Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Persoanele fizice vor avea posibilitatea să plătească cu cardul, prin Trezorerie, toate impozitele şi taxele administrate de către Fisc, primării şi alte instituţii publice, comisioanele tranzacţiilor fiind suportate de bugetul de stat, fără ca acestea să depăşească 0,3% din valoarea tranzacţiei. «Trezoreria Statului va fi autorizată ca acceptator de plată cu cardul bancar şi va presta acest serviciu pentru toate instituţiile publice, astfel încât toţi contribuabilii persoane fizice care deţin carduri aparţinând unui sistem de plată ce va accepta autorizarea (Mastercard, VISA sau altele), să-şi poată achita printr-un punct unic toate impozitele şi taxele administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii», potrivit unei propuneri incluse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Chișinău, 31 iulie 2014 — Combaterii economiei subterane și a muncii fără forme legale trebuie să se acorde o atenție deosebită, deoarece munca nedeclarată afectează buna funcționare a activităților productive și calitatea forței de muncă, împiedicând politicile economice, sociale și bugetare orientate spre creștere și punând sub semnul întrebării eforturile în vederea atingerii ambițioaselor obiective economice și ocupaționale urmărite de vectorul integrării europene a |Republicii Moldova, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederii cu reprezentantul Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), Coordonator Național al Proiectului “Formalizarea economiei informale”, Oxana Lipcanu.
La ședința Guvernului din 13 august, a fost aprobat un nou Regulament cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului, care va intra în vigoare la 1 septembrie 2014. Potrivit noului Regulament, a fost modificată Darea de seamă privind suma venitului achitat și impozitul pe venit reținut din acesta, care își schimbă denumirea din IRV 09 în IRV14. În noua redacție, această dare de seamă a fost completată cu mai multe tipuri de venit precum:
Proprietarii de instituții mass-media vor trebui să declare din ce surse își finanțează activitatea. Un proiect de lege în care se conține această prevedere a fost adoptat astăzi de Parlament, în prima lectură. Inițiativa legislativă propune noțiuni noi de completare a Codului Audiovizualului, dar și proceduri concrete de participare a radiodifuzorilor la concursul de obținere a licenței de emisie.
Scopul principal al SIA “Contul Curent al Contribuabilului” este de a îmbunătăţi procesul administrării fiscale şi de a furniza contribuabililor noi oportunități prin intermediul serviciilor electronice, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederii cu reprezentanții Proiectului USAID (BRITE).
*Discursul la a doua Conferință Științifică Internațională dedicată sărbătorii naționale Ziua Profesională a Contabilului. Stimați colegi, Este cunoscut faptul, că foarte des statul, atît prin intermediul unor declarații ale guvernanţilor, cît și prin intermediul unor acte normative și legislative, îşi propune îmbunătățirea condițiilor pentru dezvoltarea mediului de afaceri, dorindu-şi să acorde cît mai mult sprijin și condiții egale între toţi participanţii antrenați în activitatea de întreprinzător.
Prim-ministrul Iurie Leancă a avut astăzi o întrevedere cu experţii Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Max Alier, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului. Scopul Misiunii, care s-a aflat la Chişinău între 16-22 iulie, a fost de a examina situaţia din sectorul financiar-bancar al ţării şi de a discuta despre asistenţa pentru dezvoltare oferită Republicii Moldova şi despre punerea în aplicare a politicilor structurale după expirarea programului susţinut de FMI.
Ministerul Finanţelor informează că la 23 iulie 2014 va avea loc licitaţia de plasare a Obligaţiunilor de stat cu dobândă fixă în mărime de 8,5% anual cu termenul de circulaţie 3 ani. Valoarea nominală a unei Obligaţiuni de stat este 100 lei. Semestrial se va achita o dobândă (cupon) fixă. La data scadenţei Obligaţiunii de stat, deţinătorii acestora vor obţine concomitent cu ultimul cupon şi valoarea nominală a obligaţiunii.
Radio Europa Liberă: Ministrul finanţelor Anatol Arapu răspunde întrebărilor Valentinei Ursu. Guvernul a aprobat ieri proiectul bugetului pe 2014, care prevede o creştere a veniturilor cu 14,1% dar şi a cheltuielilor, cu 18,9%, faţă de anul curent. În aceste condiţii, deficitul bugetar nu va depăşi totuşi 2,3% din PIB. Între altele, se prevede o creştere a cheltuielilor pentru educaţie, cu 80% faţă de anul curent. Iar cele pentru asistenţa socială vor fi majorate cu aproape 18%. Într-un interviu cu Europa Liberă, ministrul finanţelor, Anatol Arapu, explică de ce se poate vorbi de un buget „conservator şi realist”, chiar şi pentru un an electoral:
Oficialităţile europene se uită la exemplul Belgiei, care a înfiinţat cooperative energetice, pentru a mări independenţa energetică a Uniunii Europene (UE), dar şi pentru a reduce emisiile de carbon din atmosferă, scrie EurActiv. UE a cheltuit anul trecut aproape 1,25 miliarde de euro pe zi pe importurile de energie, potrivit celor mai recente estimări ale Comisiei Europeane. Preţul este cu atât mai mare cu cât Rusia, pricipala sursă externă de energie a Europei, îşi foloseşte resursele ca armă geopolitică.
Peste 50 de dosare s-au înscris în Competiţia Moldova Eco-Energetica, ediţia 2014, cele mai multe concurând pentru categoriile de Cel mai Bun Proiect în Energia Solară, Geotermală şi Bioenergie. Proiectele inovative în utilizarea şi promovarea energiei regenerabile şi eficienţei energetice au fost depuse de persoane private, instituţii publice, companii private, reprezentanţi ai societăţii civile, mass media în perioada activă concursului: 5 martie – 5 august curent.
Guvernul a decis astăzi crearea întreprinderii de stat „Vestmoldtransgaz”. Aceasta va gestiona gazoductul Iaşi – Ungheni şi va presta servicii de transport a gazelor naturale prin intermediul acestuia pe teritoriul Republicii Moldova, informează MOLDPRES. Propunerea a fost înaintată de Ministerul Economiei, care va fi şi fondatorul întreprinderii. Pentru crearea „Vestmoldtransgaz” în bugetul de stat sînt planificate opt milioane de lei pentru a fi alocate în capitalul statutar al acesteia.
Economia Greciei a pierdut circa 16 miliarde de euro, respectiv aproape 9% din PIB-ul estimat pentru acest an, din cauza arieratelor statului către întreprinderi, precum şi a plăţilor restante în tranzacţiile dintre companiile elene, relatează Kathimerini. În lipsa unor surse alternative de lichidităţi, într-o perioadă în care băncile sunt extrem de precaute, deficitul de fonduri generat de întârzierea plăţilor provoacă falimente şi pierderi de locuri de muncă.
În primele 4 luni ale anului 2014, veniturile la bugetul de stat pe toate componentele, au constituit 7370,8 mil. lei., sau la nivel de 97,5 % faţă de prevederile perioadei de gestiune. Comparativ cu acceaşi perioadă a anului 2013, încasările au înregistrat o creştere de 17,2 la sută sau cu 1082,9 mil. lei. Din suma totală a veniturilor bugetului de stat, la componenta de bază au fost acumulate venituri de 6362,7 mil. lei., cu 10,5 % mai mult decît în anul 2013.
Este necesar de menționat că regulile generale cu privire la momentul încheierii contractului de donație sînt stabilite în Titlul III „Categorii de obligații”, Capitolul III „Donația” din Codul Civil aprobat prin Legea nr. 1107 din 06.06.2002 (publicat în MO Nr. 82-86 din 22.06.2002). În conformitate cu prevederile art. 827 alin. (1) din Codul Civil, prin contract de donație, o parte (donator) se obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte părți (donatar).
Comisia Europeană a anunţat marţi că a acordat o finanţare de un miliard de euro pentru un număr de 19 proiecte destinate creşterii producţiei de energii verzi, printre care se numără şi 300 milioane de euro pentru un proiect de captare a CO2 în Marea Britanie, transmite AFP.
Compania Naţională de Asigurări în Medicină reaminteşte că sistemul de asigurări medicale obligatorii existent în Republica Moldova este unul social, având la bază (ca şi în alte zeci de state europene) principiul solidarităţii, când cel bogat îl ajută pe cel sărac, cel sănătos pe cel bolnav, cel tânăr pe cel bătrân. Acest ajutor se realizează prin contribuţia personală obligatorie la fondul unic de asigurări, din care sunt acoperite serviciile medicale necesare celor în dificultate.
Comisarul pentru Afaceri Sociale Laszlo Andor a denunţat vineri erorile de concepţie a uniunii economice şi monetare, care au dus la politici de austeritate nefaste pentru drepturile sociale ale europenilor. Laszlo Andor a adoptat o poziţie diferită faţă de unii dintre colegii săi, cum ar fi comisarul pentru Afaceri Economice Olli Rehn, denunţând politicile de consolidare bugetară impuse ca reacţie la criza datoriilor suverane, într-un discurs susţinut la Berlin şi al cărui text a fost pus la dispoziţia presei.
Menţinerea Greciei pe linia de plutire economică va fi analizată din nou săptămâna aceasta de către Troica creditorilor internaţionali, formată din Fondul Monetar Internaţional, Banca Central Europeană şi Comisia Europeană, pe fondul temerilor că progresul monetar al Greciei este deraiat din cauza unor decizii judecătoreşti controversate, scrie The Guardian.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *