Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În Monitorul Oficial de vineri, 28 octombrie 2016, a fost publicată Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 207 din 29 iulie 2016 prin care unitatea convenţională a fost majorată în Codul penal, Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă de la 20 lei la 50 lei.
La inițiativa Ministerului Economiei, a fost lansat Grupul de coordonare de nivel înalt pentru piața energetică și interconectările sistemelor energetice, care are drept scop susținerea Republicii Moldova în implementarea proiectelor de dezvoltare a sistemului electroenergetic național. Parteneri ai autorităților naționale în acest proiect sunt Banca Mondială, Comisia Europeană, Comunitatea Energetice, BERD, BEI, USAID, România și Suedia.
Parlamentul urmeză să ratifice joi, 9 iulie, al treilea protocol adițional la Acordul prin care România și-a asumat să ofere asistență nerambursabilă Republicii Moldova în valoare de 100 de milioane de euro.
Informația privind aspectele fiscale trezește un interes viu și discuții constructive între tineri antreprenori, care doresc să-și onoreze obligațiile față de stat și reprezentanții organelor de resort. Acest fapt, din nou, a fost demonstrat în cadrul celui de-al IV-lea eveniment din acest an, al proiectului Business Practicum, la subiectul “Impozite şi taxe la stat. Restituirea T.V.A. ”.
Rezultatele financiare ale societăţilor de asigurări confirmă stagnarea acestui segment al pieţei de capital din Moldova. După cum a relatat într-un interviu exclusiv pentru „Infotag” directorul general al societăţii de asigurări Moldasig, Vitalie Bodea, segmentul pieţei de asigurări aşa şi rămâne, nu se produc careva schimbări calitative sau cantitative.
Guvernul Germaniei este dispus să aloce, în următorii ani, 800 mii de euro pentru infrastructura Republicii Moldova, prin intermediul Băncii Germane pentru Reconstrucție (KfW).
Expert-Grup a analizat contractul de achiziționare a lucrărilor de reparație a străzii Alecu Russo la etapele licitației și de execuție a lucrărilor. Specialiștii au identificat abateri importante în procesul licitației, care arată semne clare de aranjare a achiziției, dar și nereguli în execuția lucrărilor.
Potrivit experților imobiliari, nici criza sau situația precară din sistemul bancar nu afectează oferta pe piața imobiliară, iar moldovenii continuă să achiziționeze apartamente. Conform datelor statistice, realizate de către Agenția Imobiliară și Expertize, Euro Imobil, prima jumătate a anului curent nu înregistrează mari schimbări în ceea ce privește piața imobiliară autohtonă.
Angajatorii din R. Moldova vor trebui să asigure o serie de condiţii minime de securitate şi sănătate în muncă pentru lucrul la calculator, începând cu 1 ianuarie 2017. O hotărâre în acest sens a fost publicată la 8 iulie curent în Monitorul Oficial.
În perioada între edițiile a 2-a și a 4-a ale revistei noastre, prin legea nr. 138 din 17 iunie 2016, au fost aprobate schimbări la Codul fiscal și, totodată, au fost aprobate și publicate Legea bugetului de stat pentru anul 2016 nr. 154 din 01.07.2016, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 nr. 156 din 01.07.2016 și Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2016 nr. 157 din 01.07.2016.
Republica Moldova a înregistrat rezultate bune privind reducerea sărăciei și încurajarea prosperităţii împărtășite, dar, factorii principali care au contribuit la îmbunătăţirea situaţiei în trecut par să implice acum un rol mult mai limitat, este menţionat în noul Raport al Băncii Mondiale privind sărăcia în Republica Moldova.
Consiliul directorilor executivi al Băncii Mondiale a aprobat o finanţare adiţională de 2 milioane dolari pentru Republica Moldova în cadrul proiectului Managementul dezastrelor şi riscurilor climatice. Banii sunt pentru a susţine capacitatea Serviciului Hidrometeorologic de Stat de a prognoza vremea adversă şi va îmbunătăţi capacitatea generală a ţării de pregătire şi răspuns la dezastrele naturale, transmite Ipn cu referire la un comunicat de presă al Băncii Mondiale.
În acest articol ne-am propus să totalizăm, sistematizăm și analizăm prevederile legale cu privire la diferite aspecte ale impozitului pe venit reținut la sursa de plată. Astfel, subiectul articolului va fi abordat prin două module: impozitul pe venit reținut din salariu și impozitul pe venit reținut din alte plăți decât salariul.
În perioada ianuarie – martie curent, numărul utilizatorilor de Internet mobil în bandă largă (prin rețelele 3G, 4G și prin modemuri/carduri/USB – acces dedicat) a crescut, față de finalul anului 2015, cu mai bine de 53,9 mii (+3,7%) și a depășit pragul de 1,5 mil., traficul de Internet generat de aceștia a sporit, față de primul trimestru al anului 2015, cu 25% și a alcătuit 12 mil. 88 mii GB, iar volumul de vânzări a serviciilor respective s-a majorat cu 22,8% și a însumat peste 163,9 mil. lei.
În procesul de elaborare şi furnizare a produselor şi serviciilor IT de importanţă naţională, aplicarea standardelor de calitate şi securitate a informaţiilor capătă o valoare deosebită, reieşind din directivele de modernizare stabilite în Republica Moldova.
Dând curs solicitărilor parvenite din partea mai multor mijloace media, doamna Armine Khachatryan, Reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional (FMI) în Republica Moldova, a răspuns la un șir de întrebări adresate de jurnaliști, ce vizează sectorul financiar, politica bugetar-fiscală și economia reală. Răspunsurile oferite explică mesajele transmise de FMI și concluziile vizând situația economică a Republicii Moldova pe parcursul ultimului an.
Veniturile companiilor de telefonie mobilă din vânzarea serviciilor respective au crescut, faţă de anului 2014, cu mai bine de 61,8 mil lei (+1,8%) şi a atins cifra de 3 mld 539,3 mil lei.
Compania ucraineană „T.B. Fruit” intenționează să investească, în acest an, 7-9 milioane de euro în finalizarea construcției fabricii de concentrat de mere din Parcul Industrial „Edineț”, al cărui rezident este.
Intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, Noul Cod fiscal a adus o serie de schimbări, notabila fiind și cea cu privire la posibilitatea oferită angajatorilor de a-și stimula angajații cu alte tipuri de avantaje, pe lângă cadourile în bani sau în natură, care nu se impozitau, acordate în beneficiul copiilor (de Paste, 1 iunie, Crăciun, sărbători de aceeași natură ale altor culte religioase) și angajatelor (de 8 martie).
Interviu exclusiv al fostului şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), Ion Prisăcaru, acordat corespondentului agenţiei «Infotag», Vladimir Sidorenco. Partea I. «Inovaţiile fiscale» – cum pot fi administrate «I»:: Domnule Prisăcaru, ce credeţi despre proiectele politicii bugetar-fiscale şi bugetului de stat pentru anul 2016?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *