Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Republica Moldova s-a plasat pe locul 44 din 141 de țări și economii în clasamentul Indicelui global de inovație (The Global Innovation Index, GII), acumulând în total 40,53 de puncte din 100 posibile. Cel puțin așa arată datele unui studiu realizat de INSEAD (The business school for the world), transmite Agora.
Recomandările Fondului Monetar Internațional stau la baza politicilor de reformare și modernizare a Serviciului Fiscal de Stat și apreciem mult, în acest sens, susținerea acordată de către FMI, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederii cu echipa Misiunii FMI, condusă de doamna Fah Jirasavetakul, Departamentul Afaceri Bugetar-Fiscale.
Polonia este interesată într-o prezenţa mai mare a investiţiilor poloneze în economia Moldovei, ceea ce ar contribui la dezvoltarea proiectelor inovaţionale şi competitive, contribuind astfel la creşterea economică durabilă în ţară. Declaraţia a fost făcută vineri, la întrevederea cu Prim-ministrul Valeriu Streleţ, Ambasadorul Poloniei la Chişinău, Artur Michalski.
Consiliului Executiv al Proiectului PNUD Moldova „Antreprenoriat Inovativ pentru Angajare Durabilă”, s-a reunit, vineri, 25 septembrie curent, la Ministerul Economiei. La eveniment a participat Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, Reprezentantul permanent adjunct al PNUD Moldova, Narine Sahakyan, specialişti din cadrul proiectului şi Ministerului.
În scopul atragerii investițiilor în economia națională și crearea unui mediu eficient de activitate pentru investitori, planificăm ca până la finele anului curent să aprobăm o nouă Strategie de Atragere a Investițiilor şi Promovare a Exportului 2016-2020, care va include implementarea unui set de acțiuni menite să îmbunătățească climatul investițional.
Pentru prima oară, în China s-au înregistrat mai mulţi miliardari ca în SUA. În următorii ani se estimează că numărul lor va creşte şi mai mult. Cu cât mai pline conturile viitoriilor miliardari, cu atât mai scăzută media de vârstă a acestora, apreciază Frank Sieren.
O subcomisie ar putea fi creată în cadrul Comisiei parlamentare Economie, buget și finanțe, care ar monitoriza îndeplinirea de către instituțiile publice și întreprinderile de stat sau cu cotă majoritară statului a recomandărilor Curții de Conturi.
Funcționarul fiscal – în serviciul contribuabilului. Au trecut 2,5 ani din momentul lansării sloganului, devenit ghid de acțiune pentru angajații Fiscului. În ce măsură s-a reușit implementarea, la modul practic, a acestui ghid. Care a fost reacția contribuabililor, inspectorilor fiscali și publicului larg și impactul asupra încasărilor la buget – reperele interviului cu șeful IFPS Ion Prisăcaru.
În perioada 22-24 octombrie Vinul Moldovei a fost reprezentat pentru prima dată la Digital Wine Communications Conference 2015 (DWCC), ediția a VIII-a, desfășurată la Plovdiv, Bulgaria. Participarea Republicii Moldova a fost asigurată de către Oficiul Național al Viei și Vinului.
În Republica Moldova taxa pe valoarea adăugată în domeniul alimentației publice este de 20%, mult mai mare decât în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, precum Italia, Austria, Franța sau Olanda.
Cancelarul german Angela Merkel a sugerat, luni, că trebuie găsit un compromis în cazul Greciei, în timp ce ieşirea tot mai probabilă a ţării din zona euro a generat panică pe pieţele internaţionale, relatează DPA, în pagina electronică.
În afara Elveţiei, pe pieţele internaţionale preţurile cuprului, un metal intens folosit în industrie şi prin urmare un barometru al activităţii industriale, a ajuns la începutul săptămânii la cel mai redus nivel din 2009. Şi cotaţiile zincului şi cele ale nichelului, de asemenea metale industriale, au scăzut.
Italia şi Spania vor să-şi stimuleze economiile încă nerefăcute după criza datoriilor prin reforme majore ale sistemelor fiscale. Italia vrea să le dea angajaţilor cu venituri mici mai mulţi bani pentru consum, iar Spania speră să stimuleze angajările prin reducerea cu 75% a contribuţiilor sociale plătite de angajatori. Planul de reformă economică prezentat de noul premier al Italiei Matteo Renzi cuprinde reducerea cu 10 miliarde euro a impozitelor pe forţa de muncă şi alte tăieri de taxe pentru companii însumând 2,4 miliarde de euro, scrie The Wall Street Journal. Rata şomajului din Italia a atins un nou maxim în ianuarie, de aproape 13%.
Pe parcursul săptămânii de raportare, au fost desfăşurate şedinţe individuale a Comisiei de conformare cu participarea conducătorilor şi contabililor a patru agenţi economici, înregistraţi în baza art.112 alin.(2) din Codul fiscal, care prevede dreptul la înregistrare benevolă în calitate de plătitor TVA. Fiecare agent economic a fost preîntâmpinat despre monitorizarea activităţii lor în vederea conformării şi îmbunătățirii civismului fiscal.
Un grup de experţi în domeniul energetic şi economic au propus un plan de acţiuni pentru a depăşi situaţia de criză. Rezoluţia ce conţine un plan de ieşire din criză a fost remisă autorităţilor statului, Secretariatului Comunităţii Energetice, misiuni FMI şi altor instituţii, informează Moldpres.
Fluxul solicitărilor din creditul polonez de 90mln euro, acordat pentru modernizarea sectorului agricol și creșterea treptată a cotei de produse agricole cu valoarea adăugată mare a sporit în ultimele zile, potrivit lui Nicolae Ciubuc,vice-director al Agenției de Intervenții și Plăți pentru Agricultură.
Procedurile de aplicare și domeniile finanțate de Proiectul Ameliorarea Competitivității (PACII) au fost prezentate agenților economici în cadrul unor seminare de informare pentru întreprinderile mici și mijlocii din Chișinău, Bălți și raioanele Râșcani, Sângerei și Glodeni, organizate de Camera de Comerț și Industrie.
Reprezentanţii companiei „Avia Invest” susţin că a crescut semnificativ fluxul de pasageri, în special al celor care zboară din Rusia în Europa, Aeroportul Internaţional Chişinău (AIC) fiind declarat lider la acest capitol.
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi-a propus să-i identifice pe agenţii economici care se eschivează de la plăţile contribuţiilor pentru angajaţii lor. Conform unui proiect de lege aprobat astăzi de Guvern, aceştia vor fi monitorizaţi, iar dacă se vor depista abateri, vor fi aplicate prevederi ale Codului Contravenţional.
Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală din salariu şi alte recompense este achitată în mărime de 9% începând cu data de 28 aprilie 2015, când a intrat în vigoare Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru 2015 nr.74 din 12.04.2015.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *