Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Cei care intenționau să inițieze lucrări de reparație în locuințe ori să-și construiască o casă vor trebui să-și revadă bugetele. Materialele de construcţie s-au scumpit, în medie, cu 10 la sută, din cauza deprecierii leului în raport cu euro și dolarul.
Depreciera leului este cauzată de factori externi, de situația din regiune – a menționat guvernatorul BNM Dorin Drăguțanu într-o conferință de presă. Drăguțanu a spus că sunt anumiți factori fundamentali, care nu pot fi eliminați prin măsuri administrative, aplicate de BNM în calitate de regulator al pieței valutare.
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) consideră că nu există temei pentru revizuirea hotărârilor sale din 17 -18 iulie 2015 cu privire la aprobarea tarifelor pentru distribuția și furnizarea energiei electrice și a tarifului pentru serviciul de transport al energiei electrice.
Conform informaţiei publicate de Biroul Național de Statistică (BNS), în anul 2014, PIB-ul a înregistrat o creştere de 4,6 la sută comparativ cu anul 2013, fiind cu 4,8 puncte procentuale inferior celui din anul 2013, relatează Noi.md.
Banca Naţională a Moldovei a anunţat pentru marţi un curs de 17.0778 de lei pentru un dolar SUA, faţă de cotaţia de ieri de 16.8675 de lei pentru un dolar. Moneda naţională a trecut peste un nou prag psihologic, pe fondul unui trend regional nefavorabil şi aprecierii dolarului ca urmare a creşterii peste aşteptări a economiei Statelor Unite.
Italia a mandatat băncile să gestioneze vânzarea unor obligațiuni guvernamentale cu scadența la 50 de ani, alăturându-se statelor europene care profită de pe urma dobânzilor scăzute, iar nivelul datoriei țării este extrem de ridicat.
„Nu voi fi original spunînd că și în Moldova prețul de comercializare a producției depinde de conjunctura de pe piață. Deprecierea monedei naționale, de asemenea, a fost unul dintre factorii ce au provocat creșterea prețului la zahăr pe piața internă”, a explicat pentru NOI.md spicherul administrației companiei moldo-germane „Sudzucker Moldova”, Alexandru Koss.
Prin vînzarea abundentă de valută la sfîrşitul săptămînii trecute, Banca Naţională a Moldovei (BNM) a contribuit la stabilirea în ziua de luni a „liniştii” pe piaţa valutară. Dealerii unor bănci au relatat agenției «Infotag» că luni nu s-a observat vreo dorinţă semnificativă nici de a cumpăra, nici de a vinde valută.
În Republica Moldova cererea la valută depășește de peste două ori oferta, pe fundalul reducerii volumului exportului și a remitențelor de peste hotare, precum și scăderea mai mică a importului față de estimările anterioare. Informația a fost comunicată jurnaliștilor de directorul Departamentului operațiuni valutare al Băncii Naționale a Moldovei, Lucia Hadîrcă, care a menționat că actuala situație de pe piața valutară și deprecierea continuă a leului sînt cauzate anume de acești factori fundamentali, informează NOI.md.
Aprecierea monedei unice europene față de dolarul SUA este una temporară și reprezintă o reacție excesivă a investitorilor, după ce Banca Central Europeană (BCE) a decis joi extinderea programului de relaxare și reducerea dobînzii la depozitele bancare, spun experții solicitați de Moldpres.
În temeiul art. 11 alin. (2) din Legea contabilității nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 27-34, art. 61) și punctului 9 subpct. 11) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcționarea Ministerului Finanțelor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 696 din 30 august 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 329-801, art. 801) şi în conformitate cu prevederile Codului fiscal nr. 1136-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediție specială din 8 februarie 2007) și punctului 3 din Hotărîrea Guvernului nr. 294 din 17 martie 1998 cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 406-II din 23 decembrie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 30-33, art. 288), cu modificările şi completările ulterioare,
Acest lucru este prevăzut de Prognoza bugetară pe termen mediu (2017-2019), publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, PIB-ul Moldovei va creşte în 2017 cu 3% (până la 142,8 mld. lei), în 2018 – cu 3,5% (până la 155,3 mld. lei), în 2019 – cu 3,5% (până la 169,2 mld. lei). Inflaţia medie anuală în următorii trei ani va oscila între 4,4% şi 5%.
Serviciul Fiscal de Stat aduce la cunoștința contribuabililor că, din 03 februarie curent, au fost introduse prețuri noi la formularele tipizate de documente primare cu regim special (inclusiv facturi şi facturi fiscale), majorarea fiind condiționată de deprecierea leului moldovenesc în raport cu principalele valute. Preţurile noi pot fi vizualizate nemijlocit în cadrul serviciului „Comanda on-line a formularelor tipizate”.
În august piaţa valutară a fost remarcată de doi factori semnificativi: înviorarea considerabilă a circulaţiei valutei în numerar, vândută de populaţie, precum şi scăderea volumului vânzărilor de valută prin virament, din cauza vacanţei de vară.
În trezorerie de stat s-au acumulat peste 150 de mil. de lei, destinate achitării subvenţiilor în agricultură pentru 2015. Preşedintele Uniunii republicane Uniagroprotect, Alexandru Slusari, a comunicat corespondentului „Infotag” că aceste resurse financiare liber pot fi folosite pentru achitarea subvenţiilor promise de stat fermierilor pentru anul 2015.
Şase companii petroliere au notificat Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) despre majorarea preţurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei şi motorinei cu 3,6% – 9,1% sau în medie cu un leu per un litru de benzină cu cifra octanică A-95 şi 98 de bani la motorină, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă remis de ANRE.
Documentul a fost propus pentru consultări publice până la 11 noiembrie. Proiectul a fost elaborat în baza modificărilor operate la legea privind reglementarea valutară, care prevăd modificarea cadrului legal existent aferent unităților de schimb valutar, pentru asigurarea unui grad mai mare de protecție a clienților acestora din rândul persoanelor fizice.
Caracteristica, modul de recunoaştere şi evaluare a elementelor de activ Imobilizări necorporale şi mijloace fixeImobilizările necorporale şi corporale se recunosc iniţial pe obiecte de evidenţă al căror nomenclator este stabilit de directorul entităţii cum prevede pct. 5 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale". Mijloacele fixe cuprind imobilizările corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora depăşeşte plafonul valoric prevăzut de legislaţia fiscală conform pct. 4 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale". De asemenea durata de utilizare a acestor bunuri trebuie să fie mai mare de un an. Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că mijloacele fixe cuprind imobilizările corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora depăşeşte pragul de semnificaţie stabilit de entitate, indicînd mă¬rimea concretă, de exemplu, 10 000 lei, 15 000 lei sau o altă sumă. Din practica entităţilor autohtone se poate constata că contabilii entităţilor nu practică această variantă admisibilă, din motivul apariţiei necesităţii recalculării în scopuri fiscale a uzurii mijloacelor fixe, a căror valoarea este peste 6 000 lei pînă la pragul de semnificaţie de exemplu 10 000 lei. Evaluarea ulterioară a imobilizărilor necorporale şi corporale se efectuează la valoarea contabilă, care potrivit SNC „Imobilizări necorporale şi corporale" costul de intrare sau costul corectat al obiectului de evidenţă diminuat cu amortizarea şi pierderile din depreciere acumulate. Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că evaluarea ulterioară a imobilizărilor necorporale şi corporale se efec¬tuează în baza modelului reevaluării potrivit pct. 75 din IAS 38 „Imobilizări necorporale" şi pct. 31 din IAS 16 „Imobilizări corporale". Duratele de utilizare a imobilizărilor necorporale şi corporale se stabilesc în funcţie de modelul utilizării acestora şi sînt prezentate în procesele-verbale de primire-predare pct. 20 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale". Aceste durate de utilizare sunt stabilite în baza Catalogului de mijloace fixe şi activelor nemateriale nr. 338 din 21.03.2003. Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că duratele de utilizare a imobilizărilor necorporale şi corporale se stabi¬lesc prin ordinul conducătorului (directorului) entităţii. Aferent mijloacelor fixe mai trebuie de indicat şi informaţia aferentă valorii reziduale. Dacă valoarea reziduală a mijloacelor fixe este nesemnificativă şi se consideră nulă (pct. 20 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale"). Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este că valoarea reziduală a mij¬loacelor fixe se stabileşte pe obiecte de evidenţă şi se reflectă în procesele-verbale de primire-predare a mijloacelor fixe. Un moment important care trebuie reflectat în subcompartimentul „Imobilizări necorporale şi mijloace fixe” se referă la metoda de amortizare utilizată la imobilizări necorporale şi mijloacelor fixe, care poate fi metoda liniară (pct. 22 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale"). Variante admisibile care pot fi stipulate în politici contabile sunt amortizarea imobilizărilor necorporale şi mijloacelor fixe se calculează prin: metoda unităţilor de producţie; metoda de diminuare a soldului cu majorarea ratei (normei) uzurii liniare de două ori (sau în altă mărime stabilită de entitate) (pct. 25 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale"). Trebuie să fie indicată şi perioada începerii calculului amortizării. Astfel amortizarea imobilizărilor necorporale şi mijloacelor fixe se calculează începînd cu prima zi a lunii care urmează după luna transmiterii acestora în utilizare (pct. 28 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale"). Variantă admisibilă care poate fi stipulată în politici contabile este amortizarea imobilizări¬lor necorporale se calculează începînd cu data transmiterii acestora în utilizare. În cazul existenţei activelor imobilizate la care nu se calculează amortizarea acestea trebuie de indicat tipurile de imobilizări necorporale şi corporale pentru care nu se calculează amortizarea (pct. 48 şi 61 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale"). Costurile de reparaţie, întreţinere a mijloacelor fixe şi de ieşire a acestora se înregistrează ca cheltuieli curente (pct. 65 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale"). Variante admisibile care poate fi stipulată în politici contabile este că costurile de reparaţie, întreţinere şi de ieşire a mijloacelor fixe: se înre¬gistrează ca cheltuieli anticipate, cu deconta¬rea ulterioară la cheltuieli curente conform metodei liniare (sau în altă bază raţională stabilită de entitate);costurile de ieşire a mijloacelor fixe se decontează pe seama provizionului constituit anterior.
Obținerea profitului de rînd cu evitarea pe cît posibil a riscului reprezintă coordonatele oricărui mediu economic de succes, în cadrul căruia informația cuprinsă în situațiile financiare este elementul central al procesului decizional.
„Este o pură întîmplare că marți la magazinele noastre a fost înregistrat un flux mai mare de cumpărători ca de obicei. Acest lucru nu are nicio legătură cu prăbușirea valutei naționale în raport de dolarul și moneda euro”, a declarat pentru NOI.md șeful Serviciului de presă al rețelei de magazine „Metro”, Vadim Rotaru.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *