aplicare Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030. Reducerea pierderilor și a deșeurilor alimentare reprezintă o țintă importantă a Obiectivului 12.3. de Dezvoltare Durabilă. Obiectivul dat prevede reducerea cu 50% a deșeurilor alimentare pe cap de locuitor pe plan mondial la nivelul comerțului cu amănuntul și al consumatorului până în 2030, precum și reducerea pierderilor alimentare la nivelul lanțurilor de producție.
Conform art.117 alin.(1) din Codul fiscal, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariţiei obligaţiei fiscale, stabilit prin art.108, cu excepţia cazurilor prevăzute de CF. Pentru livrările impozitate1 conform art.104 lit.a), eliberarea facturii fiscale nu este obligatorie. La moment pe teritoriul RM sunt în circulație 3 tipuri de facturi fiscale cu aceeași forță juridică, obligații/drepturi privind TVA:
Oricare persoană fizică - utilizator al internetului la accesarea navigatorului web (browser) „a fost atacat” de anunțurile pop-up (publicitate care iti sare în fața ochilor) cu reclama diverselor jocuri de noroc online. Mulți dintre utilizatori nu ezită să-și încerce norocul, dar nu toți cunosc care sunt diferențele dintre un joc de noroc care este desfășurat cu respectarea reglementărilor legale și unul care nu respectă prevederile legislației în vigoare ale Republicii Moldova cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc. În asemenea situații, nu toți cunosc cum pot aceste jocuri online să-i creeze probleme beneficiarului de câștig când se ajunge la impozitarea acestor venituri. În astfel de situații apar intrebări cu privire la corectitudinea declarării și achitării impozitului pe veniturile obținute de către persoanele fizice beneficiari ai câștigurilor din jocurile de noroc online.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *