Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Astăzi în Republica Moldova nu există concediu paternal plătit acordat taților la nașterea copilului, deși acest concediu este o practică frecvent întâlnită în Uniunea Europeană. În prezent, există o inițiativă legislativă aprobată de Guvern a Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, care include propuneri de modificări ale Codului Muncii; aceasta inițiativă este acum transmisă spre examinare Parlamentului.
Analiza practicii internaționale denotă faptul, că utilizarea documentelor primare cu regim special în calitate de formular imprimat pe hîrtie cu însemne de protecție, reprezintă mai degrabă o excepție decît o regulă generală. Astfel, în Republica Slovacă, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Norvegia, Kazahstan, Suedia, Marea Britanie, Polonia, Austria, Germania, Italia, Cehia, Lituania, Latvia, România se utilizează formulare (invoice-uri) imprimate de către entități, fiind stabilite anumite cerințe privind informația care urmează a fi reflectată în acestea, fără a stabili cerințe în partea ce ține de semnele de protecție pentru hîrtie.
Certificarea produselor textile și promovarea acestora pe piața europeană, prevederile Convenției Pan Euro Med în domeniul textilelor și statutul de agent economic autorizat au fost principalele subiecte discutate în cadrul ședinței comitetului pentru Antreprenoriat în Industrie, ce a avut loc marți, 14 iulie la sediul Camerei de Comerț și Industrie.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Veniturile acumulate la bugetul public naţional — 20,8 miliarde, în șase luni. Fiscul a adunat mai mult de jumătate În primul semestru al anului 2015, la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă totală de 20,790 miliarde de lei, cu 246,2 milioane de lei mai puțin sau la nivel de 98,8 la sută față de sarcinile stabilite pe perioada de gestiune.
Un grup de oameni de afaceri din Republica Moldova se vor afla, începînd de astăzi şi pînă pe 13 iunie, într-o misiune economică la Milano, Italia, unde vor vizita Expoziţia Mondială, care se desfăşoară în perioada 1 mai – 1 octombrie curent. Din delegaţie fac parte reprezentanţi a 15 companii din industria de agroprocesare şi cea textilă, informează Moldpres.
Un proiect de lege privind ratificarea Acordului de finanțare dintre RM și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare(BIRD), semnat la 15 aprilie 2015 în vederea realizării proiectului de îmbunătățire a eficienței sectorului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău a aprobat guvernul.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Ministrul Economiei, Stephane Bride, a avut o întrevedere de lucru cu ambasadorul Suediei în Moldova Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, a avut o întrevedere de lucru cu Ingrid Tersman, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Suediei în Republica Moldova, care-și încheie mandatul diplomatic în țara noastră.
Lipsa cadrelor specializate pe piața muncii, descrepanța dintre cererea angajatorilor și oferta sistemului educațional, dar și metodele de interacțiune dintre sectorul real și autoritățile centrale sunt problemele discutate în cadrul ședinței Comitetului pentru Antreprenoriat în sfera Serviciilor al Camerei de Comerț și Industrie, care s-a întrunit joi, 25 iunie curent.
Un grup de companii moldovenești se află într-o misiune de afaceri în țările baltice, în perioada 18 — 22 mai curent, cu scopul de a descoperi noi piețe de desfacere pentru producția autohtonă și a cunoaște experiența acestor țări în procesul de integrare economică cu Uniunea Europeană.
Primul forum de afaceri la Pavilionul Moldovei în cadrul Expoziției Mondiale Milano 2015 a fost organizat marți de Camera de Comerț și Industrie. La acesta au participat 15 companii moldovenești din agro-procesare și din domeniul textilelor, precum și o serie de companii italiene, care s-au arătat interesate de produsele moldovenești, dar și de posibilitatea de a investi în diverse domenii, inclusiv eficiența energetică și sursele de energie regenerabilă.
Peste 200 de agenți economici din domeniul industriei textile și a celei de agro-procesare s-au documentat asupra beneficiilor și avantajelor implementării Sistemelor de Management a Calității în cadrul întreprinderilor, dar și despre schemele de certificare internațională care pot asigura calitatea și competitivitatea producătorilor atât pe piața locală, cât și pe cea internațională.
Elveţienii, deja printre cei mai bogaţi oameni din lume, au respins ieri prin referendum propunerea de a introduce cel mai mare salariu minim pe economie la nivel mondial, de 4.000 de franci elveţieni (3.200 de euro), prima astfel de plasă de siguranţă socială din istoria ţării, dând câştig de cauză proprietarilor de afaceri care susţin că o astfel de măsură i-ar scoate din business, ar mări şomajul, ar face mai dificil pentru tineri să-şi găsească un loc de muncă şi ar majora preţurile.
Comisia Europeană (CE) a plasat Italia pe lista statelor monitorizate pentru dezechilibre economice, din cauza îndatorării ridicate a statului şi competitivităţii scăzute, şi a avertizat Franţa că va rata ţinta de deficit bugetar dacă nu ia măsuri. Executivul UE a analizat economiile a 17 state UE despre care consideră că sunt afectate de dezechilibre economice. Regulile UE prevăd că dacă dezechilibrele sunt considerate excesive într-o ţară, aceasta trebuie să adopte măsuri de remediere a situaţiei suab supravegherea Comisiei sau riscă să fie amendată, scrie Reuters.
În luna mai se împlinește exact un an de cînd ați preluat funcția de Șef al IFPS. Spuneți-mi, Vă rog, cu ce sentimente ați revenit în această funcție după atîția ani? Am parcurs, în primul rînd, sentimente de neliniște, conștient de faptul că îmi asum riscurile de a gestiona un domeniu de o importanță vitală pentru statul nostru. În condițiile în care realitățile social-politice și economice au avansat enorm, activitatea fiscului mai rămînea ostatic al unor vremuri trecute. Necesitatea de a adapta sistemul la rigorile timpului dicta acțiuni energice, pe alocuri chiar radicale, și, evident, aveam anumite îndoieli dacă avem capacități suficiente pentru a evoluționa.
Cetăţenii Republicii Moldova pot urmări proiectele desfăşurate pe banii Uniunii Europene. Ambasada Marii Britanii la Chişinău a sprijinit publicarea primului album cu fotografii „Proiectele Uniuni Europene în Moldova”, în limbile română şi rusă, care ilustrează 19 proiecte realizate în ţară cu sprijinul UE. Detalii despre aceste proiecte, dar şi despre altele, pot fi găsite şi pe pagina electronică, lansată împreună cu albumul foto – www.euprojects.md, transmite Ipn.
În 2014, SUA (515,6 miliarde de euro) şi China (467,3 miliarde de euro) au continuat să fie principalii parteneri comerciali ai Uniunii Europene, la mare distanţă aflându-se Rusia (285,1 miliarde de euro) şi Elveţia (236,9 miliarde de euro), potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Oficiul european de statistică Eurostat.
Acordul de Colaborare dintre Agenția Fiscală Suedeză şi Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, semnat pentru o perioadă de trei ani, vine să ofere un suport puternic eforturilor de eficientizare și modernizare a Serviciului Fiscal de Stat, printr-un eficient transfer de experiență și practici către autoritatea fiscală din Republica Moldova, s-a menționat astăzi în cadrul unei întrevederi a experților pe termen scurt, Per Hagman și dna Ulrika Liw, cu reprezentanții IFPS, experții suedezi aflându-se în Moldova într-o misiune de lucru cu tematica ,,Prețurile de transfer”.
Reprezentanţi ai circa 1300 de companii din Moldova au fost instruiţi pentru a beneficia din plin de oportunităţile Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE, în cadrul Proiectului ”DCFTA. Informarea şi consolidarea capacităţilor agenţilor economici”, finanţat de Guvernul Suediei prin intermediul Corporaţiei Financiare Internaţionale şi implementat de Camera de Comerţ şi Industrie şi Asociaţia Businessului European.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики BNM: Demisia Guvernului a contribuit la deprecierea leului, cu toate că au fost premise de apreciere În luna iunie 2015, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenţilor economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 120.1 %. Astfel, deși au existat premise de apreciere, moneda națională s-a depreciat, inclusiv pe fondul incertitudinii politice induse de demisia Guvernului.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *