Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Sărbătorile profesionale nu sunt zile oficiale nelucrătoare în RM și se sărbătoresc fără suspendarea activității de muncă. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la instituirea 50 de sărbători profesionale ale salariaţilor din RM. Respectiv și în zilele de sărbătoare nelucrătoare în temeiul alin. (2) art. 111 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 154-XV din 28.03.2003 (Lege nr.154/2003) se admit lucrările în unităţile a căror oprire nu este posibilă în legătură cu condiţiile tehnice şi de producţie, lucrările determinate de necesitatea deservirii populaţiei, precum şi lucrările urgente de reparaţie şi de încărcare-descărcare.
Potrivit Legii cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative nr. 138/2016 au fost operate modificări la Codul fiscal (CF) (Legea 138/2016), fiind completat cu Titlul VI1 „Impozitul pe avere”. Conform art. 2871 din CF, Impozitul pe avere reprezintă impozitul aplicat asupra averii contribuabilului sub formă de bunuri imobiliare cu destinație locativă, inclusiv căsuțele de vacanţă (cu excepția terenurilor) (bunuri imobiliare cu destinație locativă), în cazul în care acestea satisfac condițiile specificate în CF.
În cadrul ședinței Guvernului din 27 noiembrie curent a fost aprobat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Proiectul, pe lângă acordarea premiului anual bugetarilor, mai prevede și ajustarea claselor de salarizare. După cum a menționat ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, se propune unificarea claselor de salarizare pentru profesori, învățători, educatori, în total fiind vorba de 25560 unități de personal. Ca urmare, salariul pentru aceste unități, luând în considerare și majorarea valorii de referință, va crește de la 750 până la 980 lei lunar.
Conform art. 6 alin.(1) din Legea cu privire la arbitraj nr. 23 din 22.02.2008 (Legea nr. 23/2008), arbitrajul este o instituţie învestită cu funcţia de a soluţiona litigii care apar între persoane fizice și/sau juridice. Potrivit art. 1 alin.(2) din Legea nr. 23/2008, arbitrajul poate decide asupra unui litigiu care a apărut din raporturile de drept civil, în sens larg dintre părţile cu capacitate deplină de exerciţiu, dacă litigiul a fost trimis, cu acordul părţilor, spre soluţionare în arbitraj, cu excepţia litigiilor în materii în care legea nu permite soluţionarea lor pe calea arbitrajului.
Pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru a fost creat, în baza Hotărârii Guvernului nr. 416 din 21 august 2019 pentru modificarea HG nr.631/2011 cu privire la Consiliul Economic, un nou Grup de lucru. Acesta exercită și funcția de Consiliu consultativ pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) și va oferi suport și consultanță sectorului IMM. În cadrul ședințelor Grupului de lucru vor fi abordate cele mai stringente probleme cu care se confruntă sectorul și vor fi propuse soluții pentru depășirea acestora. Grupul de lucru are caracter permanent și va fi condus de ministrul Economiei și Infrastructurii.
O simplă analiză a procedurilor de achiziții publice, în special a celor de lucrări, scoate în evidență faptul că numărul de operatori economici care au decis să depună o ofertă scade cu cât complexitatea lucrărilor, inclusiv valoarea estimată a acestora este mai mare.
Prin fuzionarea Inspectoratului Ecologic de Stat și a Serviciului Piscicol va fi creat Inspectoratul pentru Protecția Mediului, în contextul reformei instituțiilor abilitate cu funcţii de control de stat și va exercita controlul activităţilor ce tin de toate domeniile de mediu. În Monitorul Oficial din 22 iunie a fost publicat Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului pentru Protecția Mediului,
Adoptarea Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice (Legea nr. 131/2015), inclusiv modificările ulterioare, au avut drept scop armonizarea cadrului legislativ în corespundere cu directivele europene, în deosebi cu prevederile Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26.02.2014 privind achiziţiile publice, oferind autorităţilor publice din RM oportunitatea introducerii de noi concepte şi abordări în domeniul achiziţiilor publice. Și anume, utilizarea fondurilor publice în mod eficient, prin generarea valorii pentru bani (value of money) de către sistemul de achiziţii, în detrimentul alegerii banale a celui mai mic preţ. Autorităților publice în acest sens, revenindu-le responsabilitatea de bază de alegere a celei mai bune oferte din punct de vedere tehnico-economic, care generează valoare economică autentică, şi nu doar executarea unei cheltuieli în limita bugetului planificat, aşa cum încă, în mare parte se mai percepe în prezent.
În spațiile verzi proprietate publică se vor putea obține terenuri pentru construcția și amplasarea doar a terenurilor pentru sport, jocuri, odihnă și a obiectivelor cu caracter cultural și artistic. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă ce are drept scop soluționarea problemelor din zonele verzi ale localităților, precum și blocarea schemelor de pierdere a proprietății publice din zonele verzi.
Reforma fiscală, care se implementează începând cu 1 octombrie curent, este considerată provocarea anului. Aceasta și alte realizări ale anului 2018 au fost prezentate astăzi, 19 decembrie 2018, în cadrul unei conferințe de totalizare, la care au participat ministrul Finanțelor, Ion Chicu, șeful Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuța și șeful Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.
Dezvoltarea și promovarea întreprinderilor sociale poate avea ca rezultat câștiguri pe termen scurt și lung pentru bugetele publice prin reducerea cheltuielilor publice și creșterea veniturilor fiscale în comparație cu alte metode de abordare a problemelor sociale, însă lipsa de înțelegere a dimensiunii economice și sociale pe care o au întreprinderile sociale este una din barierele ce afectează credibilitatea acestora în piața economică. Faptul este constatat în Planul național de dezvoltare a antreprenoriatului social pentru anii 2020-2025. Documentul a fost elaborat pentru Ministerul Economiei și Infrastructurii ca urmare a contractului de asistență tehnică și financiară pe care îl are încheiat cu
Membrii consiliilor de administrare ale autorităților publice subordonate Parlamentului ar putea fi revocați din funcție în cazul constatării executării necorespunzătoare sau neexecutării obligațiilor, prerogativelor sau atribuțiilor sale, inclusiv ca urmare a audierii raportului de activitate în Legislativ. Constatarea se va face de către Comisia economie, buget și finanțe printr-un raport în care se vor indica faptele și circumstanțele ce denotă neexecutarea obligațiilor și care vor servi drept temei pentru revocarea din funcție. În Parlament este înregistrat un proiect de lege pentru modificarea unor acte legislative, scopul căruia este eficientizarea activității mai multor autorități publice autonome aflate sub control parlamentar.
În Monitorul Oficial din 26 iulie curent a fost publicată Dispoziția Guvernului nr. 92-d din 22 iulie 2019 cu privire la instituirea Comisiei interguvernamentale pentru analiza monopolului privind exportul nucilor. Conform anexei la Dispoziție, în componența Comisiei vor fi incluși reprezentanții ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal, Ministerului Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, Consiliului Concurenței, Asociației producătorilor de nuci și Asociației exportatorilor de nuci.
Prin Hotărârea Parlamentului nr. 177 din 21 iulie 2017, au fost numiți cei 7 consilieri ai Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor. Respectiv, din data de 4 septembrie 2017, structura și-a a început efectiv activitatea de bază pentru care a fost instituită, prin inițierea procesului de recepționare și soluționare a contestațiilor depuse de către operatorii economici pe marginea procedurilor de achiziții publice, în conformitate cu termenii și condițiile reglementate de Legea privind achizițiile publice nr. 131 din 03.07.2015. Până la finele anului 2017, Agenția a recepționat 201 contestații.
Conform art.330 alin.(2) din Codul muncii (CM), în caz de reţinere, din vina angajatorului, a salariului (art.142), a indemnizaţiei de concediu (art.117), a plăţilor în caz de eliberare (art.143) sau a altor plăţi (art.123, 124, 127, 139, 186, art. 225 alin. (8) etc.) cuvenite salariatului, acestuia i se plătesc, suplimentar pentru fiecare zi de întârziere, 0,3% din suma neplătită în termen. Modul de examinare a litigiilor privind repararea prejudiciului material şi celui moral cauzate salariatului este stabilită de art. 332 din CM, conform căruia cererea scrisă a salariatului privind repararea prejudiciului material şi celui moral se prezintă angajatorului, care este obligat să înregistreze cererea respectivă, să o examineze şi să emită ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) în termen de 10 zile calendaristice din ziua înregistrării acesteia, aducându-l la cunoştinţă salariatului sub semnătură.
Tot mai mulți agenți economici se adresează la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) pentru servicii de expertiză a mărfurilor. De la începutul anului 2019, circa 2000 de companii au apelat la experții celor 10 filiale ale CCI a RM pentru a obține documente necesare pentru comerțul intern, operațiuni de import/ export sau pentru soluționarea altor situații ce necesită concluzia unui expert profesionist și independent. Agenții economici și persoanele fizice pot beneficia de susținerea Sistemului “Expertul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova”, care îi ajută pe antreprenori să-şi reducă riscurile în afaceri, să se conformeze cerințelor cadrului normativ și angajamentelor contractuale.
Operatorul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare este obligat să dispună de centre pentru relaţii cu consumatorii, unde au acces liber toţi consumatorii pe parcursul programului de lucru, şi să desemneze personalul cu drept de decizie, responsabil de examinarea petițiilor şi de soluţionarea problemelor consumatorilor. În Monitorul Oficial de vineri, 29 noiembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat Hotărârea nr. 355/2019 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.
Centrul Național Anticorupție (CNA) a elaborat un proiect de lege cu privire la modificarea unor acte legislative, prin care se propune implementarea unor măsuri ce vor contribui la creșterea capacităților instituționale ale Agenției pentru Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) și eficientizarea exercitării atribuțiilor funcționale de către aceasta. Autorii proiectului propun o altă redacție a alin. 111 al art. 22616 „Mecanismul de declarare și de asigurare a confidențialității” din Codul fiscal (CF) cu următorul cuprins:
În Monitorul Oficial de astăzi, 29 iunie 2018, a fost publicată Hotărârea cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Documentul reglementează misiunea, domeniile de activitate, funcțiile și drepturile Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor precum și organizarea activității acesteia. Necesitatea elaborării unui nou Regulament survine în urma atribuirii Agenției a unor noi domenii de control asupra activității de întreprinzător — producerea şi circulaţia vinului şi produselor alcoolice, protecţia consumatorilor în domeniul alimentar şi siguranţa ocupațională.
Stimați cititori, Publicația Periodică „Monitorul fiscal FISC.MD” vine și în această ediție cu informații actuale și veridice, care au ca scop susținerea DVS. în implementarea corectă a legislației fiscale. În actuala ediție venim cu răspunsuri, comentarii și analize ce țin de stingerea simplificată a obligației fiscale, conservarea mijloacelor fixe, impozitarea veniturilor din înstrăinarea imobilelor de către persoanele fizice, contabilitatea subvențiilor în agricultură și alte materiale ce merită toată atenția cititorilor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *