Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Guvernul a susținut, în ședința din 13 septembrie, inițierea negocierilor a două acorduri de asistență cu Guvernul Statelor Unite ale Americii. Primul se referă la inițierea negocierilor și aprobarea semnării celui de-al doilea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creșterea comerțului și a investițiilor în sectoarele cheie, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2016.
Care este modalitatea de impozitare a veniturilor obţinute peste hotarele ţării (Marea Britanie) de un resident al RM — persoană fizică? Rezidentul acordă servicii IT nerezidentului, aflindu-se pe teritoriul Republicii Moldova. Angajatorul din Marea Britanie nu retine impozit din veniturile achitate rezidentului.
După mai multe runde de discuții, parlamentul a aprobat în lectura finală proiectul Legii integrității. Din numele grupului de deputați, care au înregistrat proiectul, Roman Boțan a prezentat un ultim raport pe marginea dezbaterilor, în care este specificat că proiectul își propune să cultive integritatea publică și climatul zero toleranță la corupție în cadrul instituțiilor publice, să asigure implementarea unui sistem transparent de verificare a averilor și intereselor funcționarilor publici. Proiectul înglobează întreg spectrul de măsuri anticorupție, care se regăsesc în Legea privind statutul funcționarului public, precum și în alte acte legislative.
Cetăţenii moldoveni plecaţi peste hotare vor fi la curent cuoportunităţile de reintegrare socială şi economică de acasă, iar autorităţile sunt încurajate să se implice mai activ în monitorizarea procesului migraţional şi acordarea suportului necesar ajustat la necesităţile cetăţenilor. Guvernul a aprobat Planul de acţiuni pentru anii 2017-2020 privind reintegrarea cetăţenilor Republicii Moldova reveniţi de peste hotare.
Hotărârea Guvernului ce stabileşte regulile de supraveghere suplimentară a entităţilor reglementate ce fac parte dintr-un conglomerat financiar pentru asigurarea stabilităţii financiare şi a protejării deponenţilor, asiguraţilor şi investitorilor a fost publicată în Monitorul Oficial, Nr. 356-359 din 6 octombrie curent.
La traversarea frontierei vamale mărfurile aflate în circuitul comercial internațional sunt supuse declarării organului vamal. Datorită asortimentului larg de mărfuri, în scopul facilitării comerțului exterior, acestea sunt clasificate potrivit prevederilor Nomenclaturii combinate a mărfurilor RM (în continuare — Nomenclatura combinată), aprobată prin Legea nr. 172 din 25.07.2014 (MO, 2014, Nr. 231-237/529).
Forumul de afaceri Moldova-Belarus, organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, care s-a desfășurat la Chișinău, a întrunit peste 45 de agenți economici din ambele țări. În discursul de deschidere a evenimentului, președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a specificat că relațiile comercial-economice cu Republica Belarus se menţin la nivel destul de înalt şi permanent se dezvoltă.
Cabinetul de miniștri a decis inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statului Qatar privind abolirea regimului de vize de scurtă ședere pentru titularii de pașapoarte ordinare. În conformitate cu prevederile Acordului, cetățenii care dețin pașapoarte ordinare valabile, indiferent de locul domicilierii acestora, vor putea intra, tranzita și să se afle pe teritoriul celeilalte Părți fără viză, pentru o perioadă de până la 90 de zile, în decurs de șase luni de la data primei intrări. Aceasta, cu condiția că nu intenționează să desfășoare activitate antreprenorială, să se angajeze în muncă, să facă studii, tratament, activități umanitare sau religioase. Pentru activitățile evidențiate cetățenii vor trebui să obțină viza țării gazdă.
Serviciului Federal de supraveghere în domeniul fitosanitar şi veterinar Rosselhoznadzor a interzis temporar importul de animale vii, carne de porc și produse derivate din Republica Moldova.
Politicile naționale existente nu asigură un sistem de management integrat al calității aerului, iar măsurile întreprinse de către responsabilii în domeniu sunt inferioare celor comunitare și nu sunt efective, a stabilit Curtea de Conturi în urma unui audit de mediu privind calitatea aerului în Republica Moldova.
Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de lege ce prevede modificarea şi completarea Legii bugetului de stat pentru anul 2017.
Parlamentul a votat în prima lectură, în şedinţa din 6 iulie curent, două proiecte de lege ce vizează modificarea Codului Muncii. Astfel, primul proiect prevede completarea Codului Muncii cu un nou articol ce va reglementa informarea şi consultarea salariaţilor. Potrivit articolului, angajatorul este obligat să-i informeze şi să-i consulte pe angajaţi cu referire la subiectele relevante în raport cu activitatea lor în cadrul unităţii. În acest sens, angajatorii vor oferi salariaţilor date despre evoluţia recentă a activităţilor şi situaţiei economice a unităţii, situaţia, structura şi evoluţia ocupării forţei de muncă în cadrul unităţii, aspecte privind securitatea şi sănătate muncii la unitate etc.
Intreprinderea X prestează servicii de reparație în garanție a tehnicii producatorilor străini, spre exemplu ”ARISTON”, pentru cumparatorii de tehnică — persoane fizice din RM. Cu compania ”ARISTON” lucrăm în baza contractului. Aceste servicii, prestate de către compania X rezidenților, se consideră ca servicii pentru export? Se impoziteaza cu TVA la cota 0? Factura fiscala se va scrie cu TVA la cota 0?
DRA DRAEXLMAIER AUTOMOTIVE, companie care se ocupă cu fabricarea firelor și cablurilor electrice și electronice este cel mai mare exportator cu capital străin din Republica Moldova. Cifra de afaceri de export este cuprinsă între $120 și $140 mil. anual.
Aprofundarea relaţiilor moldo-nipone, precum şi posibilităţile de dinamizare a parteneriatului în cadrul organizaţiilor internaţionale, au fost discutate în cadrul întrevederii prim-ministrului Pavel Filip cu viceministrul parlamentar pentru afaceri externe al Japoniei, Motome Takisawa.
Proiectul Legii cu privire la Guvern a fost susţinut în prima lectură în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului din 30 iunie curent. Legea actuală cu privire la Guvern este una din cele două legi, rămase în vigoare încă din perioada Uniunii Sovetice, fiind adoptată în 1990. În cadrul prezentului proiect venim cu divizări clare ale funcţiilor politice şi administrative în cadrul activităţii Guvernului, a declarat Directorul Centrului de Implementare a Reformelor, Iurie Ciocan.
Un proiect de lege ce are drept scop înlocuirea măsurilor pasive de ocupare a forţei de muncă cu cele active a fost înregistrat în Parlament. Prin elaborarea proiectului de lege privind sistemul asigurărilor pentru şomaj se urmăreşte stimularea angajatorilor, dar şi a angajaţilor pentru creşterea gradului de ocupare al forţei de muncă.
Măsurile aprobate anterior de către autorități și ONG privind combaterea consumului de tutun și a impactului fumatului asupra stării de sănătate a populației au dat primele rezultate. Nu se mai fumează în baruri și restaurante, pe coridoarele multor instituții, se fac eforturi pentru a amenajarea locurilor speciale pentru fumat. Totuși, reducerea consumului de tutun necesită perseverență și eforturi în continuare.
Datoria de stat totală a Moldovei, administrată de guvern a ajuns, la sfârșitul lunii octombrie 2016, la maximumul său istoric — 50 mld. 343,7 mil. lei. Cota acesteia în PIB a crescut de la 28% în septembrie la 37,9% în octombrie.
Afirmația a fost enunțată în cadrul conferinței finale a proiectului regional cu genericul Ecologizarea economiei în Vecinătatea Estică EaP – Green, componenta achiziții publice durabile, care a avut loc astăzi. În cadrul evenimentului au fost discutate perspectivele de dezvoltare a sectorului de achiziții publice durabile în țara noastră, precum și prezentate practici internaționale în acest sens.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *