Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a lansat oficial aeroglisorul, care va transporta pasageri și mărfuri între localitățile Molovata și Molovata Nouă, Corjova și Cocieri din raionul Dubăsari. Aeroglisorul poate transporta până la 40 de persoane. El a fost adus din Vladivostok, Rusia, și a costat $50 mii.
În Moldova se impune restricție temporară pentru circulația transportului de mare tonaj între orele 10.00 – 20.00. Potrivit unui ordin al MAI și MTID, circulația transportului de mare tonaj pe drumurile naționale cu acoperământ de asfalt este interzisă în cazul când temperaturile se ridică peste 30°C.
O cameră nouă pentru mamă și copil a fost deschisă în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău. Aceasta a fost complet renovată și modernizată.
Potrivit Biroului Național de Statistică, în luna iunie curent, în Moldova s-a atestat o deflație de 0,4%, iar în primul semestru curent inflația a atins nivelul de 4,8 la sută. Inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni, din iulie 2016 până în iunie 2017) a constituit 7,3%, inclusiv la: produse alimentare – 9,0%, mărfuri nealimentare – 4,2% şi servicii prestate populaţiei – 8,9%. În luna iunie 2016, a fost atestată o deflație de 0,3 la sută. În ianuarie – iunie 2016, inflația a fost zero, iar nivelul anual în perioada iunie 2015 – iunie 2016 a fost de 7,4%. Totodată, indicele preţurilor de consum (IPC) în iunie 2017 faţă de mai 2017 s-a redus cu 0,4 la sută.
Contribuabilii care conform legislației fiscale au obligațiunea completării și prezentării Declarației cu privire la impozitul pe venit conform formularului VEN12, aprobat conform Hotărîrii Guvernului nr.596 din 13.08.2012 (Publicat: 17.08.2012 în Monitorul Oficial Nr. 170-174, art Nr: 660, Abrogată prin Hotărîrea Guvernului nr.511 din 05.07.17, MO229-243/07.07.17 art.604), aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor ”Privind aprobarea formularului tipizat al Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru agenţii economici” nr. 153 din 22.12.2017 (Monitorul Oficial nr.451-463/2303 din 29.12.2017) pentru perioada anului 2017 au posibilitatea de a beneficia de anumite facilități fiscale prevăzute de legislația în vigoare la achitarea impozitului pe venit.
Pasagerii companiilor aeriene vor primi în continuare compensații pentru cursele întârziate. Autoritatea Aeronautică Civilă a a vizat negativ proiectul de Hotărâre de Guvern, propus de Ministerul Transporturilor privind anularea acestor recompense, se arată în comunicatul instituției.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor informează că, în prezent sunt intensificate acțiunile de control în scopul combaterii transportului ilicit de pasageri, în conformitate cu prevederile Planul Naţional de Acțiuni din 10 februarie 2016 „Privind combaterea traficului ilicit de pasageri în trafic internaţional peste frontiera Republicii Moldova”.
În luna iunie indicele prețurilor de consum, față de decembrie 2016, la nivel de țară, a constituit 104,8%. Informația a fost publicată de Biroul Național de Statistică în Monitorul Oficial nr. 244-251 din 14 iulie curent.
Ministerul Transporturilor își propune ca până la sfârșitul anului să demareze studiul de prefezabilitate privind reabilitarea Aeroportului Internațional Bălți-Ledoveni.
Toţi operatorii de taxi vor fi obligaţi să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu dizabilităţi care utilizează fotoliu rulant şi care va fi utilizat fără aplicarea unor taxe suplimentare. Hotărârea Guvernului ce prevede modificarea și completarea unor acte legislative în scopul eficientizării şi garantării sistemului de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi, conform prevederilor Convenţiei ONU privind drepturile acestor persoane, a fost publicată în Monitorul Oficial din 11 august 2017.
Întreprinderea de stat ”Registru Naval” și Instituția Publică „Căpitănia Portului Giurgiulești” vor fi comasate și vor creaAgenția Navală a Republicii Moldova , potrivit Legii privind modificarea și completarea Codului navigației maritime comerciale al RM, publicată în MO din 25 august. Tot în această ediție se regăsește Decretul prezidențial privind promulgarea documentului. Astfel, administrarea în domeniul transportului naval va fi efectuată de organul central de specialitate (Ministerul Economiei și Infrastructurii) prin intermediul Agenției Navale a Republicii Moldova, în limitele competențelor,care, în procesul de activitate, interacționează cu alte autorități ale administrației publice.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna iunie 2016 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1078,5 mii tone de mărfuri, cu 2,2% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 9,4% mai puţin în raport cu luna iunie 2015.
Pe parcursul lunii mai volumul mărfurilor transportate a crescut cu 42% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cea mai mare creștere a fost înregistrată de transportul aerian de mărfuri. În luna mai 2017 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 1,4 mil. tone de mărfuri, cu 42,8% mai mult în raport cu luna mai 2016. Transportul feroviar și rutier de mărfuri au avut o creștere de 46% și, respectiv, 42%.
În ianuarie-aprilie, întreprinderile de transport din Moldova au transportat aproape 3,77 mil. tone de mărfuri, ceea ce este cu 15,6% mai mult faţă de perioada similară a anului 2016. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, aproape două treimi din mărfuri au fost transportate cu transportul auto — 2,41 mil. tone, ceea ce este cu 9,3% mai mult decât în anul trecut.
Procesul politicii fiscale și vamale pentru anul 2018, care a început în luna februarie 2017 odată cu stabilirea principalelor obiective, parcurgând prin etapele de elaborare, consultare, definitivare, expertizare, aprobare, s-a materializat prin adoptarea în lectură finală de către Parlament și, respectiv, prin promulgarea de către Președintele Republicii Moldova a Legii cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15 decembrie 2017 (în continuare – Lege).
Un nou Acord în domeniul transportului internațional rutier de mărfuri și pasageri va fi semnat între Republica Moldova și Federația Rusă. Hotărârea Guvernului nr. 319 din 24 mai curent privind aprobarea texului acestuia a fost publicată în Monitorul Oficial din 26 mai 2017.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna martie 2017 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni din aprilie 2016 până în martie 2017) a constituit 5,1%, inclusiv la: produse alimentare – 5,0%, mărfuri nealimentare – 5,2% şi servicii prestate populaţiei – 5,1%.
Acordul interguvernamental privind transporturile rutiere internaționale de pasageri și mărfuri, semnat pe 19 mai între Republica Moldova și Elveția, își propune eficientizarea relațiilor de colaborare dintre cele două țări în domeniul transportului rutier.
În luna martie 2017 inflaţia anuală, pentru perioada aprilie 2016 — martie 2017, a constituit 5,1%, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *